Navigation Menu+

Despre NOI

Posted on Jul 8, 2017 by in PovesTEAM | 0 comments

Cine sîntem NOI?

Sîntem un grup de autori interesați să scrie și să publice literatură pentru copii.  O literatură modernă, actuală, nonconformistă, în care să se regăsească copiii de astăzi, din România și cu care să se identifice (atît ei, cît și părinții lor). Nu scriem povești cuminți, „de adormit copii”, scriem povești „fără expresii frumoase” și fără diminutive, uneori incomode, dar care să ilustreze teme, realiste sau fanteziste, din societatea de acum. Unii dintre noi sînt părinți și scriu din nevoia de a le spune copiilor lor altfel de povești, alții nu sînt și scriu pur și simplu pentru ei înșiși, pentru a evada din viața banală a „oamenilor mari”.

✒︎

Ce sînt NoiPovești? 

Ideea a pornit de la un atelier de scriere creativă – literatură pentru copii, organizat de Revista de Povestiri și susținut de Adina Popescu, autoare pentru copii. Acolo au apărut primele NoiPovești care există deja pe site. Ne-am dorit să existe o continuitate și aceste povești să ajungă la un public, la copii și la părinți, în condițiile în care literatura românească pentru copii este încă la un început de drum, iar editurile, cu mici excepții, nu se înghesuie să publice cărți pentru copii scrise de autori români. Și să continuăm să scriem AltePovești…

✒︎

Ce ne propunem? 

Ne dorim să vă inspirăm și pe voi să scrieți pentru copii. Fie că sînteți scriitori deja consacrați (ne-am bucura), autori necunoscuți cu povești „de sertar”, părinți care vor să comunice cu copiii lor prin povești originale, copii care vor să le explice părinților care e mai e viața lor, prin intermediul poveștilor pe care le scriu, profesori care pentru a comunica cu elevii lor au nevoie de povești, dincolo de cele „de manual”. În același timp, ne-am bucura să descoperim și ilustratori care, alături de Magdalena Voiculeț (care deja desenează pentru NoiPovești) să-și dorească să ne ilustreze poveștile.

Așadar, vrem să formăm în timp o comunitate de povestitori pentru copii, scrise și desenate, așa că așteptăm noipovești din partea voastră la adresa: noipovesti@gmail.com.

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *