Andrei Cătălin Oprea

15 ani, Galați, 2018, Colegiul Economic “Virgil Madgearu”

Diplomă de “Nou Povestitor”

Încă îmi amintesc prima dată când s-a uitat la mine. M-a văzut, desigur, dar nu m-a observat cu adevărat până când nu i-am atras atenția că afară e VARĂ.

Era vară și mă gândeam dacă doar eu sunt cel care vede asta: un om de zăpadă ce își înfășura privirea din lână moale și albă într-o cofetărie de cartier! Un parfum delicat de vanilie se simțea în aer. Mi-a întins cupa cu înghețată, parcă știind că aroma aceea era preferata mea. Am fost atât de stânjenit! Mă întrebam cum ar fi dacă aș reuși să-l fac să vorbească, să zâmbească, orice numai să-mi dau seama că nu e un vis. Aveam acea tensiune în stomac, care devine mai mare și mai mare odată cu trecerea timpului. Lui nu-i păsa. Nici nu s-a uitat în jur să vadă dacă e singur. M-a privit cu ochii lui din cărbune și mi-a transmis că știe. Știe că-mi pasă!

Apoi m-a învățat să vorbesc cu el. Mi-a spus că sunt puternic și curajos, așa cum a fost și el când l-au construit în spatele blocului, cu mânuțele lor calde, copiii. Că atunci când și-a primit morcovul pe față și cratița spartă pe cap, a înțeles că viața trebuie să meargă mai departe. Indiferent cât de mult ar fi dorit ca lumea să se oprească în loc, pentru el. Omul de zăpadă știa de atunci că va veni o altă zi, când aceiași copii care l-au făcut din bulgări mici, ca de zahăr, se vor trezi dis-de-dimineață și vor alerga spre ferestrele dormitoarelor, sperând să fie VACANȚA DE VARĂ. Iar în locul mănușilor cu un deget și al fularelor de lână vor lua din frigider, pofticioși, o înghețată.

Pentru că, da, atunci când vine vacanța de vară, oamenii de zăpadă pleacă într-un cornet de înghețată. Ori într-un suc cu gust răcoritor. Acesta este felul în care ei își petrec serile călduroase de vară: simțind că li se topește inima și sufletul pe buzele noastre…