Navigation Menu+

Bumbu

Posted on Apr 14, 2017 by in NoiPovești | 0 comments

Scrisă de MONICA PATRICIU
Drepturi de autorToate drepturile rezervate. Nicio parte a acestei publicații nu poate fi reprodusă sau transmisă sub nicio formă și cu niciun fel de mijloace fără acordul în scris al autorului.
__________

Share

 

Familia noastră e destul de mică. Eu, mama și tata, bunica și bumbu locuim împreună în aceeași loc. Avem o casă cu parter și etaj și o curte destul de mare.

Bunicii și mama mă răsfață tot timpul. În general, îmi fac toate poftele. Vreau să joc șah, bunicul e cel mai bun partener. Vreau înghețată, bunica știe să prepare cât ai bate din palme, o înghețată super. Și mama îmi cumpără cam tot ce vreau. Singurul care mă mai supără, din când în când, e tata. El e cel mai nervos și mai supărăcios din familie. Dar și cel mai ocupat. Uneori mă ceartă fără motiv și i se pare că nu sunt destul de cuminte.

–  Potolește-te! De ce nu stai locului? Vreau să mă uit la televizor!

Încerc, dar mi-e imposibil să stau ca o statuie. În plus emisiunile la care se uită tata nu-mi plac deloc. Am observat că sunt tare plictisitoare. Niște domni și doamne se tot ceartă și nu prea înțeleg de ce sunt atât de nervoși.

În general, tata n-are chef să se joace cu mine. Îmi spune că e prea obosit și îl cred. Tata nu minte niciodată. Adesea îmi repetă că nu poate să sufere minciunile.

În timpul săptămânii mata și mama pleacă la serviciu  dis-de-dimineață și se întorc seara târziu. Uneori tata, care e doctor, rămâne și noaptea la spital. Bumbu mi-a explicat că oamenii se pot simți rău la orice oră, și ziua, și noaptea.

Norocul meu e că bunicii stau tot timpul acasă. Bunica și bumbu au ieșit la pensie în anul în care m-am născut eu. Și chiar dacă nu merg la serviciu,  amândoi continuă să muncească. Bunica se învârte prin casă, gătește, spală, calcă și face curățenie, iar bumbu merge la cumpărături și stă mult cu mine. După-amiază, când obosește, bunica se plânge că o dor picioarele. Așa că trebuie să se odihească. Se așează în fotoliul ei vechi și își sună prietenele. Bunicii îi place tare mult să vorbească la telefon și are o grămadă de prietene pe care eu nu le cunosc, dar care îmi transmit să fiu cuminte, să nu-i supăr pe bunici, să nu fac mofturi la mâncare și câte și mai câte.

Bumbu adică bunicu, când eram mic-mic eu l-am botezat bumbu și așa i-a rămas numele, nu obosește niciodată. El nu e nici nervos, nici nu se plânge de nimic și nici nu-și pierde timpul la telefon. Are răbdare, nu mă ceartă și nici nu mă pisălogește. Adică nu repetă iar și iar , ca bunica, tot felul de lucruri. Și de dimineața până seara suntem nedespărțiți. Discutăm tot felul de lucruri, ne plimbăm prin parcurile din apropiere, bumbu îmi citește povești, mă duce la înot și la tenis, meșterim împreună în garaj și inventăm tot felul de jocuri și jucări.

Lui bumbu pot să-i pun orice întrebare. Eu întreb și el răspunde. O singură dată l-am pus în încurcătură  și-mi amintesc foarte bine discuția aceea. Vorbeam despre școală. Și eu l-am întrebat dacă tot el o să mă ducă la școală, așa cum  m-a dus la grădi. Bumbu nu mi-a răspuns imediat. A tăcut, a oftat, iar a tăcut și apoi mi-a spus:

–  Nu știu. S-ar putea să plec într-o călătorie.

Răspunsul lui a fost neașteptat și nu mi-a plăcut deloc.

–  Pot să vin și eu cu tine în călătorie? Nu vrei să mergem amândoi?

–  Nu. Am să plec singur. Tu ești ocupat. Trebuie să mergi la școală. Știu c-ai să fii un elev bun, poate cel mai bun din clasă.

–  Bumbule, ce-i cu tine? Nu-nțeleg. De ce vrei să pleci fără mine? Te-am supărat cu ceva?

–  Nu, nici gând, dar trebuie să plec singur.

–  Te rog să-mi spui adevărul. Ești bolnav?

Bumbu m-a privit atent.

–  De unde ai scos una ca asta?

–  Păi acum câteva zile, vreo două-trei, am auzit-o pe bunica că îi spunea unei prietene la telefon că ești foarte bolnav. Și a repetat. E foarte bolnav. Pe urmă, când m-a observat, a schimbat vorba. Sigur, eu știu că uneori bunica exagerează. Și mai știu că pentru toate bolile există medicamente. Ești bolnav, iei niște medicamente și îți trece. Dacă ești bolnav, te rog să te faci bine fiindcă eu te iubesc foarte mult.

–  Îmi amintesc că atunci când mama ta, era mică, cam așa ca tine acum, sau poate chiar mai mică, obișnuia să-mi spună că mă iubește până la lună și înapoi. Îmi cerea s-o duc în spate și după ce se cocoța acolo sus, îmi șoptea la ureche că mă iubește, așa cum ți-am spus, până la lună și înapoi.

–  Să știi că eu te iubesc mai mult decât mama. Cel mai mult. Bumbule, chiar vrei să pleci?

După un timp, bumbu mi-a șoptit câteva cuvinte, așa ca și cum mi-ar fi spus un secret foarte mare.

–  Puiule, uneori plecăm fie că vrem, fie că nu vrem. Nu știu exact când, dar s-ar putea să mă duc pe o stea. Pe una îndepărtată, foarte îndepărtată.

–  Nu te cred! Glumești, nu-i așa?

–  Nu, nu glumesc.

–  Și când ai să te-ntorci? l-am întrebat eu tot în șoaptă fiindcă secretele noastre sunt doar ale noastre. Nu trebuie să le știe nimeni.

Sunt sigur că bumbu a auzit ce l-am întrebat. Dacă n-ar fi auzit, m-ar fi rugat să repet. Bumbu m-a privit și iar a oftat. M-am mirat. Întrebarea mea era ușoară. Și, de obicei, bumbu găsește  răspuns la orice întrebare.

A mai trecut o vreme și, când  s-a încălzit afară, nașa Mia, m-a invitat la ea, la țară pentru câteva zile. M-am distrat grozav fiindcă acolo sunt o grămadă de copii, o curte mare și o mulțime de animale. Și pot să fac tot ce vreau. Nu mă ceartă nimeni dacă uit să mă spăl pe dinți sau dacă nu mă pieptăn. Pot să alerg pe săturate, să dorm până târziu și să mănânc doar ce-mi place.

Când m-am mirat întors acasă, am observat că bumbu lipsea. Degeaba l-am căutat peste tot. În camera lui, în garaj și în curte. Bumbu nu era nicăieri. Îmi era dor de el și abia așteptam să-i povestesc o mulțime de lucruri. Când am întrebat unde e bumbu, în loc să-mi răspundă mama și bunica au început să plângă.

–  Tata, unde-i bumbu meu?

Tata  mi-a răspuns că bumbu a plecat.

–  De ce a plecat fără mine? De ce nu m-a așteptat? De ce?

–  Nu țipa. Ești mare așa că am să-ți spun adevărul. Bumbu a murit.

Bumbu mi-a explicat multe lucruri, așa că știu ce-nseamnă să mori. E  un fel  de-a v-ați ascunselea. Când mori, reușești să te-ascunzi atât de bine că nu te mai găsește nimeni niciodată.

M-am simțit foarte trist și mi-a venit să plâng. Am alergat în camera lui bumbu, m-am urcat în patul lui și am plâns până am adormit.

sfârșit

Alte povești scrise de autoare:
(click pe imagine)

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *