Navigation Menu+

Vera și Păianjenul cu pantofi verzi

Posted on Feb 23, 2018 by in NOIpovești | 0 comments

Scrisă de ALINA GODRA
Ilustrată de Claudia Gican
Drepturi de autorToate drepturile rezervate. Nicio parte a acestei publicații nu poate fi reprodusă sau transmisă sub nicio formă și cu niciun fel de mijloace fără acordul în scris al autorului.
__________

Share

 

Ceasul bătu de ora două. Un vis ciudat o trezi din somn, iar Vera își simți gâtul uscat. Adormise și de data aceasta târziu, după ce-l urmărise cu ochi mari, neîncrezători pe vloggărul rus, încercănat, care posta neîncetat filme pe Youtube, susținând că animalele au început să-i vorbească. Când n-a mai rezistat urmărind-l, a închis tableta spunându-și că rar a mai întâlnit bazaconie mai mare.

Târșâindu-și papucii, cu ochi mijiți și pleoapele grele, intră în bucătărie căscând. Privirea îi rămase pironită și mâna dreaptă suspendată în aer: pe marginea chiuvetei de inox, un păianjen cu pântecul enorm molfăia fără grabă dintr-o ciocolată, leganându-și picioarele. O pereche de ochelari cu rama groasă îi încadrau ochii sticloși.
Salut, ce vânt te aduce așa de dimineață? zise acesta vesel. Glasul peltic al musafirului ajunse cu oarecare întârziere la urechile fetiței uluite. Știu, știu n-ar trebui să mănânc ciocolată la ora asta. Am avut o zi lungă, iar de ciocolata chiar îmi era teribil de poftă, se confesă păianjenul gesticulând larg cu ambalajul aproape gol.

Fata coborî încet mâna pe lăngă corp, dar nu-i găsi nici o folosință și și-o retrase școlărește la spate.
Ăăă, poftim? zise Vera brusc convinsă că vocea venea din altă parte. Se întoarse pe călcâie, căutând. Din dormitor se auzi doar sforăitul ușor al bunicii.
Nu trebuie să îți faci griji, și mie mi se întâmpla uneori să fiu confuz, spuse împăciuitor păianjenul văzând că fetița n-avea de gând să-l dojenească; poate dorești o bucată de ciocolată?
Nu, zise Vera clătinând din cap. Mi-e teama că nu am voie ciocolată seara, adică noaptea, adică acum. Fata simți cum obrajii i se încing de emoție, convinsă că tocmai spusese ceva nelalocul lui.
Foarte bine, mai multă pentru mine, zise păianjenul vesel.

Vloggerul rus îi răsări Verei în minte rostind un fel de “ti-am spus eu” șoptit. Închise ochii și își presă tâmplele. Pe bune acum, ce se întâmplă? Își spuse deschizând încet un singur ochi, sperând ca păianjenul să nu mai fie acolo.

Musafirul o privea sever, de pe marginea chiuvetei.
Și totuși se întâmpla! Doamne, ce o fi fost în capul meu? Își zise pentru sine rotindu-și ochii cu vădită îngrijorare. M-am tot uitat la ciudatul ăla de vlogger, ba chiar am și glumit pe seama lui și acum mi se întâmplă asta?
Bine, bine, te pot ajuta cu ceva? Stai în usă și îmi numeri dumicații. E nepoliticos, tu știi?

Vera își sprijini greutatea de pe un picior pe altul, fremătându-și mâinile. Căută asiduu un cuvânt care să o scoată din încurcătură, se gândi și răzgândi preț de câteva secunde, dar sfârși zicând:
Mă scuzați, domnule păianjen. Eu am venit doar sa iau un pahar cu apă.
Ai facut tu vreo prostie aseară de ți-e sete noaptea. Uite, ai ajuns să vorbești cu păienjeni care mănâncă ciocolată, chicoti vesel musafirul, încântat de propria lui glumă.

Fata își lua inima în dinți și făcu câțiva pași spre chiuvetă.
Nu vă suparați, pot să deschid robinetul?
Ba m-aș cam supăra, admise musafirul privind-o fix. N-aș vrea să-mi stropesc pantofii. Sunt noi, vezi? Păianjenul ridică în aer un picior lung și subțire. Din spatele ochelarilor cu rame groase, privi admirativ pantoful verde, mititel, cusut delicat și îl flutură în fața ochilor fetiței. O emblemă mică, din metal, de forma unui cărăbuș, scânteia agățată de șireturi.
Într-adevăr, se văzu Vera nevoită să recunoască. Sunt absolut spectaculoși!

Fața păianjenului se lumină într-un zâmbet larg. Un gând fugar îi trecu Verei prin minte privindu-i ochii sticloși: tipul ăsta pare miop rău de tot!


Să știi că uneori sunt invidios pe voi, oamenii. Scăpați ieftin, 2 picioare, 2 pantofi, mare scofală. Noi nu suntem așa de norocoși. Tu știi cum este să legi patru perechi de șireturi??
Mda, șă știți că nu m-am gândit, recunoscu Vera. Cum nici nu m-am gândit vreodată că voi purta această conversație, își zise coborând glasul. Cuprinsă de curiozitate, Vera continuă. Și cu cărăbușul care e treaba?

Păianjenul ridică ochii către fetița și clipi neîncrezător.
Tu vorbești serios? N-ai auzit de Manole? Este cel mai apreciat creator de pantofi din toată zona! E celebru! Toate vedetele se încalță de la el. Ah, și și-a lansat recent aplicație pe telefon. Selectezi modelul care îti place, specifici numărul de picioare și trimiți comanda. E atât de simplu! Doar că, ai grijă, zise păianjenul ridicând un clește către Vera, trebuie să îl cauți după numele de brand, Manolo Cărăbușnik.
Manolo, cum?
Pfui, las-o baltă, spuse păianjenul revenind la ciocolata aproape terminată.

Vera își aminti cât îi era de sete și parcurse din câțiva pași distanța până la cămară. Deschise ușa, se aplecă și apucă o sticlă de apă, simțindu-și pielea gâdilată de o plasa fină, transparentă, suspendată peste sticle și borcane. O molie cu ochii mari, înlăcrimați se agita frenetic, captivă.
Ajutor, salvează-mă! Verei i se păru că se uită la un film ieftin, dar se lăsă convinsă și trase energic de plasa aderentă. Din câteva fluturări din aripi, molia se eliberă și se făcu nevăzută. Doar un fâlfâit ușor de aripi minuscule îi purtă fetei în urechi un fel de mulțumesc răsuflat.
Pe bune acum, cred că glumești, domnișoară, tună o voce gravă. Tu știi de când încerc să o prind în plasă? Tocmai izbândisem și mă pregăteam să îi vorbesc, după ce mă linișteam puțin. Aveam atâtea emoții!

Vera se îndreptă de spate, desfăcu sticla și sorbi cu sete jumătate din conținut, apoi se întoarse ușor pe călcâie spre păianjenul care bătea consternat când dintr-un picior încălțat, când dintr-altul. Vera urmări vrăjită jocul de picioare.
Presupun că am greșit, zise fără convingere fetița. Oare cum mă pot revanșa, domnule păianjen?

Musafirul se proțăpi pe toate cele 8 picioare și începu să învârtă meditativ din clești. Să fi fost de la clinchetul acestora sau de la frigul înțepător din cămara rămasă cu ușa deschisă, însă Vera realiză pe loc că are mâinile înghețate. Privi cum chipul păianjenului se lățește din nou într-un zâmbet plin de speranță iar privirea-i rămâne fixată într-un punct pe perete, undeva în spatele ei.
Aș dori pentru mâine noapte un biscuit cu cremă de ciocolată, poți să imi faci rost?

Vera clătină din cap și spuse pentru sine: E maxim de miop!
Of, trebuie să repar plasa. Câtă treabă am acum pentru tot restul nopții!

Fata părăsi încăperea mergând cu spatele. Închise fără zgomot ușa de la bucătărie, se propti cu spatele de aceasta, bău restul de apă, apoi reveni în dormitor târșâind papucii.
E prea mult pentru mine ce se întâmplă, își zise Vera cu năduf, punând capul pe pernă și adormind pe loc.

-2-

Soarele se ridicase demult pe cer când Vera apăru în bucătărie. Buni potrivea compoziția de clătite în tigaia încinsă.
Bună dimineața! Masa este gata, zise Buni veselă.

Vera o privi lung. Rochia din velur, lungă până aproape de pământ îi dădea bunicii un aer de zână bună venită de undeva de departe să salveze copiii somnoroși de la foamea matinală. Și-o imagină scoțând de sub șorțul alb de bucătărie o baghetă magică. Vera zâmbi. O îmbrățișă scurt pe Buni, ferindu-se de tigaia încinsă, apoi se grăbi spre scaunul de lângă masă. Se luptă o vreme cu capacul borcanului de dulceață și izbuti să îl învingă odată cu apariția primei clătite aburinde în farfuria din fața ei.
Auzi, Buni? Se hotărî Vera să vorbească, fără să ridice ochii din farfurie. Tu ai auzit vreodată de Manolo Cărăbușnik?
Desigur, draga mea! Spuse Buni sfârâind o nouă clătită. Este cel mai priceput creator de pantofi din toată pădurea. Dar tu, cum ai aflat?

Verei îi scăpă clătita din mână.
Te pomenești că te-ai întâlnit cu Păianjen? Zise buni așezându-se lângă fetița ce o urmărea cu ochii mari. Draga mea, dragă!

“Deci nu e de la vlogger, e mai rău, e boala din familie!”, își zise Vera. Buni o scutură ușor de umeri încurajând-o din priviri.
Cum au ieșit pantofii Păianjenului? Ah, ce curioasă sunt, dacă te mai vezi cu el, te rog să-mi trimiți o poză a pantofilor.
Buni, nu înțeleg, și tu vorbești cu animalele?
E micul nostru secret, spuse Buni făcându-i ghiduș cu ochiul și ridicându-se de la masă. Revin după ora 2. Mă suni dacă ai nevoie de ceva, bine?
Buni, dar am atâtea întrebări, nu poți să mai stai?
Fetița mea, lumea se descoperă, nu se prezintă pe tavă. Sunt sigură că o să te descurci, doar ești nepoata mea! Îi zise Buni cu un zâmbet larg, apoi ieși din casă.

Vera își petrecu restul zilei răscolind prin biblioteca veche. După două ore de căutări, descoperi câteva cărți subțirele despre insecte și un raft întreg despre magie, ascuns în spatele colecției de cărți polițiste “Biblioteca pentru Toți”. Vera simți cum o apucă amețeala. În fața noianului de întrebări ce îi tot veneau în cap, fata decise să ia o pauză, deschizând Legendele Olimpului. Citi cu curiozitate despre Atena, zeița înțelepciunii și despre fetița curajoasă, Arahnideea, cea care a îndrăznit să o înfrunte pe zeiță și a fost transformată în păianjen. Vera dădu ochii peste cap.

Insecta asta apare peste tot, își zise bombănind și închise cartea cu zgomot.

-3-

După-amiaza o prinse moțăind în fotoliu cu cartea despre biologia și combaterea moliilor deschisă la pagina a doua. Un zgomot de pași mărunți pe parchet o trezi din somn. Privi în jur, nelămurită. Un picior lung și foarte subțire, încălțat cu un pantof verde se ivi de sub masa grea, din lemn lăcuit.
Te-am trezit, așa-i? spuse păianjenul scoțându-și capul de sub masă. Te rog să mă scuzi, dar nu mai aveam stare. Toată noaptă am muncit, am refăcut plasa din cămară, am verificat plasa din dormitor, cea din spatele dulapului, cea țesută săptămâna trecută. Nimic! Moly nu e nicăieri!

Vera îl urmări amuzată. Talpa pantofilor îi aluneca pe parchet, transformându-i fiecare mișcare într-un dans împleticit.
Moly? Mi-e teamă că nu știu despre cine vorbiți, îi mărturisi fata.
Cum cine e Moly? îi răspunse consternat păianjenul așezându-și ochelarii. Molia de aseară, din cămară!   Cea pe care ai lăsat-o să fugă!

Stânjenită, Vera se gândi în grabă la o soluție.
Domnule, am promis că o să mă revanșez cu un biscuit cu ciocolată. Doriți să vi-l aduc acum?
Îhm, mi-ar plăcea tare, zise păianjenul meditativ. Biscuitul tău, însă, nu va rezolva problema.
Despre ce problemă vorbiți?
Despre Moly, tot despre Moly vorbesc! Zise păianjenul iritat. Era în plasa mea aseară, urma să îi vorbesc. Îmi pregătisem atent fiecare cuvânt, totul ar fi trebuit să meargă strună. Apoi, bam! Ai apărut tu și am pierdut-o pe Moly!

Vera tuși ușor, ascuzându-și un zâmbet fugar în spatele palmei drepte. Păianjenul cu pantofi, miop și tipicar, era îndrăgostit!
Știți, aici aveți pe deplin dreptate! Niciodată un biscuit, oricât de bun ar fi, n-ar rezolva o asemenea problemă. Dar nici prinsul în plasă. Doamnele nu apreciază, cum să vă spun eu, zise Vera căutând un cuvânt potrivit, nu apreciază… constrângerile. Trebuie să o cuceriți cu altceva.
Cum adică?
V-ați gândit să o invitați în oraș, sau să-i oferiți o floare? Un mic cadou, simbolic. În spatele sticlei groase a ochelarilor, păianjenul clipea des, nelămurit.
O floare? Ce să facă o molie cu o floare? Nu, nu merge, dar idea ta cu cadoul nu e rea deloc, acceptă păianjenul întorcându-se cu spatele la Vera. Un picior îi alunecă în lateral dezechilibrându-l ușor. Știu! Aș putea să îi fac cadou o pereche de pantofi a la Manolo Cărăbușnic!
Da! Minunat, zise Vera cuprinsă de bucuria păianjenului. Deși, o floare i-ar fi la fel de folositoare unei molii ca și o pereche nouă de pantofi, rosti Vera pentru sine.

Vera aduse în grabă tableta, descărcă aplicația și îl invită pe păianjen să ia loc pe canapea. Răsfoiră împreună paginile electronice vreme de vreo 10 minute, apoi Vera închise tableta, oftând. Păianjenul privea în gol, iar picioarele-i încălțate atârnau inert la marginea patului. Nu aveau răspunsuri la întrebări esențiale, ce număr poartă la pantofi, sau ce culori îi plac moliei Moly? Poate preferă pantofii tip stiletto? Aveau nevoie de ajutor. Vera se îmbrăcă în viteză, culese o cutie veche de sub pat, îl convinse cu greu pe păianjen să se urce în aceasta și porniră să-i ceară un sfat lui Manole însuși.
Domnule păianjen, știți unde mergem, da? îi șopti Vera ridicând ușor capacul cutiei. Intraseră de ceva vreme în pădure, iar poteca se îngusta văzând cu ochii.
Trebuie să ajungem la prima scorbură a salciei îndoite de la lac. N-ai cum s-o ratezi, îi răspunse posomorât acesta.

Salcia înclinată apăru după ultimul cot al potecii. Încântată, fata iuți pasul. La baza trunchiului, Vera se opri.
Am ajuns, domnule! Cum îl găsesc pe Manole?

Păianjenul împinse în sus capacul cutiei cu unul din clești și privi salcia prin ochelarii aburiți.
Ocolește trunchiul, te rog. Lui Manole îi place să aibă vedere la lac când lucrează. Vera îi urmă sfatul.

Păși cu atenție pe solul moale de la marginea lacului. Scoarța salciei, stăbătută de crestături și noduri își schimbă cu totul aspectul de îndată ce Vera ajunse la un pas de luciul apei. Mici încrustații în formă de cărăbuș, dispuse la distanța egală între ele, încununau într-o arcadă intrarea în scorbură. Mai sus, undeva deasupra capului Verei, din pântecele trunchiului răsunau sunete înfundate. Cuprinsă de curiozitate, fetița aproape uită de cutia cu păianjenul, aflată în mâna ei dreaptă. În interiorul scorburii, în micul atelier în miniatură, se lucra intens. Un cărăbuș cu șorț albastru, pătat cu urme de ulei, tăia o talpă de pantof folosindu-și cleștii iscusiți.
Bună ziua, nu vă supărați, sunteți cumva Manolo? zise fata cu glas mieros.

Cărăbușul își continuă impasibil activitatea. Vera îți drese glasul de câteva ori. Într-un final, cizmarul ridică privirea și o fixă cu ochi mici, iscoditori.
Cine întreabă?
Vera, Vera mă numesc, zise fetița roșind. Păianjen, ajută-mă, șopti fără să se uite spre cutie.
Parcă ai transporta cartofi, domnișoară, îi zise Păianjenul ținându-se de marginile cutiei. Un pantof îi atârna într-unul din clești iar ochii sticloși priveau spre nicăieiri. M-ai zgâlțâit până mi-am pierdut ochelarii și mi-a scăpat și un pantof, zise cu patos acesta.

Vera simți cum picioarele i se afundă în solul umed. Strânse brațul stâng în jurul trunchiului salciei și căută din priviri ochelarii păianjenului. Îi găsi răsturnați într-un colt al cutiei.
Imi explicați și mie ce se întâmplă? Se auzi vocea cărăbușului.

Vera așeză cutia în dreptul scorburii. Păianjenul păși amețit în atelier.
Mon petit! Îi zise Cărăbușul recunoscându-l. De ce nu spui că ești tu?
Dragul meu Manolo, dac-ai știi prin ce-am trecut! Îi replică cu emfază Păianjenul.


Au pățit ceva pantofii, se panică Manolo apucând pantoful agățat în cleștele musafirului. Îl întoarse pe toate fețele și răsuflă ușurat.
Am pierdut-o pe Moly! Își mărturisi Păianjenul păsul dintr-o răsuflare. O prinsesem în plasă iar fetița asta a eliberat-o!

Vera înlemni.
Quel desastre! empatiză cărăbușul, întorcându-se sever către Vera
Dar am venit să mă revanșez! se trezi fetița vorbind. As vrea să-l ajut pe Păianjen să-i facă moliei o surpriză, o pereche de pantofi noi!
Imposibil. Raspunse sec Manolo. Ieri i-am livrat moliei o comandă. Pantofi stiletto, culoare magenta. Sublimisimi!
Vera, ce ne facem acum? rosti Păianjenul cu vocea stinsă, privind undeva înspre fetiță.

După câteva secunde de tăcere, Vera rosti cu jumătate de glas.
Mergem acasă și ne gândim la planul B.

-4-

La ora 2 Buni reveni acasă cu un buchet enorm de flori de câmp în brațe. Salută din cadrul ușii dar nu primi nici un răspuns. Aseză buchetul în grabă pe masa din hol și intră în bucătărie. Se opri în prag, surpinsă. Păianjenul dădea ture, agitat, pe marginea chiuvetei de inox, bocănind cu pantofii lui cei verzi. Vera statea în dreptul mesei, având în față un vraf de cărți de toate felurile, de la enciclopedii, cărți de poezii sau manuale de agricultură și stârpirea dăunătorilor.
Ce s-a întâmplat? zise Buni aducându-și mâna în dreptul inimii. Păianjenul sări ca ars.
Aah! M-ați speriat teribil! Știți, ne aflăm într-o situație aproape fără ieșire, zise păianjenul redresându-se pe picioare.

Buni se întoarse spre Vera cu ochi întrebători.
Bună, Buni, spuse Vera. Nu-i chiar atât de grav, dar ne-ar prinde bine un sfat. 

Îi povestiră pe scurt aventurile ultimelor ore. Buni îi ascultă cu răbdare, zâmbind.
Pantofii lui Manolo ar fi fost un cadou minunat. Cu ce să-I înlocuim? O întrebă Vera.
Dragii mei, nu era nimic greșit dacă mai comandați o pereche de pantofi. Păianjenul și Vera se priviră cu ochi mari. Cum de nu se gândiseră la asta? Pe de altă parte, continuă Buni, din câte o cunosc eu pe Moly, s-ar bucura mai mult de un partener de conversație decât de un cadou. Am vorbit adesea, când o găseam în dulap făcându-și de lucru în plapuma veche, pusă la păstrare. N-ai vrea să-i scrii o scrisoare și să-i spui ce simți?
O scrisoare, o scrisoare, ce idee minunată, Buni! Pot să-i compun o poezie?
Așa să faci, domnule! Când ai terminat de scris, vino la mine, și mă asigur eu să ajungă la Moly! Iar pantofii tăi sunt minunați!
Hm, zise Păianjenul dregându-și grasul. Mulțumesc pentru compliment! Cât despre scrisoare, mi-e teamă că ochelarii nu mă ajută la scris.
Vă ajut eu, zise Vera scotocind într-un ghiozdan aflat într-un colț al bucătăriei. Am hărtia perfecta pentru o astfel de scrisoare, spuse fata punând pe masă o coală de culoare bleu.

Asezat pe marginea chiuvetei, cu picioarele atârnate și cu capul sprijinit într-unul dintre clești, Păianjenul spuse.
Scrie așa: Draga mea Nimfă, mi-e inima cât un petală de levănțică.
Stați puțin, îl opri Vera. De ce nimfă?? Și-apoi levănțica nu cred că e o idee bună într-o scrisoare adresată unei molii, zise Vera cu gândul la manualul pentru combaterea dăunătorilor.
Bine. Dragă Moly, mi-e inima cât un bob de naftalină.
Domnule, sări Vera ca arsă, cu naftalina e și mai rău! Păianjenul își agită cleștii în aer, ajuns la capătul puterilor.
Păi atunci ce să-i zic?
O să zicem așa, se porni Vera cu elan. Dragă Moly, te rog sa primești această scrisoare din partea mea, Păianjenul. Vera se opri din scris și-l privi lung. Chiar, cum vă cheamă, mai exact?—
— Cu respect, al dumneavoastră Arahnid, cel mai priceput țesător, zise cu emfază musafirul coborând de pe pe cap o pălărie imaginară.
Buun, reluam. Dragă Moly, te rog să primești această scrisoare din partea mea, Păianjenul Arahnid. Își transmit scuzele mele pentru clipele petrecute în pânza mea….
Protestez! zise păianjenul. Nu e bine. Scrie, te rog, așa: Dintr-un motiv independent de voința mea, rosti Păianjenul privind-o sugestiv pe Vera, am fost lipsit de ocazia de a-ți vorbi atunci când te aflai în pânza mea. Aș fi vrut să-ți vorbesc despre prietenie și să-ți recit o poezie:

Foaie verde de aspic,

Versul meu în pânză-l împletesc un pic.

Molie cu aripi mici,

Tu te-ai prins ca de lipici.
Of, e îngrozitor, se auzi o voce mică, de undeva din spatele oglinzii suspendate pe perete. N-am auzit niciodată așa hal de poezie! Moly se ivi fluturând rapid din aripi și se așeză pe coala de hărtie. Vera o privi cu interes. Neam de neamul meu, și să știi că provin dintr-o familie cu tradiție, veche de peste 190 de milioane de ani, n-a pomenit așa ceva! rosti molia cu năduf.

Fata îl privi cu coada ochiului pe Păianjen. Acesta înlemnise pe marginea chiuvetei. Ochelarii îi atârnau strâmb.
Mă bucur să vă cunosc, în sfârșit, îi spuse Vera hotărâtă să facă pace. Am auzit atâtea vorbe frumoase despre dumneavoastră! Domnul Păianjen, aici de față, își dorește foarte mult să vă fie prieten. Poate că a fost puțin stângaci dățile trecute când v-ați văzut, dar cui nu i se întâmplă când are emoții? Știți, uneori spunem lucruri despre cei din jurul nostru, dar nu din răutate, ci doar din neștiință.
Poate că ai dreptate, acceptă molia, continuând să nu se uite înspre Păianjen.

Buni apăru în cadrul ușii. Molia se plimba cu pași mici pe hârtia bleu, ocolind cu atenție cuvinte ca aspic sau naftalină. Păianjenul o privea cu ochii sticloși, iar Vera învârtea stiloul în mână, neștiind ce să mai spună.
Vera dragă, mă poți ajuta, te rog, cu cumpărăturile, îi spuse Buni făcându-i cu ochiul. Fata ieși din încăpere sub privirile panicate ale Păianjenului.
Spune repede ce ai de zis, îl somă Moly.

Vera o urmă pe Buni în hol. “De acum, Păianjenul trebuie să se descurce singur”, îi șopti Buni. Fata o privi în ochi și încuvință din cap. O vreme își făcu de lucru aranjând florile de câmp în glastra din hol, urmărind cu coada ochiului ce se întâmpla în bucătărie. Păianjenul continua să nu-și găsească cuvintele. La un moment dat, scoase din buzunarul vestonului o bucățică de ciocolată pe care o înfulecă pe nemestecate. Trase aer în piept și spuse cu voce gravă:
Bună, Moly!

Molia se opri din plimbarea ei printre cuvintele așternute în scrisoare. Vera zâmbi și reveni în fotoliul din camera mare, în care o așteptau Legendele Olimpului. Se făcuse târziu. Era timpul ca noii ei prieteni să pornească în propria lor călătorie.

sfârșit

 

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *