Navigation Menu+

Tocănița de povești

Posted on Apr 5, 2017 by in NOIpovești | 0 comments

Scrisă de ADRIANA ȘTEFAN
Ilustrată de Magdalena Voiculeț
Drepturi de autorToate drepturile rezervate. Nicio parte a acestei publicații nu poate fi reprodusă sau transmisă sub nicio formă și cu niciun fel de mijloace fără acordul în scris al autorului.
__________
Share

 

Nu, aşa ceva nu este posibil! bătu cu pumnul în masă Prinţul Filip, ridicându-se furios. Nu voi permite aşa ceva! tremura el de indignare, iar coroana strălucitoare de prinţ începu să-i alunece uşor într-o parte.

–  Trebuie să facem ceva, îl aprobă Prinţul Pantofar. Şi, ca să nu fie mai prejos, bătu şi el în masă cu ce găsi la îndemână: pantoful de cristal pe care-l căra mereu cu el.

–  Să facem, urgent! dădu din cap şi Prinţul Călare pe-un Cal Alb, mestecând de zor o bucată de cozonac. Era plin de firimituri pe barbă şi pe gulerul dantelat, însă conversaţia devenea prea interesantă ca să se obosească să le înlăture. În schimb, se întinse să ia de pe masă şi un cornuleţ glazurat: tare bune mai erau! Se felicită în gând că oprise şi se aprovizionase la Casa din Turtă Dulce, în drumul lui spre Consiliu. Nu găsise pe nimeni acolo: nici urmă de Hansel, nici urmă de Gretel, n-o zărise nici măcar pe Flămânda Vrăjitoare.

Consiliul Prinţilor Abandonaţi era în plină desfăşurare. Nemulţumirile fuseseră exprimate, plângerile redactate şi semnate, însă soluţiile nu îşi făcuseră încă apariţia. Nimeni nu ştia ce era de făcut. Când auziseră pentru prima dată că prinţesele hotărâseră să se descurce singure, chicotiseră amuzaţi.

–  Este o glumă, desigur, declaraseră cu toţii.

–  Să nu mă mai aştepte Aurora o sută de ani s-o trezesc? se întrebase mirat Prinţul Filip.

–  Să nu aştepte Cenuşăreasa şedinţa de probat pantofi? se încruntase Prinţul Pantofar.

–  Să nu mă mai aştepte Albă-ca-Zăpada s-o învii? avusese un râs nervos Prinţul Călare pe-un Cal Alb. Daţi-mi repede o brioşă, să-mi revin din uimire!

Şi nu erau singurii prinţi care se simţiseră trădaţi la auzul marii gogomănii. Se reuniseră cu toţii azi, în număr mare, sperând că, punându-şi laolaltă curajul şi săbiile strălucitoare, să le poată convinge pe prinţese să se răzgândească. În schimb, consternaţi, au constatat că au curajul de a-i înfrunta pe cei mai năprasnici dragoni şi pe cele mai înspăimântătoare vrăjitoare, însă le lipseşte cu desăvârşire curajul confruntării unor fete drăguţe şi aparent firave. Când au mai auzit (dintr-o sursă zburătoare şi secretă, desigur) şi că prinţesele se reuniseră deja în prima lor acţiune independentă de ne-aşteptare, sărmanii prinţi s-au descurajat de tot. Nu mai era chip să-i urneşti de pe tronurile lor mâhnite. Darămite să mai şi pornească la luptă.

În timpul acesta, prinţesele se reuniseră într-adevăr în Turnul Înalt, propunându-şi, pentru început, să încerce s-o trezească singure pe Aurora. Îl invitaseră la reuniune şi pe Motanul Încălţat, sperând că, trăgând mâţa de coadă pentru o ultimă oară, vor avea succes deplin. Însă Motanul nu prea înţelesese cum stau lucrurile şi, văzând că nu-i rost de niciun un căpcăun pe care să-l păcălească, plecase să vâneze şoricei prin castel. Prinţesele rămăseseră oarecum derutate, neştiind ce şi cum să facă în lipsa unui salvator călare.

–  Deh, lipsa de experienţă, concluzionară ele, dar fără să se supere prea tare.

Noroc că tocmai atunci trecură pe lângă zidurile Turnului Înalt, Mama-Capră şi Lupul cântând de zor “trei iezi, cucuieţi, uşa mamei descuieţi…”. Capra se hotărâse să-l înveţe pe Lup cântecul bine de tot, astfel încât iezii să-i deschidă acestuia uşa de la prima încercare. Se plictisise să le tot explice iezilor (fără succes) despre bine şi rău, despre empatie şi simpatie. Şi la urma urmei, voia şi ea să-şi termine treaba mai repede şi să plece în vacanţă.

Aşadar, auzindu-le lălăiala sub ferestre, un amestec îngrozitor de behăit si urlat la lună, Prinţesa Aurora deschise brusc ochii şi strigă:

–  Linişte, cântaţi oribil! spre încântarea celorlalte prinţese prezente.

Se felicitară, se strânseră în braţe, ţopăiră de bucuria primei reuşite, după care propunerile pentru viitor începură să curgă lanţ.

–  Să ne croim singure rochiile, pentru a fi în pas cu moda pariziană, propuse Cenuşăreasa. Era clar marcată de lipsa unei garderobe şi a unui stil vestimentar propriu.

–  Să ne tăiem părul cât mai scurt chiar acum, aruncă Rapunzel în discuţie dorinţa ei secretă. Că doar se plictisise de atâta pieptănat cascada capilară.

Rapunzel

–  Să comandăm o pizza uriaşă pentru toţi, îndrăzni şi Albă-ca-Zăpada, sătulă de ronţăit mere la fiecare lectură a întâmplării ei.

Şi tot aşa, şi tot aşa… Până la urmă, tot Aurora se dovedi a fi cea mai practică dintre toate. Pasămite, îi prinseseră bine şi-i limpeziseră mintea orele de somn din Turnul Înalt.

–  Dragele mele prinţese independente, văd că fiecare vrea să facă lucruri cu totul şi cu totul noi, nemaivăzute şi nemaiîntâlnite în lumea poveştilor. Dar pentru a reuşi, va trebui să începem cu începutul.

–  Adică să începem iar cu “a fost odată ca niciodată…”? îşi agită Rapunzel pieptenele în aer, nemulţumită de idee, dar şi de faptul că nu reuşea să-şi descâlcească părul.

–  Adică să începem cu tableta, zâmbi misterios Aurora, pocnind din degete.

În încăpere îşi făcu apariţia Cocoşul Ţanţoş. Era mândru că în goana lui după punguţa cu doi bani, dăduse şi peste o tabletă în casa boierului hapsân. Iar acum, iată, putea să le fie util frumoaselor prinţese. Care, dealtfel, îl priveau tare nedumerite, căci un cocoş, oricât de ţanţoş ar fi fost el, nu-şi prea avea locul în Turnul Înalt. Erau totuşi curioase şi, mai ales, dornice să-şi înceapă noua viaţă, aşa că se apropiară să vadă nemaivăzutul: o tabletă în lumea poveştilor.

Nu le trebui mult până să înveţe s-o folosească, iar la lăsarea serii fiecare prinţesă avea planul său pentru viitor. Astfel, Cenuşăreasa visa să devină designer vestimentar, Rapunzel să se specializeze în coafuri de ultim răcnet, Albă-ca-Zăpada viza distincţia de “chef étoilé”, iar Aurora pe cea de consilier în reorientarea profesională.

Cât despre prinţi, ei mai caută probabil şi azi un răspuns la întrebarea “ce-i de facut?”. Între timp le-au mai crescut şi bărbile, au încărunţit, iar pe unii i-a apucat chiar şi somnul de atâta aşteptare a ideii salvatoare.

sfârșit

Alte povești scrise de autoare:
(click pe imagine)

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *