Navigation Menu+

O pisică și un curcubeu

Posted on Apr 5, 2017 by in NOIpovești | 0 comments

Scrisă de MONICA PATRICIU
Ilustrată de Magdalena Voiculeț
Drepturi de autorToate drepturile rezervate. Nicio parte a acestei publicații nu poate fi reprodusă sau transmisă sub nicio formă și cu niciun fel de mijloace fără acordul în scris al autorului.
__________

Share

 

Afară s-a întunecat. Se apropie o furtună strașnică. Belle se joacă în curtea plină de flori, cu multă iarbă și câțiva copaci și nu se plictisește niciodată. Eu, cea care vă spun povestea lui Belle mărturisesc că-mi plac foarte mult animalele și oamenii care nu-i permit plictiselii să intre în viața lor și să le-o urâțească. Mereu putem face sau descoperi ceva nou și interesant.

Belle e o pisică albă și pufoasă, cu doi ochi mari, albaștri și cu o zgărduță roșie, cu pietricele strălucitoare. Se vede că e răsfățată, alintată și foarte iubită. Pisicii îi plac mai multe lucruri. Cel mai mult și mai mult îi place să stea în curte, apoi să primească ori de câte ori i se face foame mâncare din pliculețe și bobițe gustoase, dar mai ales adoră să fie mângâiată și periată.

Pisicuțele din curțile vecine, tărcate, albe sau negre, cu scaieți și cu purici în blăniță, nu sunt nici pe departe la fel de norocoase. Ca și oamenii, pisicile pot avea mai mult sau mai puțin noroc. Vecinele n-au zgărduțe, nu au voie să intre în casa stăpânilor lor, nici măcar în hol, și nici nu știu ce înseamnă să stai la căldură când afară e frig și cum e să fii răsfățat iar și iar cu bunătăți peste bunătăți. Dar sunt tare prietenoase și dornice de joacă, așa că adesea vin la Belle în vizită. Deși curtea pisicii albe e înconjurată de un gard înalt, pisicile din vecini sunt învățate să se descurce. Sunt slăbuțe așa că pot să sară gardul destul de ușor. Belle și prietenele ei se simt bine împreună. Se joacă pe săturate, aleargă, se ascund, își ascut ghearele de trunchiurile copacilor,  pândesc ore în șir vreun amărât de șoarece sau așteaptă cu răbdare să cadă din cuiburile de sub streașină vreun pui de vrăbiuță adormit sau bolnav.

Belle adulmecă atentă câteva clipe. Aerul miroase altfel. Da, miroase a ploaie. E un miros care nu poate fi confundat cu nimic. Belle îl recunoaște imediat. Când vântul bate tot mai tare și cerul se întunecă, pisica știe că trebuie să se adăpostească cât mai repede. Așa că nu mai stă pe gânduri. Sare din curte în balcon și apoi se strecoară în casă pe ușa ei. E o mică ușă batantă, montată în ușa balconului care îi permite să se plimbe-n voie, să iasă și să intre ori de câte ori vrea. Lui Belle nu-i place ploaia iar fulgerele și tunetele o sperie.

A avut dreptate. Abia a intrat în casă și a început să plouă. Stropii mari și grei lovesc cu putere acoperișul și bat în ferestre. Pisica se ascunde sub fotoliul stăpânei, un fotoliu vechi și confortabil pe care Belle își ascute ghearele atunci când nu poate ieși afară, cu toate că stăpâna ei se supără foarte tare și o ceartă. Dar când stăpâna nu-i acasă, pisica face tot ce vrea. Iar fotoliul e zi de zi tot mai jumulit.

Afară tună și plouă, dar în casă e cald și bine. Pisica se face covrig și adoarme sub fotoliu.

Belle visează. E un vis tare frumos. Pe cerul senin se arcuiește un curcubeu imens. Ea și stăpâna ei sunt în curte și amândouă privesc vrăjite curcubeul. Stăpâna zâmbește și îi spune:

–  Belle când vezi un curcubeu, exact așa ca ăsta, cu toate culorile astea minunate, nu uita să-ți pui o dorință! Se împlinește sigur!

Belle își cunoaște stăpâna și știe că îi place curcubeul. Și că iubește culorile. E pictoriță și se joacă cu culorile în fiecare zi. Pisica se gândește la o dorință pentru curcubeu. Oare ce-ar putea să ceară? Nu e ușor pentru că ea are tot ce vrea, ba chiar mai mult. Zi de zi are mâncare pe săturate, proaspătă și bună. Are jucării. Noaptea doarme pe o păturică moale și călduroasă. Mai are șampoane numai pentru ea și o perie moale făcută pentru o pisică sensibilă. Când își dorește ceva, orice, miorlăie puțin, se freacă de câteva ori de picioarele stăpânei și stăpâna îi îndeplinește orice dorință.

Și totuși, îi vine o idee. Sunt zile când Belle rămâne singură acasă. Uneori stăpâna ei are treabă și lipsește fie toată ziua, fie o jumătate de zi. Și cum nu-i place să stea singură, mai ales în zilele friguroase sau ploioase când nu poate să iasă în curte Belle și-ar dori un tovarăș de joacă permanent. Un prieten care să-i fie mereu aproape. Și ziua, și noaptea. Să se fugărească prin casă, să mănânce și mai ales să doarmă împreună, unul lângă celălalt.

–  Miau, coloratule ai înțeles ce vreau? Și, ce zici, ai putea să-mi îndeplinești dorința? întreabă  pisicuța cea cochetă, dar un tunet puternic o trezește exact înainte de a afla răspunsul.

E tot la adăpost, sub fotoliul stăpânei și afară continuă să plouă tare. Ce se aude? S-a deschis ușa. Stăpâna ei s-a întors acasă. E udă leoarcă și are ceva sub haină. Pisica se apropie tiptil de ușă și zărește un ghemotoc de blăniță care scoate un sunet slab. E un pisoiaș cât palma stăpânei.

Belle îi mulțumește curcubeului din vis pentru că i-a îndeplinit dorința atât de repede și miorlăie fericită. Și din nou intervin eu, cea care vă spune povestea lui Belle. Eu cred că trebuie să mulțumim pentru tot ce primim, chiar dacă darul e mare sau mic, scump sau ieftin. Altfel s-ar putea ca dorințele noastre să nu se mai îndeplinească niciodată.

sfârșit

Alte povești scrise de autoare:
(click pe imagine)

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *