Navigation Menu+

Capra cu trei iezi și Cenușăreasa

Posted on May 7, 2017 by in NOIpovești | 0 comments

Scrisă de ASTRIG POPESCU
Drepturi de autorToate drepturile rezervate. Nicio parte a acestei publicații nu poate fi reprodusă sau transmisă sub nicio formă și cu niciun fel de mijloace fără acordul în scris al autorului.
__________

Share

 

Iezii se adunaseră deja în jurul mesei când Cenușăreasa a strigat ”a table!”. Imediat ce grămăjoarele de kale și zuchinni se așezaseră în farfuriile lor, a coborât și Capra de la etaj, răcnind la telefon:

– Trebuia să-mi aduceți rochiile astăzi! Eu am eveniment diseară, nu pot aștepta niște neisprăviți ca voi.

Bursucul de la ”Noi coasem, voi purtați”, că despre ei era vorba, i-a răspuns pe un ton calm și blând, de bursuc, că vor face tot posibilul ca livrarea să se facă până la ora patru. Capra a închis telefonul și a mai răcnit o dată, la Cenușăreasa care pusese vasul Zepter direct pe blatul de titan și nu pe tocător:

– Căpoaso! Ți-am zis de nu știu câte ori să nu mai strici mobila.

Iezii stăteau cuminți și așteptau desertul, o prăjitură de morcov, fără zahăr și se bucurau că nu îi ceartă pe ei. Cenușăreasa s-a întristat și a mutat vasul pe un fund de lemn de bambus. Capra și-a încheiat botinele și a ieșit val vârtej pe ușă, sărutând iezii din vârful buzelor:

– Aveți grijă, nu deschideți la nimeni! Mai ales dacă vine Lupul.

Iezii erau veseli și nu i-au dat atenție mamei lor. Se bucurau că până seara târziu se vor juca în voie și au sărit pe canapeaua din fața televizorului să se uite la desene.

Cenușăreasa i-a dojenit: ”trebuia să mă ajutați să spăl vasele și apoi să vă faceți temele”, dar a zis asta mai mult pentru ea, că năzdrăvanii de iezi nu o ascultau niciodată și s-a apucat singură de treabă.

Pe la 5, când iezii dormeau somnul de după-amiază, a sunat disperată Capra: Bursucul nu îi livrase rochiile și ea nu avea cu ce să se îmbrace la petrecere.

– Auzi, drăguța, îmi aduci și mie rochia neagră cu paiete din dressing?

– Păi, doamnă, nu pot să plec, cu cine las iezii?

– Nu știu, nu mă interesează, îi iei cu tine, te descurci, că de aia te plătesc. Vino imediat cu rochia, i-me-diat!

Cenușăreasa a pus telefonul pe masă, și-a șters mâinile pe șorț și se gândi cum ar ajunge ea la firmă la Doamna Capră, cu cei trei iezi neascultători. Cel mai probabil s-ar pierde de la primul tramvai. Iar în taxi nu reușește să-i urce, că ies pe cealaltă ușă, plus că se foiesc tot timpul și i-a mai dat jos odată un taximetrist ursuz.

Se uită la ei cum dormeau și își zise că poate ar avea timp să se întoarcă până se trezesc. Se repezi în dormitorul Caprei, înșfăcă rochia și dusă a fost spre Agenția de PR ”Ciripim cu spor”.

La intrarea în Agenție a întâmpinat-o Lupul, paznicul clădirii:

– Ce mai faci, măi Cenușăreasă, cu ce treburi pe aiși?

– Uite, m-a chemat șefa să-i aduc ceva, zise Cenușăreasa ocolindu-i privirea. Avea ceva enervant Lupul, mai ales când își dădea importanță.

– Păi, pisi, nu poți intra așa aici. E eveniment mare sus. Îți trebuie ținută, țoale, firmă, chestii. Vrei să strici imaginea firmei? Păi în pi ar, imaginea e totul, pisi, adăugă el, dând un bobârnac în cozorocul de la șapcă. Țelegi?

– N-am, am plecat în grabă, iezii sunt singuri, trebuie să ajung repede înapoi.

– Iezii sunt acasă? Singurei, zici.

– Da, zise fata nerăbdătoare să intre în clădire.

– Tu știi că-s băiat bun, urcă! zise Lupul clipind din ochi. Și îi intinde o cartelă de acces.

Cenușăreasa i-a mulțumit și a chemat liftul. Când s-au deschis ușile, s-a văzut în oglindă, ponosită ca vai de ea. Dar nu mai era cale de întoarcere, ajunsese deja la etajul la care era firma Caprei. O mulțime de personaje elegante se plimbau pe holul vast, cu pahare de șampanie, râdeau fals și se complimentau mincinos. O găsi și pe șefa ei, în birou, extrem de agitată:

– Acum ai venit, mototoalo?! Ai adus și pantofi?

– Da, uitați aici.

– Ajută-mă să mă îmbrac. Și tu ce arăți în halul ăsta, nu puteai să te schimbi?

– N-am avut cu ce, șovăi Cenușăreasa.

– Uite aici, n-a venit una din fetele astea care întâmpină invitații. Îmbracă și tu rochia aia de colo!

Cenușăresa se schimbă în rochia albă cu steluțe albastre, în culorile firmei de PR. Arăta frumos, cam cum se imagina ea mireasă. A ieșit pe hol, în urma Caprei pe care toată lumea o felicita. A primit un pahar de șampanie și a sorbit din el, deși ei nu îi plăcea șampania. Dar era o șampanie bună, Capra se lăudase la toate prietenele ei cu meniul de la petrecere. Era păcat, își zise Cenușăreasa, sorbind bulele din pahar. Parcă plutea. Nici nu a auzit bine când șeful Caprei, Făt Frumos cel Merituos a întrebat-o de când lucrează pentru doamna Capră. De fapt, nici nu-i venea să creadă că ei i s-a adresat. Dar nu mai era nimeni lângă ei și Făt Frumos se uita fix la ea. I-a răspuns încurcată, că de 5 ani.

– În ce domeniu?

– Ăăăă, îîîî, la Secretariat, că nu-i venea să îi spună că e bona copiilor.

– Ți s-ar potrivi ceva mai interesant, nu crezi? Să mă suni mâine, da? Și îi intinse o carte de vizită.

– Da, îngăimă Cenușăreasa copleșită de atenție.

– Negreșit.

Negreșit. Și luă cartea de vizită și vru să o îndese în șorț, din reflex, dar nu-l avea la ea și atunci puse cartonașul în geantă. Dar acolo a dat și de cartela de acces în clădire și își aminti de Lup. Alergă la ghereta lui, dar nu era acolo. Gânduri negre se adunau în mintea fetei, amintiri neplăcute. Cenușăreasa o întrebă pe femeia de serviciu dacă știe ceva de Lup și aceasta i-a zis că nu, dar că nu-i șade în fire să-și părăseasă postul. Doar atunci când îi e foarte, dar foarte foame.

Cenuşăreasa se îngrozi şi fugi spre casa iezilor. O presimțire sumbră îi întuneca judecata şi nu a anunţat-o pe Capră că pleacă. S-a urcat în primul taxi şi aproape că uită adresa la care trebuia să ajungă. Când ajunse însă, mare îi fu mirarea să îl găsească pe Lup pe canapea lângă iezi, uitându-se împreună la desene animate.

sfârșit

Alte povești scrise de autoare:
(click pe imagine)

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *