Iustina Grigore

11 ani, Voluntari, Ilfov, 2018

Diplomă de “Nou Povestitor”

V-aţi întrebat vreodată ce fac oamenii de zăpadă  în vacanţa de vară? Dacă sunteţi în căutarea unui răspuns, la mine e acela. De unde ştiu? Ei bine, însuşi omul de zăpadă, cu a lui gură fermecată mi-a relatat. Nu o să vă spun cum m-am împrietenit cu Zăpădilă Gheţuş Grigore, căci acesta e numele lui, căci nu de asta m-am apucat să vă scriu acum. Vreau să vă povestesc despre lunga călătorie a lui Zăpădilă şi vacanţa lui, deci hai să pornim în această aventură!

În oraşul Zăpedia, toţi zăpezeii ( aşa se numesc de fapt oamenii de zăpadă) îşi împachetau bagajele, deoarece era sfârşitul lunii februarie şi toţi trebuiau să revină la Polul Nord. A, am spus toţi, însă am cam greşit.  Zăpădilă era diferit de ceilalţi, el nu voia să plece la Polul Nord unde era frig şi nu putea să se bucure de razele soarelui. În timpul şederii în Zăpedia a plănuit să strângă ceva bănuţi şi să călătorească undeva, într -un ţinut călduros. Făcând căutări, dintr-o dată i s-a luminat zăpada de pe faţă, când a citit un articol despre Ţara Vărenia. Acest ţinut părea desprins din poveştile lui Creangă. Era mereu vară şi totul arăta ca un spaţiu amenajat special, unde te puteai bălăci din zorii zilei şi puteai savura îngheţată de ciocolată.

— Gata, trebuie musai să merg în Vărenia, îşi spuse el plin de încântare şi curiozitate.

Zis şi făcut! A strâns bani, mijlocul de transport a fost rapid gasit: renul  Leny, un ren cam mofturos şi fără chef de viaţă. Zăpădilă i-a făcut o întrebare:

— Te rog, Leny! Îţi voi da toţi bănuţii strânşi dacă mă vei duce în acest ţinut.

— Pff….Nu merg acolo nici dacă se anulează Crăciunul!

— Îţi dau orice, insista Zăpădilă.

— Morcovelul pe care îl numeşti tu nas, răspunse morocănos renul.

Şi aşa s-au înţeles cei doi!

A urmat o călătorie lungă şi grea, dar în cele din urmă au ajuns. Totul era mirific şi imediat omul nostru a început să savureze îngheţată, care mai de care mai colorată. Fascinat de acel ţinut, Zăpădilă înainta privind fericit în stanga şi în dreapta, fără să bage de seamă că ceva îl tot deranja la stomac…

Nu după mult timp,  Zăpădilă s-a topit din cauza arşiţei dogoritoare şi a plecat în ceruri. Este fericit acolo, am vorbit cu el şi m-a înştiinţat că acum s-a apucat de decorat fulgi de nea. Mi-e dor de Zăpădilă, dar ştiu că  de acolo de sus are grijă de mine şi mă iubeşte la fel de mult cum îl iubesc şi eu!