Navigation Menu+

Cenușăreasa cu trei iezi

Posted on Apr 5, 2017 by in NOIpovești | 0 comments

Scrisă de MONICA PATRICIU
Ilustrată de Magdalena Voiculeț
Drepturi de autorToate drepturile rezervate. Nicio parte a acestei publicații nu poate fi reprodusă sau transmisă sub nicio formă și cu niciun fel de mijloace fără acordul în scris al autorului.
__________

Share

 

A fost odată o familie obișnuită. Un tată, o mamă și o fetiță pe nume Ema. Mama s-a îmbolnăvit grav și a murit când Ema avea câțiva anișori. Încercând să-și refacă familia, tatăl, care era destul de tânăr, s-a însurat cu o văduvă care avea și ea două fete, Sia și Pia.

Bărbatul s-a cam grăbit cu a doua însurătoare. A uitat o vorbă veche și foarte înțeleaptă care spune că graba strică treaba. Când și-a dat seama că cele trei nou-venite în familia lui, soția și fetele ei, erau leneșe și bârfitoare, răutăcioase și veșnic nemulțumite, nu s-a mai putut face nimic. Sia, Pia și mama lor au botezat-o pe fata bărbatului Cenușăreasa și au transformat-o în servitoare. Biata fată nu stătea o clipă locului, din zori și până-n seară. Cenușăreasa  le ducea mâncarea la pat, le ajuta să se spele, să se pieptene și să se-mbrace. Și tot ea făcea mâncare, spăla rufe și le călca, făcea curățenie în casă, avea grijă de animale și de toate plantele din curte. Deși Cenușăreasa muncea mult, vitregele erau veșnic nemulțumite. Ba nu le plăcea mâncarea, ba hainele nu erau destul de bine călcate, ba zăreau câteva fire de praf prin casă. Așa că o pârau tatălui ei și insistau ca el s-o pedepsească. Bietul om știa că fiica lui nu era nici leneșă, nici murdară, dar își dorea liniște-n casă așa că ofta și o pedepsea. Și asta îl făcea tot mai trist.

Mama vitregă

Nu departe de casa Cenușăresei, într-o colibă sărăcăcioasă de la marginea  pădurii trăiau o capră și iezii ei. Cei trei iezi, deși erau frați buni, nu prea semănau. Iedul cel mare și cel mijlociu erau neascultători și bătăuși, în vreme ce iedul cel mic era cuminte și înțelept. Capra, mama iezilor era cea mai bună prietenă a Cenușăresei. Nici capra, nici Cenușăreasa nu prea aveau timp liber, și nu reușeau să se întâlnească  decât foarte rar. Dar atunci când apucau să se vadă și să bea un ceai împreună, era o adevărată sărbătoare.

Epuizată de muncă, fiindcă nu e ușor să crești singură trei copii, biata capră s-a îmbolnăvit grav. Atât de grav că a fost nevoită să se interneze. Și ca să nu-i lase singuri pe cei mici cât timp era la spital, capra a rugat-o pe Cenușăreasa să aibă grijă de iezi ei. Erau prea năzdrăvani ca să rămână nesupravegheați. Și mai ales, Lupul cenușiu le dădea târcoale.

Cum prietenul la nevoie se cunoaște, Cenușăreasa i-a promis caprei că avea să se mute pentru o vreme în coliba iezilor, deși mama vitregă și fetele ei n-ar fi vrut în ruptul capului s-o lase să plece de acasă. Dar promisiunea e promisiune și trebuie respectată.

În timpul ăsta Prințul cel Frumos își căuta nevastă. Cum prințul era nu doar frumos ci și foarte bogat, multe tinere visau să-l vrăjească. Însă nici una  nu reușea să-i fie pe plac. Prințul știa exact cum trebuia să fie viitoarea lui soție. Să fie bună, și bunătatea să i se citească  pe chip, să fie frumoasă fără să folosească pudre, rujuri sau tot felul de cosmeticale, și să fie dornică să  învețe mereu lucruri noi.


Cenușăreasa

Pierzându-și răbdarea, Prințul cel Frumos le-a cerut slujitorilor să organizeze un bal la care să le invite pe toate tinerele din împărăție. Zis și făcut. Invitația la bal a plecat către cele patru zări ale țării. Cenușăreasa a aflat de bal de la surorile ei vitrege care s-au pregătit pentru acel eveniment zile în șir. Adevărul e că și Cenușăreasa și-ar fi dorit să meargă la bal, dar n-avea nici măcar o  rochie mai ca lumea. Noroc că în ultimul moment unei zâne bune i s-a făcut milă de ea și i-a sărit în ajutor, așa că Cenușăreasa a ajuns totuși la bal, l-a întâlnit pe Prințul cel Frumos, ba chiar a și dansat cu el. Dar a fost o întâlnire foarte scurtă. Vraja zânei n-a durat decât câteva ore, mai exact până la miezul nopții. Așa că Cenușăreasa a fost nevoită să plece în mare grabă. Alergând pe treptele palatului, fata și-a pierdut un pantof.

Povestea spune că, după bal, prințul a început s-o caute prin toată țara pe tânăra care îi vrăjise inima. Și într-o zi fierbinte de vară prințul a ajuns lângă coliba celor trei iezi. Însetat și obosit, prințul a bătut la ușa colibei.

–  Mămica nu-i acasă. N-avem voie să-ți deschidem când ea nu e acasă fiindcă nu vrem s-o supărăm, i-a răspuns iedul cel mic și înțelept.

Dar frații cei mari s-au bulucit la ușă, au deschis-o și l-au poftit pe călătorul necunoscut în colibă.

După ce și-a potolit setea, prințul a privit atent în jurul lui și câteva lucruri i-au atras atenția. Lucrurile erau  un război de țesut, un șevalet și o vioară.

–  Cine cântă la vioară? a întrebat prințul din cale afară de curios.

–  Mămica, i-au răspuns cei trei iezi într-un glas. Și cântă foarte frumos.

–  Și cine pictează? a întrebat prințul tot mai mirat.

–  Tot mămica, i-au răspuns iezii mândri de picturile Cenușăresei care erau atârnate pe toți pereții colibei.

–  Și cine țese?

–  Tot mămica! A învățat să țeasă ca să ne facă nouă hăinuțe! Și nimeni n-are hăinuțe așa de frumoase ca noi!

Răspunsul iezilor l-a lăsat pe prinț cu gura căscată. Văzându-l atât de nedumerit iedul cel mic i-a spus pe scurt povestea lor. Capra, mămuca lor era bolnavă și cât timp ea era internată la spital, de ei avea grijă prietene mamei lor, Cenușăreasa, căreia iezii îi spuneau mămica, o fată bună și frumoasă. Auzind una ca asta prințul s-a gândit că trebuia neapărat s-o cunoască pe mămica iezilor.

Tocmai atunci Lupul cenușiu se îndrepta grăbit spre casa iezilor. O zărise pe Cenușăreasa plecând de acasă așa că iezii erau singuri acasă. Ca de obicei lupului îi era teribil de foame. De îndată ce a ajuns la coliba iezilor,lupul a început să strige.

–  Trei iezi cucuieți ușa iute descuieți!

Și apoi iar, mai tare, trei iezi cucuieți, ușa iute descuieți!

Ușa s-a deschis nesperat de repede, numai că din colibă n-au ieșit iezii, ci Prințul cel Frumos.

Lupul cenușiu a făcut ochii mari. Ce căuta acolo, la câțiva pași de el,  cel mai bun vânător din țară? Simțindu-se în mare pericol, cenușiul a luat-o la fugă spre pădure. Sigur, se știe că fuga e rușinoasă, dar e sănătoasă.

Prințul a vrut să-l urmeze, dar s-a răzgândit. S-a întors în coliba iezilor și bine a făcut fiindcă, în scurt timp, a apărut Cenușăreasa. Și prințul a recunoscut-o imediat pe tânăra de care se îndrăgostise la bal. Totuși a rugat-o să încerce pantoful pierdut și s-a bucurat din tot sufletul că pantoful nu-i era nici prea mare, nici prea mic. Era exact pe măsura ei. Așa că prințul a hotărât să meargă și s-o ceară de nevastă de la tatăl ei. Când au auzit că prințul vrea să se însoare cu Cenușăreasa, mama vitregă, Sia și Pia au făcut poc și toate trei au crăpat de ciudă ca niște pepeni prea mari și prea copți.

Și povestea mai spune că prințul s-a însurat cu Ema și cei doi au trăit fericiți până  la adânci bătrânețe.

Iar capra s-a însănătoșit și s-a mutat împreună cu iezii ei într-o căsuță din apropierea palatului Prințului cel Frumos.

Și-am încălecat pe-o șa și v-am spus poveștile așa cum m-am priceput.

sfârșit

Alte povești scrise de autoare:
(click pe imagine)

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *