Navigation Menu+

Grif pleacă în vacanță

Posted on Dec 8, 2018 by in NOIpovești | 0 comments

Scrisă de ANA GROSZLER

Drepturi de autor

 

Grif Frigurescu este contabil. Are o slăbiciune pentru bomboanele de ciocolată, pe care le ține în cutii numerotate, cu etichete frumos colorate, și îi convin doar situațiile cunoscute.

Grif Frigurescu nu se dă în vânt după surprize. Nici măcar după cele plăcute. Își amintește și acum cu un frison de petrecerea surpriză pe care i-au organizat-o Pingu, un amic, și vecinii de iglu. Când a deschis ușa și a văzut toată mulțimea aceea veselă de pinguini, morse, lei de mare și oameni de zăpadă, terfelindu-i covoarele cu limonadă și tort, cât pe ce să leșine. Noroc cu morsa Picurici, instalatorul igluului, care i-a dat să miroasă niște săruri. Altfel, întreaga seară ar fi fost ratată.

Domnului Frigurescu nu îi plac nici vacanțele. Să călătorească singur nu vede sensul, alți prieteni în afară de Pingu nu are și nici vreo rudă pe care să își dorească să o viziteze.

Da, Grif Frigurescu este un om de zăpadă singuratic și, în opinia unora, un posac. Un ursuz. Sau altfel spus, un morocănos.

Azi Grif, locuitor al igluului de pe strada Promoroacă nr.8, din orașul

AntarcticusPolOpus, a fost luat prin surprindere. Chiar de către șeful său, domnul Viforescu, cel mai nesurprinzător leu de mare din univers. Iar universul e mare, nu glumă!

– Dragii mei, pentru că în ultima vreme, v-am văzut obosiți și cam palizi, am decis să luăm toți o vacanță, anunță domnul Viforescu.

La auzul veștii, angajații începură să țopăie și să aplaude. Ba unii, firi sportive, făcură câteva tumbe și flic flacuri prin aer. Alții, iubitori de poezie, scriseră repede câteva versuri despre bucuria ce îi cuprinsese. Toți erau foarte fericiți. Toți, mai puțin unul.

– Domnule, dar e vară. Noi ne luăm vacanță doar iarna. Unii, nici măcar atunci, spuse Grif panicat și cu fața schimonosită, parcă l-ar fi tăiat o durere cumplită de măsele.

– Adevărat, Grif, însă acum este momentul schimbărilor. Nimic nu stă pe loc. După iarnă, vine primăvara. După soare, ploaie. După muncă, odihnă. Ai prins ideea, sper.

– Am prins-o, spuse amărât Grif, ca și cum ar fi fost dat afară, nu trimis în vacanță. Dar să știți că…

– Niciun dar, îl întrerupse domnul Viforescu cu blândețe. Începând chiar de acum, firma Viforescu și Asociații se închide până la toamnă. Intrăm toți în vacanță și mi-aș dori să vă bucurați din plin de ea. Eu, unul, așa am de gând și, când ne vom revedea, vreau un raport complet cu peripețiile voastre.

Ochii lui Grif sclipiră cu speranță.

– Un raport nu sună deloc rău. Deși cine a mai pomenit un om de zăpadă vara în vacanță? spuse el și ieși pe ușa firmei.

Era frumos afară, dar lui Grif nici că-i păsa. Cufundat în gânduri și târșâindu-și bocancii din cauciuc, ajunse în fața casei.

Dădu să deschidă ușa, dar auzi o zdroncănitură venită de sus și ezită. O umbră suspectă se întinse ca un balaur lângă el și inima lui Grif se strânse puțin. Din senin, o piuliță căzu lângă picioarele sale. Și încă una. Urmară câteva șuruburi și o aripioară de metal ce i-ar fi picat în cap cu siguranță, dacă nu s-ar fi ferit la timp. Grif ridică privirea și văzu pe acoperiș, clătinându-se, o mașinărie, care aducea destul de bine cu un supozitor. Însă nu era un supozitor, ci un dirijabil. Sau zeppelin, un aparat de zbor inventat de un conte german, cu același nume. Deși dirijabilele sunt foarte mari, acesta era mai micuț, așa că nu distrusese acoperișul. Doar îl crăpase puțin. Lângă el, o femeie roșcată cu nas coroiat, nici tânără, nici bătrână, nici simpatică, dar nici antipatică, cu o caschetă pe cap și o salopetă mov, gesticula și bombănea de zor.

Lui Grif nu îi era clar dacă aceasta voia să tragă măgăoaia sau să o împingă de pe acoperiș. În orice caz, situația îl neliniști.

– Hei, înzăpoșatule, ferește-te că pică! țipă femeia.

Grif abia făcu doi pași în laterală și încă vreo trei în spate, când namila de metal ateriză lângă el, cu o bufnitură grozavă. Omul de zăpadă se sperie atât de tare că îi ieșiră ochii, adică nasturii, din orbite.  Serios, îi săriră și trebui să și-i îndese înapoi, la locul lor! Dar nu vă îngrijorați, câteodată oamenii de zăpadă mai pățesc și caraghioslâcuri din astea.

– Ți-a mâncat pisica limba? întrebă necunoscuta, care nu se știe cum și când ajunsese și ea lângă el.

– Nu, oamenii de zăpadă nu au limbă, se dezmetici Grif.

– Ei, știu asta, e doar o vorbă. Ia zi-mi, te rog, cunoști pe aici vreun mecanic în stare să repare dirijabilul? Că eu nu mă pricep și sunt cât pe ce să ratez și anul acesta B.A.V.-ul.

– Ce este un B.A.V.? îngăimă confuz Grif.

– Balul Anual al Vrăjitoarelor și Vrăjitorilor, prostuțule. Începe într-o oră și dacă voi întârzia și azi, anul viitor nu voi mai fi invitată.

– Cine ești tu, de fapt? întrebă omul de zăpadă.

– Na, c-am uitat să mă prezint. Sunt vrăjitoarea ÎncurcăBorcanele.

– Vrăjitoare? Și unde ți-e mătura? își miji ochii Grif, neîncrezător.

– Orice vrăjitoare are o mătură. Dar nu orice vrăjitoare are un dirijabil, se înfoie ÎncurcăBorcanele.

– Și cum ai aterizat pe acoperișul igluului?

– Oh, prăpăditul ăsta de radar s-a stricat și a deviat de pe traseu, spuse ÎncurcăBorcanele.

– Și nu poți face o vrajă, ceva, să pornească? Ca o vrăjitoare adevărată?

– Nu avem voie să folosim magia când călătorim interplanetar, explică vrăjitoarea.

– Interplanetar? se miră Grif.

– Ah, am uitat să îți spun și că Balul are loc în fiecare an în altă parte. Anul acesta va fi pe Lună, la invitația Iepurelui, care locuiește acolo într-un castel înalt, cu multe camere și o grădină frumoasă.

Interplanetar, iepurele din Lună, dirijabil, toate noutățile astea îl cam enervară și Grif simți că scoate fum pe urechi. Nu glumesc, dacă ar fi avut urechi, ați fi văzut două fuioare de fum ridicându-se ușor și dispărând în seninul zilei. Așa, omul de zăpadă se stăpâni și doar ridică din umeri.

– Cunoști, așadar, vreun mecanic? întrebă iar vrăjitoarea.

– Eu sunt mecanic, răspunse omul de zăpadă.

– Tu?

– În timpul liber. În rest, sunt contabil. Și mă cheamă Grif.

– Vai, ador surprizele! Mai ales cele plăcute, chicoti ea.

– Mda, bombăni Grif, deloc impresionat de veselia vrăjitoarei.

Își luă trusa cu unelte dintr-o magazie aflată în fața igluului, își suflecă mânecile și se apucă de treabă. Bocăni, troncăni, pili, comentă printre dinți, iar pili, bocăni, lipi, dezlipi, lipi din nou, mai șuieră puțin printre dinți și după ce trecură câteva ore, omul de zăpadă repară radarul și petici zeppelinul, spre bucuria vrăjitoarei.

– Cum aș putea să te răsplătesc? întrebă aceasta.

– Ai putea repara acoperișul, spuse Grif.

– La asta nu mă pricep. Iar vrăji, știi tu…

– Da, nu poți face când călătorești interplanetar. Știu, știu. Picurici va fi încântat să îl repare. Deși nu va fi ușor să îi explic cum s-a crăpat tavanul, oftă Grif.

– Îmi pare rău. Chiar nu pot face nimic pentru tine?

– Nu-ți bate capul. Oricum nu puteam lăsa zeppelinul să se bălăngăne pe iglu și să cadă în capul cuiva.

– Nuuu, sigur că nu, spuse vrăjitoarea.

– În fine … mâine plec în concediu și am un bagaj de făcut. Îmi ia o grămadă de timp să împachetez, așa că nu mai pot sta. La revedere! zise Grif grăbit.

– La revedere! zise vrăjitoarea și zâmbi, iar omului de zăpadă i se păru că zărește o scânteie în ochii ei gălbui.

Se răsuci pe călcâie, intră în iglu, urcă scările și intră în apartament. Privi în jur. Privi înspre fereastră. Nimic neobișnuit. Totul arăta la fel. Cu toate astea, ceva misterios plutea în aer. Omul de zăpadă nu ar fi putut spune exact ce, însă simțurile sale îl avertizară că lucrurile se vor schimba în curând.

Se aplecă să își ia valiza de sub pat, când deodată, în cameră se întunecă. Se uită la ceasul de pe perete. Ora patru. Era încă prea devreme să se întunece.

– Ciudat! își zise omul de zăpadă, după care începu să scotocească pe sub pat, după valiză.

Niște sunete, ca un bâzâit sau zbârnâit, îi atraseră atenția, așa că privi din nou spre fereastră. De astă dată, zări zeppelinul plutind în fața geamului și pe ÎncurcăBorcanele făcându-i semn din ușa deschisă a acestuia.

– Hai, sări! Nu-ți fie teamă! spuse ea.

Grif se gândi puțin, nu prea avea chef să se aventureze în necunoscut. Lui îi plăceau doar situațiile cunoscute, se știe. Apoi se mai gândi o dată, își luă elan și sări înăuntrul zeppelinului. Imediat își dădu seama că își uitase bagajul acasă și vru să se întoarcă după el, însă ÎncurcăBorcanele îi puse o mână liniștitoare pe umăr:

– N-ai nevoie de bagaj, fii fără grijă. Iepurele din Lună ne așteaptă, zise ea.

Și, încet-încet, Grif se mai destinse și, privind în jur, de pe fotoliul confortabil pe care s-a așezat, cu o cană de ciocolată caldă cu înghețată pe măsuța din fața sa, își spuse că nu-i deloc rău să pleci în vacanța de vară. Ba-i chiar grozav! Mai ales când ai fost invitat la un bal de o vrăjitoare excentrică și călătorești către castelul de pe Lună, într-un zeppelin fabulos.

 

Sfârșit

 

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *