Sabrina Movilă

Clasa a II-a, Liceul Teoretic “Little London”, Voluntari, Pipera

Mențiune specială

Când ești o fetiță curioasă, ca mine, și ai o imaginație bogată, visele devin realitate. Urc pe covorul meu năzdrăvan și simt că toată lumea este a mea.
Ca prin magie, ajung în Țara Soarelui Răsare. Un loc miraculos, plin de tradiții, culori, flori de cireși, primăvara și frunze roșiatice de arțar, toamna. Aș face un popas în vârful muntelui Fuji, paznicul Japoniei, cu marele lui vârf alb și cu ajutorul covorașului meu aș atinge albastrul cerului. M-aș plimba prin marile temple, aș descoperi istoria străveche și aș admira marile statui cu dragoni și mari luptători.
Covorașul meu zglobiu mă surprinde cu o plimbare prin frumoasele Grădini Japoneze. Acolo jucându-ne de-a v-ați ascunselea, covorașul năzdrăvan s-a camuflat printre miile de plante multicolore.
Am trecut printr-o cascadă înconjurată de arbori ciudați, dar foarte interesanți. Dincolo de cascadă am zburat deasupra unei păduri de bambus, unde am văzut urși Panda.
Următorul popas a fost într-un târg japonez, unde am gustat mâncare plină de arome, super delicioasă.
Covorașul meu năzdrăvan m-a dus la capătul pământului, în Țara Soarelui Răsare. M-am bucurat mult să descopăr o țară atât de frumoasă, plină de tradiții și misterioasă.
Abia aștept următoarea aventură spre un alt capăt al lumii! Voi nu?