Navigation Menu+

Timi Ten Ten

Posted on Sep 22, 2017 by in NOIpovești | 0 comments

Scrisă de ASTRIG POPESCU
Drepturi de autorToate drepturile rezervate. Nicio parte a acestei publicații nu poate fi reprodusă sau transmisă sub nicio formă și cu niciun fel de mijloace fără acordul în scris al autorului.
__________

Share

 

Zilele de toamnă au întotdeauna ceva trist în ele și știu că toți o să vă gândiți că e din cauza școlii. Nu e neapărat școala, ci culoarea aerului și frigul și toate frunzele care se adună din copaci. E dezolant pentru mine. Acum o să vă gândiți că sigur e ceva în neregulă cu mine, că un copil de 10 ani nu ar trebui să fie dezolat, mai ales că nu îi lipsește nimic. Toți colegii mă invidiază pentru că nu-mi lipsește nimic. Ultimul model de Transformer? L-am primit înainte să apară în Europa. Mașini cu telecomandă? Playstation? Ultimul tip. Camera mea e loc de joacă pentru colegii suficient de curajoși să-i ceară mamei să vină în vizită. Mama vine cu un Range Rover Evoque să mă ia de la școală, când își aduce aminte, nu în fiecare zi, iar atunci mulți colegi se strâng lângă geamul mașinii să se invite la noi. O să credeți că sunt popular, dar nici asta nu e chiar așa. Știu că vin pentru jocuri. Eu sunt un tip banal, cam slab și nu excelez la nimic. Când nu vine mama, trimite șoferul să mă ducă acasă. El îmi zice ”șefu”, deși asta mă enervează, dar nu am insistat, pentru că e arțăgos și vorbăreț și mă plictisește. Astăzi a venit el să mă ia de la școală și mi-am pus imediat căștile în urechi și m-am prefăcut că ascult ceva. E nesuferit și probabil râde de mine.

Mașina merge încet pentru că străduța din jurul școlii e plină de copii și de mașini parcate și de mașini care vin să culeagă elevii. O văd și pe Maia cu mama ei. Maia e colegă de clasă cu mine, ea nu vine pe la noi, că are multe jucării acasă. Mama ei stă toată ziua cu ea, o duce la balet după școală și la teatru și chestii de astea pe care le fac fetele. Acum mașina trece pe lângă Maia și îi văd părul blond mișcându-se ca în reclame și pare că totul încetinește. De fapt, ne-am oprit, Maia m-a văzut și mi-a aruncat un ”pa” așa cum alungi un țânțar. Nu i-am răspuns, nici nu știu de ce nu am răspuns, pentru că nu am avut timp, mă mințeam eu în gând, pentru că sunt un fricos și un laș, mi-am zis mai târziu.

Eram trist. Glumele proaste ale șoferului  nu mă ajutau cu nimic.

Am ajuns acasă și acolo dau de fiecare dată de Geta, care nu e o fată rea, doar vorbește cu multe greșeli și cred că mai și fură din alimente, dar pe ai mei nu pare să îi deranjeze.

–  Ce face băiatu? Ai făcu bine la șcală? Mâncăricile e gata, dacă vrei să papi.

–  Mâncărurile sunt gata, Geta. Și eu am 10 ani, mănânc, nu pap.

A râs cum râde ea de obicei, uneori râde fără motiv. Dar se ocupă de casă, de curățenie și de mâncare și ai mei sunt mulțumiți de ea.

Din camera mea se vede în stradă, o pisică se urcase pe gard, stătea înfoiată. Niște vrăbii i-au atras atenția și pisica a ieșit din cadru. Păcat. Uneori mai vorbesc cu ea în gând, pretind că e Garfield sau motanul din Cheshire.

Evident că nu am chef de teme, dar nu am chef de nimic altceva. O să citesc o poveste, îmi zic, dar nici cărțile nu mă mai atrag, toate poveștile sunt la fel, se termină frumos, iar eu simt că lucrurile de fapt se înrăutățesc. Nu că se ceartă mama cu tata mai des ca de obicei, întodeauna s-au certat la fel de mult, adică destul de puțin dacă stai să te gândești că ei vin acasă spre 10 seara iar în weekend ne mai vedem cu alți oameni și în fața lor trebuie să părem fericiți. Se ceartă chiar mai puțin decât altă dată pentru că și-au spus tot ce aveau să își spună și acum se cam ignoră, cum fac eu cu băiatul acela bătăuș dintr-a șasea care terorizează pe toată lumea, mai puțin pe mine, pentru că mie nu îmi e frică. Frică îmi era și mie de el, dar în ziua în care îi cășunase lui pe mine, eu eram atât de supărat că tata plecase de-acasă, că nu mi-a mai păsat de nimic și chiar mă gândeam că daca Zoli îmi dă un pumn serios cum știe el, ajung sigur la spital cu capul spart și atunci mama o să aibă motiv să îl cheme pe tata înapoi. Așa că i-am zis lui Zoli că e un prost și am stat drept în fața lui, pregătit să întorc și celălalt obraz, cum a făcut Iisus sau nu mai știu cine și Zoli s-a zăpăcit și nu a mai zis decât ” ce mă, ești viteaz?” și eu am făcut doi pași spre el și atunci a zis doar ”băhhhhi, ce  grande ești tu” și a plecat. De atunci au considerat toți că nu mi-e frică de Zoli, dar tot un trist am rămas și tata s-a întors peste două weekenduri, când deja trecuse serbarea. La serbare eu eram Romeo și Maia trebuia să fie Julietta doar că în ultima zi a făcut febră mare și Raluca-rotunda a înlocuit-o. Într-un fel mi-a părut bine, pentru că mi-era teamă să o pup pe Maia.

Sunt toate lucrurile astea care îți vin în cap și pe care ai putea să le discuți cu un adult, nu că ei ar ști mai bine, dar parcă atunci când discuți îți mai vin idei. Aș vrea de exemplu să știu dacă e cazul să îi duc un cadou Maiei de Crăciun. Și ce cadou. Cu pisica de pe gard sigur nu ajung la o concluzie, Geta habar n-are de cadouri, iar șoferul mamei m-ar ironiza iar cu glumele lui proaste cu ”gagici”.

Printre certuri și despărțiri și telefoanele de la firmă și petrecerile la care ne prefacem fericiți, ai mei au uitat să seteze internetul în modul de Control Parental. Astfel că Google mi-a dat o mulțime de idei proaste când am căutat ”cadouri pentru fete”.

Măcar de aș fi avut și eu bunici, mi-am zis atunci. Bunicii sunt de mai multe feluri am văzut eu, unii sunt ”cool”, prietenoși și jucăuși, ca ai lui Teo, băiatul care stă în capul străzii și care vine cu bunicii la toate serbările și ei sunt foarte de treabă și Teo vorbește mult cu ei și fac glume despre Golum și Harry Poter. Alții sunt buni, dar scorțoși, îți iau cadouri dar nu prea vorbesc cu ”copiii din ziua de azi”, ei doar le dau sfaturi și obiecte. Mai sunt unii drăguți, calzi dar neputincioși, cum e bunica Maiei, care n-a mai ieșit din casă de zece ani, că are artrită și se duc ei la ea și ea le povestește tot felul de istorioare amuzante și or mai fi și alții, doar că ai mei nu sunt deloc. Adică, am avut și eu bunici dar de mult și tot ce îmi aduc aminte e tarta de gutui pe care o făcea bunica, la țară. Aveau o casă mică, albă, cu ștergare la ferestre, cam cum vezi la Muzeul Satului. Bunica mă pieptăna cu degetele ei întoarse și pline de noduri și îmi zicea ”voinicel” și îmi dădea plăcinta aia cu gutui și o cană de ceai. Și chiar dacă nu vorbeam prea mult, părea că ea înțelege tot și că e de acord cu tot și mai ales că nu m-ar fi certat niciodată. Dar a trebuit să plece și ea, la câteva luni după bunicul și noi nu ne-am mai dus pe acolo.

Mama nu știe să facă tartă cu gutui. De fapt,  nu gătește niciodată nimic, noroc cu Geta. Geta a încercat odată să facă o prăjitură cu gutui dar a ieșit ceva necomestibil. Și atunci mi-am dat seama că aș putea să o ajut pe Geta cu niște sfaturi de pe net. Nu am pus-o pe ea să caute, nu s-ar fi descurcat. Am căutat eu și am dat peste milioane de pagini și am căutat apoi după imagini și una singură semăna foarte bine cu plăcinta pe care o mâncam eu pe prispa casei bunicii. Era un blog de bunătățuri, cu dulciuri de casă și tot felul de denumiri pe care nu le mai întâlnisem, ”alivenci”, ”colțunași”, „poale în brâu”. Le-am citit pe toate ca pe niște povești. Erau rețete povestite.

–  Getaaa, Getaaa!

–  Da, băiatu, răspunde Geta din ușa bucătăriei, unde urmărea o telenovelă.

–  Facem plăcintă!

–  Facem, băiatu, zice ea bucuroasă și părea sincer bucuroasă. Ce vrea băiatu?

–  Uite, am o rețetă nouă, cu gutui. Avem gutui?

Aveam și gutui și zahăr (brun, dar tot zahăr era) și Geta s-a apucat de treabă.

Eu am mai citit rețete și le-am scos pe cele mai interesante pe foi colorate, să i le lipesc Getei pe frigider.

Mirosul de plăcintă a umplut toată casa. Geta nu m-a lăsat să mănânc plăcita caldă, că o mi se ”strice mațele” și chiar și pe net scria că ” se lasă să se odihnească în tavă”.

Între timp a venit mama, vorbind la telefon, a intrat și la mine în cameră, m-a pupat pe frunte și mi-a zis acoperind microfonul ”să nu stai prea mult cu ochii în tabletă” și a plecat la ea la etaj.

Apoi a venit Geta, îmbrăcată de plecare și mi-a zis din ușă ”Mai vrea ceva băiatu?” și eu am zis că nu, că a venit mama. Mai târziu s-a auzit ușa de la garaj și era semn că a venit tata și ca o certitudine în câteva minute s-au auzit și ușile trântite și țipetele mamei și înjurăturile amândorura. M-am dus în bucătărie și plăcinta stătea înfofolită în șervete și mi-am tăiat o bucată, era încă destul de caldă, dar era bună, nu chiar ca a bunicii dar nici ca a Getei, de data trecută. Dacă mi se stricau mațele chiar nu mai conta. Vroiam un ceai, dar n-am îndrăznit să îi cer mamei, am pus eu apă de la automatul de cafea peste un pliculeț de ceai, dar n-avea acealași gust cu cel pe care îl beam pe prispă. Bunica făcea cel mai bun ceai. Am luat plăcinta și ceaiul, m-am dus în cameră, afară era noapte și Garfield, sau Cheshire, nu știu unde era, se vedea însă luna și mă gândeam că sunt totuși norocos, că de exemplu Mihăiță de la D nu putea să mănânce plăcintă că avea nu știu ce problemă la stomac, sau Gex care rămăsese fără părinți (deloc, deloc, că plecaseră în Spania și a venit o veste că nu se mai întorc) nu îi mai vedea nici măcar certându-se, ei erau mai nefericiți ca mine. O căldură plăcută mi-a cuprins stomacul și apoi tot corpul și eram mulțumit și vroiam să îmbrățișez pe toată lumea. Chiar și pe Raluca-Rotunda sau pe Zoli. Și știam că e de la plăcintă, sigur avea ceva magic plăcinta aceea și am intrat pe blogul cu bunătățuri și la rețeta cu gutui am văzut ”Comentarii” și am scris și eu și m-am semnat ”Băiatu”, așa cum îmi zice Geta, ca să nu-mi dau numele, că pe net nu trebuie să ne dăm numele adevărat.

Vă mulțumesc mult pentru această rețetă, seamănă foarte mult cu cea pe care o făcea bunica mea, de care îmi e tare dor. Eram foarte trist în seara asta, dar plăcinta cu gutui mi-a adus aminte de bunica și m-a făcut tare fericit.”

În căteva minute mi-a răspuns:

Mă bucur că ți-a plăcut și îți mulțumesc pentru mesajul tău. Am scris aceste rețete ca să se bucure de ele cât mai mulți oameni. Mi-ar fi plăcut să le gătesc pentru nepoții mei, dar nu am avut parte. Multă sănătate vă urez, ție și familiei tale și vă invit să testați și alte rețete.

Deci era o bunică, o bunică adevărată care scria rețete pe blog. Era sigur o bunică din categoria celor cool, care stătea pe net și pun pariu că are și cont pe FB, uite că are, e Buni cu bunatati, îi dau Add Friend? Simțeam ceva în stomac, de parcă gutuile ar fi făcut fluturi și se zbăteau să iasă pe gât, o fi avut dreptate Geta că plăcinta caldă face rău, mă înțepa tot corpul, dar plăcut, ca atunci când intri în piscină și apa e puțin rece dar te îmbrățișează și îți place. Și nu știam ce să fac, să îi dau ”add friend” lui Buni cu bunatati sau să închid tableta. Avea și poză și era o bunicuță simpatică, veselă și caldă și prietenoasă, semăna cu bunica mea. Și pe FB eu sunt Timi10 Ten, nu mă întrebați de ce, mi-a făcut cont Adiță, nepotul Getei, când a venit vara trecută pe la noi și a stat trei zile, că ai lui zugrăviseră în apartament și nu puteau respira acolo.

Știu, teoretic nu ar fi trebui să fac asta dar sunt foarte atent și nu dau detalii despre noi pe net. Nu spun unde stau, la ce școlă învăț și chestii din astea, așa că să mă scutească ai mei dacă descoperă ceva.

Add friend. 

Am adormit greu, m-am trezit de câteva ori, cu coșmaruri în toată regula, o plăcintă uriașă mă alerga pe stradă, Garfield mieuna îngrozit și șoferul mamei râdea de mine. Am alergat spre o fereastră albastră și m-am ascuns într-un dulap vechi, cu vitrină deasupra. Înnotam printre mileuri și mirosea a biscuiți. Buni cu bunătăți m-a invitat la ceai și atunci m-am trezit. Inima îmi bătea puternic.

Orele de școală au trecut greu, în pauze m-am ferit cât am putut de ceilalți, am stat nepermis de mult la toaletă (nicio legătură cu gutuile), pe la bibliotecă (am întrebat de o carte pe care știam că nu o au, dar bibliotecara era nouă și ea nu știa) și când a fost inevitabil am schimbat priviri cu Maia care mi s-a părut și mai indiferentă ca atunci când alunga țânțarii sau mă saluta pe mine. Oare ce cadou i s-ar potrivi? Anul trecut a primit cercei de argint de la Alex și a spus că sunt ”pase”, cu accent pe e, dar nu inteleg ce vroia sa zica.

Nici astăzi nu a venit mama să mă ia, deși trebuia să aducă banii pentru excursie, dar asta se rezolvă ușor, i-a trimis prin șofer. Geta mă aștepta veselă ca de obicei, chiar entuziasmată:

–  Cum ți-a plăcu plăcinta, băiatu? Mai făcem una?

N-am mai corectat-o, dar i-am zis că mi-a plăcut. I-am zis că putem încerca mâncarea de gutui și a dat din cap afirmativ dar neîncrezătoare.

Mi-am luat tableta de pe birou și inima îmi bătea cu putere, ca atunci când se anunțase că eu o să joc Romeo la serbare și prin urmare trebuia să o pup pe Maia. Am inpirat adânc, cum făcea mama la orele de yoga, pe vremea în care mă lua cu ea și eu stăteam pe margine și mă uitam pe tabletă, dar uneori mă uitam și la ele cum se chinuiau să stea cocor sau să salute soarele.

”Inspirați, expirați”. Fie ce-o fi, intru pe FB și sunt ”friend”cu Buni cu bunatati.  Îmi tremură mâinile și îmi ard obrajii. Vine Geta să mă întrebe dacă mi-e foame. O reped și regret, ea observă ceva și mă întreabă dacă sunt bine, vrea să-mi pună mâna pe frunte să vadă ”că ard”, îi răspund că am termometru și știu să îl folosesc. Sigur îi va spune mamei, îi e frică să nu se repete scena cu amigdalita, când mama i-a reproșat Getei că nu a fost ”vigilentă” și a trebuit să cheme salvarea că aveam temperatură 39 cu 5. Să-i spună.

Deschid o fereastră de mesaj și îi scriu lui Buni:

Buna ziua, încă o dată mulțumesc pentru rețetă. De ce ați zis că nu ați avut parte de nepoți?”

Am intrat pe joc, ca să fac așteptatea mai ușoară. Nu a fost nevoie, pentru că mi-a răspuns foarte repede. Erau în Australia, nu îi văzuse niciodată, îi era dor de ei, chiar dacă nu îi cunoștea decât de pe Skype. I-am zis că și mie îmi era dor de bunica, chiar dacă nu îmi mai aduc aminte multe despre ea.

În afară de rețete de prăjituri, mai dați și alte sfaturi?”

Despre ce? Despre mâncăruri, sau la ce te referi?

Nu, despre alte lucruri. De exemplu, aș vrea să știu ce cadou să îi iau unei colege.”

A urmat o pauză. Știam că nu trebuia. O să par nebun. Sau că fac o farsă. Ca atunci când mi-a scris Zoli pe FB și a pretins că e Maia, dar eu m-am prins atunci și am dat reject și block.

Cred ca asta ar trebui să vobești cu părinții tăi. Ei știu mai bine.”

Asta nu se poate. Ei nu au timp. Nici nu știu cine e Maia și nici nu i-ar interesa.

I-am povestit de Maia. Apoi de mama. Nu am spus că sunt bogați. Nu dăm informații din astea pe net. Dar că se ceartă am zis. Îmi plăcea să vorbesc cu Buni cu bunătăți. M-a întrebat de mai multe ori de teme, dacă le-am făcut. I-am zis că trebuie să scriu o povestire. Am scris-o, i-am trimis-o și ei. Pe la nouă seara, mi-a zis că e cazul să dorm și nu mi-a mai răspuns la mesaje.

Eram vesel și în săptamânile care au urmat toată lumea a observat asta. Șoferul a zis că e de la ”gagici”, Geta era convinsă că de la pasiunea pentru gătit, așa că îmi zicea și ea tot ”șef” dar în alt sens, iar la școală eram ceva mai băgat în seamă. Maia m-a întrebat ceva la ora de mate, i-am răspuns și mi-a zis și Mersi.

Cu Buni vorbeam în fiecare seară, pe Skype, era mai ușor așa, mi-a făcut cunoștință și cu nepoții ei, în fine, începusem să fim o familie. Asta până într-o seară, când s-a stricat tableta mamei și mi-a cerut-o pe a mea și eu tocmai vorbeam cu Buni și mama a făcut o criză de nervi că vorbeam cu străini pe net. L-a chemat pe tata, care i-a zis lui Buni că sigur e un pervers deghizat, dar Buni i-a răspuns calm, i-a dat numărul de telefon, să vorbească între adulți. Mama și tata s-au acuzat reciproc de neglijență ”gravă” și au zis că vor folosi asta la proces. Apoi tata a sunat un prieten din poliție și i-a zis de Buni, cu numele real și numărul ei de telefon.

Mi-au confiscat tableta și au urmat zile chinuitoare, aproape m-am îmbolnăvit, Geta a fost convinsă că am gălbinare și mă privea cu milă.

S-au apropiat Sărbătorile, asta însemnând Cadourile pentru unii și ceva și mai frumos pentru alții. Am urmat sfatul lui Buni și nu i-am cerut mamei niciun cadou pentru Maia, am adunat crenguțe de brad și am făcut un aranjament frumos, i l-am dat și am avut cea mai lungă conversație de până atunci:

–  Tu l-ai făcut?

–  Da. E puțin strâmb.

–  E foarte frumos. Mersi.

–  Speram să-ți placă.

–  O să-i fac poză și îl pun pe FB.

Trebuia să fiu fericit, dar nu eram. Mă simțeam rău și am fost târât pe la mai mulți doctori și mi s-a făcut și un test de alergii alimentare. Costa enorm. După rezultatul normal și inutil, ai mei au mers la psiholog. Au venit acasă tăcuți, ceea ce era neobișnuit, pentru că nu era nimeni străin și nu trebuia să ne prefacem fericiți. Au băut un pahar de vin în living și l-am auzit pe tata zicându-i mamei: ”Avem menajeră, avem șofer, ce mai contează dacă adoptăm și o bunică?”

Am primit înapoi tableta și au fost cele mai frumoase Sărbători de Crăciun.

În vacanța de primăvară mergem la Vatra Dornei.

sfârșit

 

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *