Beatrice Oros

16 ani, Satu-Mare, 2018

Diplomă de “Nou Povestitor”

Poate că toată lumea se va gândi la o poveste despre un tărâm magic unde oamenii de zăpadă trăiesc fericiți, alunecând cu sania pe un derdeluș alb. Dar eu nu vreau să fie o simplă poveste, vreau că cititorii să rămână cu o morală sau măcar să le stârnesc un zâmbet pe buze când se vor gândi la adevăratul sens al vieții.

Pentru că poveștile nu sunt reprezentate doar de personaje fantastice sau întâmplări neobișnuite. Realmente, oamenii când citesc o poveste vor să rămână cu un sfat, un sentiment, o emoție, pentru că cei care iubesc lectura evadează din lumea lor plină de probleme, citind. Când vrei să scrii ceva, nu te gândești la extravagant, ci la zâmbetul cititorilor care-și luminează ziua, lecturând povestea ta.

Oamenii nu caută doar fantasticul într-o poveste, ci învățătura pe care o vor primi citind-o. O poveste este asemenea unei lumânări care nu se va opri niciodată din a fi singura speranță care să te ghideze în întunericul din sufletul tău. Până vei ajunge la fericire, vei trece prin întuneric, dar lumânarea va fi acolo pentru a-ți arăta drumul.

Eu sunt Omăt, un simplu om de zăpadă care a avut parte de o poveste care cred că va ajuta mulți oameni să-și schimbe viziunea asupra vieții lor. Cred că după toate cele spuse și după ce am definit destul de detaliat ce înseamnă povestea din punctul meu de vedere, putem să începem.

Dintre toți copii la care m-a trimis Moș Crăciun pentru a le oferi cel mai frumos cadou, și anume, fericirea, mi-a rămas în minte Luke. Era un băiețel simplu care nu era atât de pretențios în privința cadourilor. Tot ce-și dorea era să găsească iubirea adevărată. Treceau pe lângă el copii alături de familiile lor și era atât de fascinat de iubirea pe care o vedea în ochii lor… Luke era fericit pentru toți acești copii, cu toate că el nu avusese ocazia să aibă parte de o familie. Trebuia să fie mereu cu zâmbetul pe buze deoarece știa că, dacă își pleacă capul în jos și este mereu supărat, va avea parte de o viață mai grea. Mergea desculț pe trotuarele înzăpezite, privind cu o dragoste inimaginabilă roiul de fluturi albi care zburau prin aer.

Era Crăciunul! Întregul oraș era împodobit cu luminițe colorate și, desigur, nu lipsea bradul cu steaua cea importantă în vârf. Totul era acoperit de diamante prețioase ale căror străluciri se agitau într-un joc fermecător. Toată lumea privea peisajul, vrăjiți de visul înghețat al iernii. Moș Crăciun era în atelierul său, uitându-se pe lista cu copii cuminți și citind scrisorile lor.

A ajuns și la Luke! Dar unde era scrisoarea lui? Se uită în globul de gheață pentru a-l vedea pe băiețel. Văzând ceea ce își dorește, rămase uimit și zâmbi drăgăstos. Fiindu-i atât de drag Luke, se gândește să îl cheme pe prietenul său de nădejde, Omăt, pentru a-l trimite la el. Dar desigur, iarna nu ține o eternitate, așa că Moșul îi pune la gât o poțiune magică pe un lanț, care îl va îngheța când soarele își va arăta din nou razele fierbinți. Apoi Moș Crăciun deschide portalul spre lumea oamenilor, iar Omăt pornește spre o nouă aventură.

După o lungă călătorie, portalul se deschide drept pe acoperișul unei case. Omăt se rostogolește amețit și cade în spatele lui Luke. Băiețelul, speriat, se întoarce brusc pentru a vedea ce se întâmplă și îl vede pe omul de zăpadă cu ochii mari, albaștri, un morcov gigantic în loc de nas și un zâmbet larg ce îi acoperă aproape întreaga față:

— Salut! Eu sunt Omăt!

— Poți să vorbești? Nu știam că oamenii de zăpadă vorbesc, zise Luke uimit.

-— nt un om de zăpadă mai special, trimis de Moș Crăciun la tine pentru că ai fost un băiețel cuminte.

— Dar eu nu i-am trimis nici o scrisoare. Cum a știut ce îmi doresc?

— E Moș Crăciun. El știe totul despre copii, cuminți sau răi. Știe tot ce ați făcut voi până acum și vă aduce daruri după meritul vostru. Și avem… ai sărbătorit vreodată Crăciunul?

-— nu vreau cadouri, prăjiturele sau ciocolată caldă. Tot ce îmi doresc este să am pe cineva alături de mine, la fel ca ceilalți copii.

— Dorința îți este îndeplinită!

Omăt se învârti de trei ori și lângă el apărură un brad, o cutie de podoabe și luminițe de Crăciun. Îl ia de mână pe Luke și începe ușor să zboare spre cer. De acolo băiețelul vedea întregul oraș îmbrăcat într-o mantie cristalină pe timpul nopții. Vedea cu adevărat Crăciunul luminat în toate culorile sale. Se simțea cu adevărat fericit, parcă avea ceva mai mult decât ceilalți copii. Zbura alături de Omăt, prietenul lui. Simțea libertatea și nu mai avea nicio grijă, acum că se afla lângă omul de zăpadă vorbitor.

Omăt îi oferă băiețelului luminițele și înconjoară cu ele bradul imens, până în vârf. Din munca lor în echipă a ieșit cel mai frumos brad de Crăciun. Luke și Omăt au stat împreună pe parcursul iernii și al primăverii, chiar dacă poțiunea era pe terminate.

Au devenit cei mai bun prieteni iar băiețelul, pentru prima dată în viață, simțea cum este să fii fericit și cum e să ai pe cineva lângă tine, la bine și la greu.

Timpul a trecut foarte repede, iar vara începea să-și arate lumina călduroasă. În timpul petrecut împreună, Luke îi spusese lui Omăt că și-a dorit mereu să vadă marea. Nu o văzuse niciodată. Omăt se uită la poțiunea care îl ținea în viață și văzu că nu mai are decât doi picuri. Dar copilul devenise pentru el cel mai important lucru. Omul de zăpadă nu se gândise deloc că va deveni atât de apropiat de băiat. Astfel că nu stătu prea mult pe gânduri și se pregăti să meargă la mare. Ajunseră acolo prin portalul deschis de Omăt, iar el toarnă repede un pic din poțiune pentru a nu se topi.

Era atât de frumos să vezi marea alături de cineva. Valurile șopteau cele mai minunate povești care se ascund în adâncul mării și erau asemenea unor bijuterii albastre. Totul era de o frumusețe mistică. Au stat pe plajă o zi întreagă și s-au jucat în apă cu mingea, dar a venit și seara. Cei doi priveau apusul. Lumina eternă a soarelui, asemenea unui glob uriaș de aur, se stinge ușor în albastrul fermecat al mării. Era o liniște pe care orice om și-ar dori să o găsească, o liniște de vis! Adierea vântului îți cânta o melodie atât de plăcută, încât puteai să o repeți veșnic. Stăteau pe nisipul călduț presărat pe plajă și ascultau… Liniștea! Era atât de frumoasă. Cel mai minunat lucru. Doi prieteni, care țineau atât de mult unul la altul, privind apusul tăcut într-o zi de vară. Poțiunea s-a terminat. Omăt știa că era ultimul moment petrecut cu Luke.

— Ce se întâmplă cu tine? întrebă speriat Luke.

— Mă topesc. Nu-ți fie frică! răspunde îndurerat omul de zăpadă.

— Adică vei pleca de lângă mine?

— Niciodată nu am mai văzut un copil ca tine. Este o lume atât de complexă, cu oamenii care își doresc să aibă tot mai multă avere și, din nefericire, fac totul pentru a obține ce vor. Copiii își doresc, de obicei, cele mai scumpe telefoane, mașini, haine de firmă și uită ce înseamnă cu adevărat fericirea. Mulți nu realizează că au totul pus pe tavă. Au cea mai frumoasă familie, un adăpost călduros, merg la școală pentru a ajunge adulți responsabili cu un loc de muncă pe viitor. Se spune că cei care au totul nu sunt fericiți cu ceea ce au și nu se pot sătura de a avea mai mult, iar cei ce nu au nimic se satură și din a vedea lumina soarelui. Tu să rămâi la fel, să îți dorești fericirea adevărată, nu cea falsă. Toate vor veni la tine cu timpul, vei vedea.

Iar omul de zăpadă deveni apă. Dar unde a mers omul de zăpadă vara? În sufletul copilului. Toate momentele petrecute cu Omăt vor rămâne cel mai de preț lucru al lui, căci a fost cu adevărat fericit. Și până la urmă Luke a găsit semnificația iubirii adevărate: să nu ceri nimic în schimb când iubești pe omul de lângă tine!

Dar ce se întâmplă? Luke se aplecă cu chipul îndurerat spre apă și vărsă o lacrimă. Lacrima dorului și fericirii de a nu pierde omul de zăpadă. Lacrima iubirii și fericirii reale! Când lacrima atinse apa, totul deveni gheață în jur. Toată marea albastră deveni gheață. Iar omul de zăpadă reveni încet, încet.

— Cum s-a întâmplat acest lucru? întrebă Omăt, nedumerit.

— Pur și simplu nu am putut să accept prietenia ta. E iubire adevărată.

Acum tot tărâmul înghețat unde era odată vară, este al lor. De fapt, cred că Moș Crăciun, a pus în poțiunea lui lacrimile iubirii și a vrut doar să vadă dacă Luke poate iubi cu adevărat pe cineva. Lacrima lui a fost eternă deoarece Luke ținea cu adevărat la Omăt, iar legătura lor va ține veșnic.

Stai cu capul sus și nu uita asta: alege întotdeauna să fii bun, indiferent de răutatea și invidia celor din jur sau a situațiilor grele. Fără tristețe nu există fericire. Roata se va întoarce mereu. Iubirea cu iubire se răsplătește, iar adevărul cu adevăr. În ciuda a celor întâmplate, Luke știa să iubească, iar acest lucru s-a întors într-un bun sfârșit la el. Cineva i-a ascultat sufletul și a ajuns să găsească persoane care să-i ofere aceeași grijă și iubire pe care o merita dintotdeauna. Doar să fii puternic!