Vară, vară, vrem ostași! Pe cine? Pe tiiiine!
Povestitorii de la NOI Povești îi invită pe copiii între 6 și 13 ani să ia parte la marea veselie din cadrul Jocotelierului de vară.
Vino duminică, 9 iunie, începând cu ora 11, la Librăria Cărturești Verona (mansardă) să ne bucurăm împreună de o porție zdravănă de noi povești și joacă!
Cum ne vom distra?
Vom afla unde mai poți ajunge în zilele noastre cu un covor zburător, ne vom îndulci cu fructe de vară, vom țese povești și vom exersa zborul înaripat al imaginației. Ce mai tura-vura, ne vom îmbarca împreună pe un covor zburător și vom decola. Destinația: tărâmul în care poveștile, jocurile și zâmbetele fac cea mai bună echipă.
Haide, vii și tu cu noi?
Atelierul este gratuit. Înscrieri în limita locurilor disponibile (25), pe adresa de mail noipovesti@gmail.com.
Echipa NOI Povești