Carla Dobresu

12 ani, Buzău, 2018, Școala Gimnazială “G.E. Palade”

Diplomă de “Nou Povestitor”

Decembrie. Acea lună a anului pe care toată lumea o așteaptă. Toată lumea o așteaptă pentru că este luna care trezește binele din oamenii mai puțini buni. Este luna în care faci bine pentru a fi iertat de toate lucrurile rele pe care le-ai făcut pe parcursul anului care se termină. Decembrie este luna luminii și a iubirii. Așa obișnuia să gândească și Stiles Stilinsky până acum doi ani. Era un puștan de paisprezece ani, iar singura lui grijă era școala și ieșitul în oraș cu prietenul său cel mai bun, Scott.

Au trecut doi ani de atunci, dar Stiles are impresia că au trecut 10. Se uită în oglindă și nu se mai recunoaște: este adevărat, părul său negru ca abanosul și ochii săi ciocolatii au rămas aceiași, dar el s-a schimbat atât de mult… nu mai este același adolescent sarcastic și tot timpul cu un zâmbet larg pe buze. E pur și simplu frânt. Frânt. În loc să iasă cu băieții în oraș, el trebuie să aibă grijă de casa în care el și tatăl lui locuiesc. În loc să se implice în activitățile extrașcolare, el trebuie să stea și să îl asculte pe tată învinuindu-l ore în șir pentru moartea mamei sale. ,,Tu ai ucis-o” sunt cuvinte pe care le aude Stiles de doi ani încoace. Le-a auzit atât de mult, încât a început să le creadă. Poate chiar era vina lui. Poate că, dacă era un fiu mai bun, nimic nu s-ar fi întâmplat, iar mama lui ar fi fost astăzi cu el. Poate că…

— Puștiule, trebuie să mergi la școală. Gândurile îi sunt întrerupte de tatăl său, îmbrăcat deja în uniforma de șerif.

— Da, acum, spune Stiles în timp ce își încheie geaca și își pune ghiozdanul în spate.

Trebuia să meargă cu Scott, dar Scott este cu Kira… Scott a fost mereu cel popular. Căpitanul echipei de lacrosse, băiatul pe care toate fetele îl plac. El este cel din umbră. Nimeni nu îl adoră cum îl adoră pe Scott, de fapt, nimeni nu îl observă. Totul pare atât de simplu, dar nu pentru el.

Intră pe ușile școlii și îl caută cu privirea pe Scott. Trebuiau să învețe împreună la istorie pentru testul de mâine. O fi Scott cel popular, dar el este creierul. O fată îi zâmbește când trece pe lângă ea, iar el îi face cu mâna. Deși nepopular, arată destul de bine. Nu era sportiv, dar avea un corp bine lucrat. Era considerat tocilar, dar nu era un fraier. Oricum, el nu era Scott.

— Stiles, bună! se aude o voce din spatele lui.

Se întoarce și observă o fată cu părul blond căpșună prins într-o coadă și cu un zâmbet pe față. Poartă o pereche de blugi negri mulați, o bluză neagră și un cardigan maro. Botinele ei scot un sunet puternic când pășește pe podeaua de un alb imaculat, în timp ce se îndreaptă spre el.

— Lydia, bună! spune el puțin șocat.

Ce naiba vrea cea mai populară fată din școală de la el ? Sigur vreo temă. Stiles se gândea deja cum să o refuze, când ea spuse:

— Voiam să te întreb dacă nu vrei să stai cu noi la prânz astăzi. Ești prieten atât de bun cu Scott dar totuși nu ieși niciodată cu noi. Ochii ei de un verde smarald îl privesc intens.

— Eu … Nu cred …

Stiles îl vede pe Scott apropiindu-se, asta este scăparea lui.

— Nu, nu pot, spune el dintr-o suflare și trece pe lângă ea.

— Hei, ce mai faci? îl întreabă vesel prietenul său.

— Sunt bine, minte Stiles. Dar nu e  bine, niciodată nu e bine.

Orele au trecut iar Stiles se pregătește să plece spre casă. Îi spune un ,,Pa” plictisit prietenului său și se îndreaptă spre casă. Ninsoarea nu se oprește de câteva zile, iar copiii din cartierul lui sunt cât se poate de fericiți. În aproape fiecare curte este câte un om de zăpadă. Parcă este un fel de luptă între familii : CINE POATE FACE CEL MAI  FRUMOS OM DE ZĂPADĂ.

Stiles ajunge acasă și încuie ușa în urma lui. Se duce sus, se schimbă, își face o parte din teme și lenevește. Se întinde spre telefonul său de pe noptieră pentru a se uita la ceas: 18:30. Se decide să se ducă jos să mănânce ceva, iar apoi să se întoarcă în camera sa și să lenevească și mai mult. Ajunge în bucătărie și deschide frigiderul. Scoate caserola de paste din frigider, se așază pe canapeaua din sufragerie și începe să mănânce. Se uită la un episod din ,,Friends” pe care l-a mai văzut de 20 de ori până acum, dar pe care îl adoră. Tatăl său nu a venit încă acasă, iar asta îl bucură. Se duce în bucătărie și spală caserola din care a mâncat.

Se îndreaptă spre scări, când aude un ciocănit la ușa din față. Cel mai probabil era tatăl său care și-a uitat cheile de dimineață. Se îndreaptă spre ușă și o deschide.

— Hei, spune o voce. Nu era vocea tatălui său. Era o voce feminină. Era…

— Lydia, te pot ajuta cu ceva? spune el pe un ton neutru. Ea nu este drăguță cu el de obicei, el de ce ar fi drăguț cu ea?

— Nu, eu… Pot să intru? E cam ger afară.

— Da, sigur, spune el și îi face loc. Ea intră și își descalță botinele lângă ușă.

— Deci, ai nevoie de ceva? Vrei un pahar de apă? Nu prea știu ce să zic…

— Ești bine? întreabă ea.

Asta e dubios. De ce l-ar întreba dacă este bine. De ce i-ar păsa. Nimănui nu îi pasă.

— De ce întrebi? spune el rece.

— Stiles, Scott mi-a povestit. Știam că ți-a murit mama, dar nu știam că te-a afectat atât de mult. De ce nu ai vorbit cu nimeni? Ești înconjurat de persoane pregătite să te asculte, dar tu nu vrei să te deschizi. Poate ți-am dat impresia că nu ești important pentru noi, dar nu este adevărat. Chiar ținem la tine.

Pe tot parcursul ,,discursului” ei, Stiles nu o privește în ochi. Știe că minte. Asta era, cel mai probabil, o glumă proastă, care nu avea să se termine bine dacă o credea. Lydia se uită pe geamul care dă în stradă. Niciunul dintre ei nu vorbește, singura sursă de sunet fiind televizorul. După câteva minute, Lydia rupe tăcerea:

— Îmi plac oamenii de zăpadă.

— Poftim? întreabă el puțin nedumerit. De unde-i veni replica asta? Era un moment pe care ea l-a stricat când i-a spus că îi plac oamenii de zăpadă. Ce naiba?

— Da, îmi plac oamenii de zăpadă. Mama obișnuia să îmi spună o poveste despre ei când eram mică, spune ea în timp ce se întoarce și se așază pe canapea lângă el. Nu cred că știi povestea, continuă ea.

Stiles dă din cap dezaprobator. Ea zâmbește și continuă:

— Toți oamenii de zăpadă primesc sufletul unei persoane atunci când sunt construiți. Unele sunt suflete ale persoanelor pe care le-am cunoscut atunci când au fost în viață, altele nu. Oamenii de zăpadă, care au acum și suflet, ne vor păzi pe parcursul iernii, iar atunci când se topește zăpada ei se duc în ceruri, unde își vor continua misiunea ca îngeri.

Stiles își ațintește privirea spre omul de zăpadă din curtea familiei vecine. Nu știa de ce, dar acel om de zăpadă îi dădea o stare de siguranță. S-ar fi uitat la el ore în șir. Era un sentiment atât de familiar.

— Lydia, spune el  într-un  final. Ce-ar fi să construim și noi un om de zăpadă?

Lydia începe să râdă, aprobând din cap fericită.