Navigation Menu+

Poveștile concurenților – ediția a II-a

Posted on Feb 2, 2019 by in Concursuri | 0 comments

Drepturi de autorToate drepturile rezervate. Nicio parte a acestei publicații nu poate fi reprodusă sau transmisă sub nicio formă și cu niciun fel de mijloace fără acordul în scris al autorilor.
__________

Share

“Unde se duc oamenii de zăpadă în vacanța de vară?”


RIANA VOCHIN

10 ani, Voluntari, Ilfov
Liceul Teoretic “Little London”
_________________________________________

Era prima zi de vacanță când Fred, omul de zăpadă, își împacheta nerăbdator hainele pentru aventura ce avea să urmeze. 

A venit în sfârșit și ora la care fratele lui, John, l-a condus la aeroportul din Zuzulina. Pe drum, Fred cânta în limba zuza. Au ajuns și Fred și-a luat la revedere de la fratele lui, apoi a arătat pașaportul şi s-a urcat în avion. După două ore de zbor a aterizat cu bine în Zozoland. 

S-a cazat la hotelul Miriam. A doua zi și-a luat costumul de baie și s-a dus la mare. Avea chiar și o geantă de plajă, cu umbrelă și cremă de soare specială pentru oamenii de zăpadă. A pozat oamenii de zăpadă, plajele, valurile și multe altele.

La un moment dat, Fred a văzută o fată – om de zăpadă. A simțit fluturași în stomac. Se îndrăgostise pe loc de Smaralda, fotomodel în Maluna. Pășea ușor spre ea, pe nisipul fin. Avea de gând să-i spună că s-a îndrăgostit.  De emoții a început să se bâlbâie. 

— Vreei să …sssă fii iubita mea? a întrebat Fred.  

— Da, a răspuns Smaralda. 

Fred și Smaralda s-au întors fericiți împreună din marea lor aventură. John i-a așteptat cu un mare ospăț. Au trăit fericiți până la adânci bătrâneți, topindu-se de atâta iubire!

sfârșit

“Unde se duc oamenii de zăpadă în vacanța de vară?”


ALESSIA GHICA

11 ani, Buzău
Şc. Gimnazială G.E. Palade, nr.15, Cls.a V-a C
_________________________________________

Am fost rugată să răspund la o întrebare care a fost mai întâi dată cu sclipici. Probabil vă intrebați: cum adică? Simplu, o întrebare normală a fost transformată, printr-o magie strălucitoare, într-una care te încurcă de nu o poți înțelege. Uneori lipiciul în recipientul lui original este frumos și crezi că știi cum va arăta pe hârtie, dar apoi se împrăștie peste tot şi te încurcă. Tot așa e cu întrebările date cu sclipici: întâi crezi că știi raspunsul şi apoi, după ce sunt pudrate, nu le mai înțelegi. Întrebarea mea strălucitoare a fost: Unde se duc oamenii de zăpadă în vacanța de vară?

Am stat puțin și m-am gândit, apoi mi-am raspuns:  Oamenii de zăpadă sunt spioni! Da, spioni! Nu v-ați gândit niciodată? La fel ca spionii, oamenii de zăpadă mint, de aceea au nasul lung ca Pinocchio. Unii sunt deghizați ca niște domni la sacou, alții ca oameni de serviciu sau chiar ca dansatori. Cei mai mulţi au o găleată pe cap și un fular la gât pentru a nu fi descoperiți. Ca orice spion, au nevoie de dispozitive speciale dar şi de tuneluri secrete. Aşa se face că ei dispar când toată lumea doarme, la sfârșit de februarie. Se strecoară noaptea pe drumuri subterane dar au grijă să lase în urmă un praf de sclipici uitător – cel care  te face să uiți ușor.

Ei călătoresc timp de trei luni prin aceste tuneluri secrete, care conțin dispozitive misterioase, ce seamănă cu ventilatoarele, doar că suflă zăpadă. Dar nu orice fel de zăpadă,  e una amestecată cu sclipici care nu se topește nicicând! Nu se plictisesc pentru că acolo se găsesc paturi de gheață, muzee, școli și restaurante dar mai ales au hărți, hărți care le arată locurile în care se pot duce în vacanța de vară.

Din păcate, sunt unii oameni de zăpadă care nu dau atenție acestor harţi,  ajung în țările calde și se topesc. Sau iată un caz rar: un om de zăpadă neatent, a ajuns în spațiu, unde este foarte frig și nu că ar fi fost o problemă, dar apoi, de clăpăug ce-a fost, a aterizat fix pe Soare!! Așa că, în aceste condiții, oamenii de zăpadă sunt foarte atenți, majoritatea planificându-şi vacanţa la rudele lor, pinguinii și urșii polari. Cei cu rang mai înalt se duc în Laponia, la Moș Crăciun.  Dar, ceva tot nu îmi dă linişte…Cum pleaca ei din tunelurile subterane? Aaa… stai, mi-am amintit! În cartea străveche a oamenilor de zăpadă, numită „ODZ”, scrie că oamenii de zăpadă călătoresc cu ajutorul capsulei teleportării, realizată din cea mai fină gheață! Probabil vă întrebați de unde am eu cartea aceasta….nu, nu o am. Am aflat toate aceste secrete de la un om de zăpadă  amețit, care  a uitat că este sub acoperire…

sfârșit

“Unde se duc oamenii de zăpadă în vacanța de vară?”


IUSTINA GRIGORE

11 ani, Voluntari, Ilfov
_________________________________________

V-aţi întrebat vreodată ce fac oamenii de zăpadă  în vacanţa de vară? Dacă sunteţi în căutarea unui răspuns, la mine e acela. De unde ştiu? Ei bine, însuşi omul de zăpadă, cu a lui gură fermecată mi-a relatat. Nu o să vă spun cum m-am împrietenit cu Zăpădilă Gheţuş Grigore, căci acesta e numele lui, căci nu de asta m-am apucat să vă scriu acum. Vreau să vă povestesc despre lunga călătorie a lui Zăpădilă şi vacanţa lui, deci hai să pornim în această aventură!

În oraşul Zăpedia, toţi zăpezeii ( aşa se numesc de fapt oamenii de zăpadă) îşi împachetau bagajele, deoarece era sfârşitul lunii februarie şi toţi trebuiau să revină la Polul Nord. A, am spus toţi, însă am cam greşit.  Zăpădilă era diferit de ceilalţi, el nu voia să plece la Polul Nord unde era frig şi nu putea să se bucure de razele soarelui. În timpul şederii în Zăpedia a plănuit să strângă ceva bănuţi şi să călătorească undeva, într -un ţinut călduros. Făcând căutări, dintr-o dată i s-a luminat zăpada de pe faţă, când a citit un articol despre Ţara Vărenia. Acest ţinut părea desprins din poveştile lui Creangă. Era mereu vară şi totul arăta ca un spaţiu amenajat special, unde te puteai bălăci din zorii zilei şi puteai savura îngheţată de ciocolată. 

— Gata, trebuie musai să merg în Vărenia, îşi spuse el plin de încântare şi curiozitate.

Zis şi făcut! A strâns bani, mijlocul de transport a fost rapid gasit: renul  Leny, un ren cam mofturos şi fără chef de viaţă. Zăpădilă i-a făcut o întrebare:

— Te rog, Leny! Îţi voi da toţi bănuţii strânşi dacă mă vei duce în acest ţinut. 

— Pff….Nu merg acolo nici dacă se anulează Crăciunul! 

— Îţi dau orice, insista Zăpădilă. 

— Morcovelul pe care îl numeşti tu nas, răspunse morocănos renul.

Şi aşa s-au înţeles cei doi!

A urmat o călătorie lungă şi grea, dar în cele din urmă au ajuns. Totul era mirific şi imediat omul nostru a început să savureze îngheţată, care mai de care mai colorată. Fascinat de acel ţinut, Zăpădilă înainta privind fericit în stanga şi în dreapta, fără să bage de seamă că ceva îl tot deranja la stomac… 

Nu după mult timp,  Zăpădilă s-a topit din cauza arşiţei dogoritoare şi a plecat în ceruri. Este fericit acolo, am vorbit cu el şi m-a înştiinţat că acum s-a apucat de decorat fulgi de nea. Mi-e dor de Zăpădilă, dar ştiu că  de acolo de sus are grijă de mine şi mă iubeşte la fel de mult cum îl iubesc şi eu!

sfârșit

“Vacanța lui Chessy”


ȘTEFAN MICU

7 ani, Chitila, Ilfov
_________________________________________

A fost odată ca niciodată un om de zăpadă care se numea Chessy. Lui ȋi plăcea ṣahul. Cȃnd a venit vara, s-a gȃndit să se ducă ȋntr-un loc friguros. Ṣi-a luat cu el fularul, doi morcovi de rezervă ṣi tabla de ṣah. S-a urcat pe sanie ṣi a pornit la drum. Destinaṭia: acasă la Magnus Carlsen, campionul mondial de ṣah, tocmai ȋn Norvegia.

— O, ce frig e aici! Salut, Magnus!

— Salut, Chessy! Bine ai venit! E ṣi prietenul nostru Caruana aici.

— O, super! Poate facem un turneu?

— Da, dar ne-ar mai trebui un jucător… Ă, parcă se aude ceva. Cine e acolo?

— Ho ho ho, sunt Moṣ Crăciun, ṣi eu sunt ȋn vacanṭă. Jucăm ṣah?

— Da, jucăm.

Au jucat 9 runde de blitz. Magnus ṣi Caruana au avut acelaṣi punctaj, dar Caruana a cȃṣtigat turneul.

— Mi-am luat revanṣa pentru mondiale, s-a bucurat Caruana.

Chessy a ieṣit pe locul 3 ṣi a fost foarte fericit.

La final, Moṣ Crăciun le-a dat tuturor cȃte un cadou, iar Chessy a plecat spre Antarctica, să joace hochei cu prietenii lui, pinguinii.

sfârșit

“Unde se duc oamenii de zăpadă iarna?”


ZAMFIRA BĂRBULESCU

10 ani, Voluntari, Ilfov
Liceul Teoretic “Little London”, clasa a IV-a
_________________________________________

Un copil a împrăștiat vestea prin sat că oamenii de zăpadă sunt posedați, fac picioare vara și fug! Toți copiii sunt speriați și nu mai vor să facă oameni de zăpadă! Dar eu știu că nu este adevărat! 

A mai trecut o zi. Zăpada este jucăușă și copiii tot încăpățânați. Bucuria de a te plimba iarna și de a vedea oamenii de zăpada în curți sau pe străzi este de neînlocuit! Trebuie să fac ceva. Dar cum? Of! Chiar că nu știu… Gata, am o idee! Mă duc să îi chem pe părinții omului de zăpadă: Mâhnita Nea Albă și Frigul Nemilos al Iernii. S-a dus vestea în sat că mă duc să dovedesc adevărul. Nimeni nu mă încurajează dar știu că pot! Am bagajele pregătite! Mâncare, mâncare și iar mâncare. Am mers cam cinci metri și deja l-am întâlnit pe tată. Nu prea cred că este în apele lui. Totusi, a fost un dialog … interesant: 

— Sunt aici să vorbim despre o problemă! 

— Ce problemă?! 

— O problemă mare! 

— Cât de mare? 

— Mare! 

— Nu se poate!

Of, ce nesuferit este! Trebuie să plec! Și cum mergeam eu, am văzut-o pe mama omului de zăpadă. Nu o întalnisem niciodată până atunci și …ghinion! Cum umbla ea mândră, s-a împiedicat de piciorul meu! Aoleu! Ce tărăboi, era să leșin! În următoarea secundă mă trezesc sub zăpadă! Asta mai trebuia! Nimic nu-mi merge… Oare să mă duc la unchiul lui, mătușă lui sau pisica lui? Cum să dovedesc? Stau să mă gândesc și îmi dau seama că ar trebui să fac chiar eu un om de zăpadă, pe care lumea să îl observe si să vadă  că nu este nimic periculos! 

Până m-am decis, a venit primăvara… Tot ce am vrut este să dovedesc! Dar am eșuat… M-am întors  acasă, după o lungă iarnă… Imediat ce am intrat pe ușa, familia mea a sărit la mine, ba să mă certe, ba să mă sărute. Dar cum nu aveam chef de nimic, am intrat în camera mea și am văzut ceva. De fapt nu doar ceva, ci mai multe “ceva-uri”! Cadouri! Ratasem Crăciunul… 

Imediat ies pe geam și strig: “Crăciun Fericit”, chiar dacă era primăvară! 

Un copil aude și-mi spune: 

— Este un miracol de primăvară! 

— Ce este? 

— Ninge și este frig! 

— Ninge?! Frig?! 

— Da, hai că mă și enervează glumele tale! 

Am fost așa de amețit și n-am vazut că ninge! Pot să dovedesc că ce spun copiii este o minciună! 

Întru în casă și iau un morcov, mulți nasturi și o căciulă. De afară iau două bețe și fac un om de zăpadă. Am avut mai multe încercări, deoarece copii mi-l tot distrugeau și trebuia să o iau de la capăt. 

Am reușit. Era timpul. Am rugat-o pe mama mea să stea de pază cât timp aduc scaunele. Ea nu a făcut asta dar omul meu de zăpadă nu a pățit nimic. 

I-am spus toate cele întâmplate bunicului meu care avea să mă ajute să-mi continui planul. 

Îl găsiţi mai jos, cu numele ,,Operațiunea Stru”. Nu știu de ce… oricum, acum sunt pe cale să-l implementez.

 

Pana la urma am reusit!!! ,,Operatiunea Stru” este completa!!! An salvat o parte din spiritul craciunului!

sfârșit

“Unde pleacă oamenii de zăpadă în vacanța de vară?”


ANDREI CĂTĂLIN OPREA

15 ani, Galați
Școala: Colegiul Economic “Virgil Madgearu”
_________________________________________

Încă îmi amintesc prima dată când s-a uitat la mine. M-a văzut, desigur, dar nu m-a observat cu adevărat până când nu i-am atras atenția că afară e VARĂ.

Era vară și mă gândeam dacă doar eu sunt cel care vede asta: un om de zăpadă ce își înfășura privirea din lână moale și albă într-o cofetărie de cartier! Un parfum delicat de vanilie se simțea în aer. Mi-a întins cupa cu înghețată, parcă știind că aroma aceea era preferata mea. Am fost atât de stânjenit! Mă întrebam cum ar fi dacă aș reuși să-l fac să vorbească, să zâmbească, orice numai să-mi dau seama că nu e un vis. Aveam acea tensiune în stomac, care devine mai mare și mai mare odată cu trecerea timpului. Lui nu-i păsa. Nici nu s-a uitat în jur să vadă dacă e singur. M-a privit cu ochii lui din cărbune și mi-a transmis că știe. Știe că-mi pasă!

Apoi m-a învățat să vorbesc cu el. Mi-a spus că sunt puternic și curajos, așa cum a fost și el când l-au construit în spatele blocului, cu mânuțele lor calde, copiii. Că atunci când și-a primit morcovul pe față și cratița spartă pe cap, a înțeles că viața trebuie să meargă mai departe. Indiferent cât de mult ar fi dorit ca lumea să se oprească în loc, pentru el. Omul de zăpadă știa de atunci că va veni o altă zi, când aceiași copii care l-au făcut din bulgări mici, ca de zahăr, se vor trezi dis-de-dimineață și vor alerga spre ferestrele dormitoarelor, sperând să fie VACANȚA DE VARĂ. Iar în locul mănușilor cu un deget și al fularelor de lână vor lua din frigider, pofticioși, o înghețată. 

Pentru că, da, atunci când vine vacanța de vară, oamenii de zăpadă pleacă într-un cornet de înghețată. Ori într-un suc cu gust răcoritor. Acesta este felul în care ei își petrec serile călduroase de vară: simțind că li se topește inima și sufletul pe buzele noastre…

sfârșit

“Secretul oamenilor de zăpadă”


EDU ANDREI-PETRU

11 ani, Buzău
Școala Gimnazială ”G.E.Palade”
_________________________________________

Iată-i: moi, pufoși, plutind în văzduh, ca un roi de fluturi albi! Sunt primii fulgi de nea! Câtă bucurie mi-au adus!  Chiar mă gândeam zilele trecute, cum ar fi sărbătorile fără zăpadă ? Triste, plictisitoare, lipsite de viață… ,,Anul acesta însă, va fi zăpadă din belșug”, mi-am spus entuziasmat.

Aveam motive întemeiate să ies afară: zăpada se așternuse ca o mantie albă și stălucitoare, gerul pictase flori pe geamuri, copacii îmbrăcaseră haine de puf  iar derdelușul era pregătit. Era un semnal clar: fulgii de nea, prin dansul lor, ne chemau la joacă! Am luat sania și câțiva prieteni și am pornit. Zăpada de cristal ne scârțâia sub picioare, vântul ne chiuia pe la urechi… Eram fericiți: ne dădeam cu sania, ne băteam cu bulgări… 

La un moment dat, ne-a venit ideea să construim un om de zăpadă. Ne-am apucat de lucru. Încet, dar sigur, după minute bune de muncă, din mâinile noastre au ieșit, nu unul ci doi oameni de zăpadă, rotofei și bucuroși să ne vadă:

— Credeam că nu ne mai terminați! spuse cel căruia îi așezasem, cam strâmb, oala pe cap. 

— Uf, ce bine îmi pare că ne-ați readus la viață! zise și cel cu fularul roșu, pe care

tocmai i-l cedasem eu cu mare greutate, gîndindu-mă că dacă tot i-am dat viață, trebuie să am și grijă de el.

Omuleții cei albi ca laptele ne-au văzut nedumerirea și au continuat:

— Ne săturasem de atâta odihnă, de atâta liniște. Păi toată vara unde credeți că ne

ascundem? Ne evaporăm în văzduh. Stăm în așteptare….N-ați văzut niciodată norișori sub formă de oameni de zăpadă, privindu-vă cu nostalgie? Eram noi, omuleții de nea… Toată vara vă urmărim. De multe ori vă zâmbim și vă salutăm. Trebuie doar să fiți atenți sa ne observaţi. Când ne topim, nu dispărem cu totul…Nu! Ne transformăm. Și așteptăm sperând să avem ceva noroc. Exact ca astăzi. Am ajuns mai adineauri. Plutind și legănându-ne în vânt sub formă de fulgi de nea, ne-am așternut pe pământ. Apoi ați venit voi și ne-ați făcut o surpriză, dându-ne forma care ne place cel mai mult, de omuleți de zăpadă. Nu mai punem la socoteală faptul că ne-ați și îmbrăcat.. V-ați gîndit să nu înghețăm de frig. Drăguț din partea voastră!

— Aha, deci în norișori se duc vara oamenii de zăpadă! articulez eu cu greu… Mereu m-am întrebat ce se întâmplă cu voi… De aia mi se păreau mie norii cunoscuți. Știți, la vară o să vă caut din priviri… dacă mă vedeți, faceți-mi un semn, să vă recunosc, mai adaug încet, nevenindu-mi să cred că stăteam de vorbă cu oamenii de zăpadă. 

Nu am povestit nimănui întâmplarea, până astăzi. Pentru că nimeni nu ne-ar fi crezut. Am hotărât cu băieții să fie secretul nostru. Acum m-au convis să vi-l împărtășesc. 

Să aveți sărbători linistite și să constuiți mulți oameni de zăpadă. Le faceți un bine și o mare bucurie!

sfârșit

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *