Eduard Mihai Neculai

12 ani, Buzău, 2018, Școala “G.E. Palade”

Diplomă de “Nou Povestitor”

Afară ninge și iar ninge, stau la geam și urmăresc cum fulgii cad subtil și fără zgomot pe pământul alb și trist. Stăteam și priveam fulgii care se tot adunau. Un copil în cămașă construia un om de zăpadă care părea că are viață și că se mișcă, dar acest fenomen ciudat se întâmpla deoarece îmi era foarte somn. M-am întins în pat și am urmărit ninsoarea până am adormit.
Aud bătăi în geam și fug spre bucătărie. Strada era într-un pustiu total și  am vrut să văd ce este cu acel om de zăpadă. M-am grăbit să mă încalț și am zbughit-o pe ușă. Omul de zăpadă încă era acolo, nemișcat, dar o voce străpunse liniștea:
– Ai grijă!
– Cine ești tu?
– Sunt omul de zăpadă, tocmai ce am fost construit.
– Știam… un copil în cămașă… deja a plecat.
– Eu care voiam să îi mulțumesc…
– Oricum, mă duc rapid în casă să îți aduc un morcov și un fular, poate îți este frig.
– Bine, îmi răspunse omul de zăpadă.
Am întrat tiptil în casă, ca să nu trezesc pe cineva, și am luat ce i-am promis omului de zăpadă, fularul și morcovul.
– Și pentru că ți-am adus aceste ,,cadouri”, îmi poți răspunde la o întrebare?
– Desigur.
– După ce vă topiți, unde ajungeți?
– Nu pot să îți dau un răspuns concret, depinde de imaginația creatorului.
– Adică?
– Cei mai mulți oameni de zăpadă ajung la Polul Nord deoarece creatorii lor își imaginează asta.
– Și cum ajungeți mai exact?
– Prin teleportare. Cum simțim că iarna dispare, ne teleportăm exact unde creatorul vrea.
Am auzit un ciocănit. De data aceasta eram în pat și părea că este vară. Omul de zăpadă dispăruse, la fel și zăpada. Am auzit o voce dintr-o cameră îndepărtată :
– Mihaaai! Trezirea! Uite ce frumos ninge!
M-am trezit, nu știam ce să mai cred. Totul a fost un vis sau o adevărată aventură? Nu o să aflu niciodată.