Navigation Menu+

Scrisoare pentru Matei

Posted on Dec 18, 2018 by in NOIpovești | 0 comments

Scrisă de ADRIANA ȘTEFAN

Drepturi de autor

 

Dragă Matei,

Află despre mine că sunt bine, sănătos. Îți scriu astăzi, 17 iulie, cu speranța că îți vei face timp să citești scrisoarea mea până la prima zăpadă.

După o călătorie destul de obositoare, am ajuns la destinație pe la patru după-amiaza. Spre marea mea surprindere, am aflat că nu sunt singurul înscris în tabăra asta de vară. De fapt, suntem atât de mulți, încât am fost împărțiți pe grupe. Suntem cincisprezece în grupa mea: treisprezece oameni de zăpadă (cu tot cu mine) și două bufnițe. Bufnițele sunt de zăpadă și ele, dar rătăcite. Se pare că au luat trenul în direcția greșită și au nimerit în Tabăra de Vară a Oamenilor de Zăpadă, în loc să ajungă la Cotlonul Bufnițelor Perseverente. Pentru că nu mai aveau bani de călătorie până la Cotlon, bufnițele s-au hotărât să rămână cu noi. Noroc că sunt simpatice!

Dar să revin. Cum spuneam, dragă Matei, am ajuns aici după-amiaza și, după o scurtă siestă, am și început cursurile. Să știi că sunt tare complicate, nu știu cum mă voi descurca.

Am un curs, de exemplu, despre cum să convingi copiii să iasă afară atunci când este ger sau viscol. Apoi, mai este un altul care vorbește despre câte rânduri de haine să îmbraci la zero grade. Dacă mă gândesc bine, părinții tăi ar trebui să vină la cursurile astea. Lor le-ar fi mai de folos decât mie. Părerea mea!

Dar cel mai interesant dintre toate mi se pare cursul care ne învață să ieșim câștigători din confruntarea cu o tabletă. Căci știu foarte bine, Matei, cât de atașat ești de tableta ta. Și nici măcar nu-ți dai seama de asta!

Ia spune, de câte ori butonezi tableta într-o zi de iarnă? Cum, nu știi?… Hai că-ți spun eu. De o sută patruzeci și șapte de ori. Dar de câte ori îți arunci privirea pe fereastră iarna, ai putea să-mi spui? Am înțeles, nu știi. Îți spun tot eu: de zero ori. Z-e-r-o! Uite, de asta m-am înscris în tabăra de vară!

De când am sosit aici, i-am întrebat pe toți: „câte bătălii împotriva tabletelor ați câștigat?”. Răspunsul lor m-a dat gata: NICIUNA! Dar să știi, dragă Matei, că nu mă dau bătut așa ușor. Trebuie să existe o soluție!

Ce să-ți mai scriu eu, oare?… că nu aș vrea să te plictisesc. În plus, cerneala asta a mea se topește tare repede. Chiar și aici, la Polul Nord!

Cred că mai bine îmi închei scrisoarea. Dar, la final, am o mare rugăminte: amintește-le părinților, te rog, că iarna este preferata copiilor (așa friguroasă cum e ea)! Și mai spune-le să-și scoată capul din ecrane și să privească puțin pe fereastră. Nouă, oamenilor de zăpadă, ne este dor și de ei!

Te îmbrățișez, dragă Matei, și să știi că abia aștept să ne revedem! Pe curând!

Semnează: OmulDeZăpadă-din-grădină-pe-care-tu-nici-nu-l-ai-observat

 

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *