Bianca Ioana Cazan

Clasa a V-a, Școala Gimnazială “G. E. Palade”, Buzău

Mențiune specială

Este seară. Tocmai ce am terminat de citit cartea “La cinci pași de tine” și sunt de-a dreptul impresionată de toată acțiunea din acest roman. L-am cumpărat ieri, așa că părinții mei au fost surprinși în mod plăcut de faptul că am citit două sute optzeci și două de pagini atât de repede. Pur și simplu nu mai puteam lăsa cartea jos din mână, eram cu totul captivată.
Cu tot entuziasmul meu, aceată carte nu mi s-a părut că are un final fericit. Cu toate că Stella, personajul principal,  se vindecă de îngrozitoarea ei fibroză chistică printr-un transplant de noi plămâni sănătoși, ea tot nu se poate bucura de o viață cu adevărat fericită alături de băiatul de care s-a îndrăgostit la spital, Will.
Cu aceste gânduri triste care tot îmi trec prin minte, mă gândesc ca acest volum este forte bun. Citindu-l am trecut prin diferite stări, prin diferite emoții. Nici nu știu dacă să mă bucur că am terminat cartea, sau să fiu tristă deoarece adoram să o pot citi și să aflu lucruri noi despre personaje.
Într-un final, decid să mă calmez dupa aceasta dezbatere a gândurilor mele și mă hotărăsc să mă culc. Acum este ora 23:45, deja foarte târziu pentru mine ținând cont a mâine va fi o nouă zi obositoare la școală.
Brusc mă trezesc la loc în camera mea. Nimic nu pare însă schimbat. Cercetez încă o dată încăperea ca să mă asigur că totul e în regulă și atunci simt un val de aer rece cum trece prin mine. Tresar și imediat îmi îndrept privirea către fereastra camerei, care era larg deschisă. Mă ridic ușor din pat, puțin amețită din cauza oboselii. Mă duc exact către geam și când să pun mâna pe el ca să îl pot închide, apare de afară un covoraș zburător, grăbindu-se să intre în dormitorul meu. Dacă ar exista o școală de bune maniere pentru covoare care plutesc, sigur acest obiect din camera mea ar lua o notă foarte mică și probabil n-ar trece niciun examen. Dar peste câteva secunde realizez cu adevărat ce am în fața ochilor.
— Bună! spuse cu un glas încet creatura sau obiectul, încă nu șiu exact.
Salut! Ce faci în miezul nopții aici în camera mea? Sau mai bine zis, cine ești?Adică ce ești și ce faci aici? întreb eu cu o voce destul de convingătoare, dar bâlbâindu-mă de emoții.
Am observat că ești o mare fană a cărții “La cinci pași de tine”, așa că eu sunt aici ca să te duc în universul acestui roman. Pe scurt, vei putea vedea toate personajele si vei putea cerceta toate locurile în care se petrece acțiunea. Și apropo, adaugă el, eu sunt Covorașul Magic, care îndeplinește dorințele copiilor. Așa că ce spui? Vrei sa zbori alături de mine către tarâmul căților și al basmelor?
Da, spun eu luându-ne pe amândoi prin surprindere. De când am auzit cuvintele “universul acestui roman” nu am mai fost foarte atentă la spusele creaturii. Desigur, continui eu hotărâtă, cred că va fi minunat! Mă bucur să te cunosc, covorașule! Eu sunt Anna, spun și întind mâna spre el ca și cum am face cunoștință.
Va fi cu siguranță extraordinar! spune și își întinde și el mâna, ca un gest prietenesc. Poți să ai încredere în mine, nu ești primul copil care a zburat alături de mine, spune și parcă asta mă face să mă simt mai bine. Haide să nu mai zăbovim și să pornim la drum că altfel se sfârșește noaptea și eu nu pot lucra pe timp de zi, că de nu, voi fi descoperit de către adulți, spune și schițează un zâmbet mic. De abia acum reușesc să disting fața lui, este foarte simpatic.
Perfect! Haide la drum acum! spun și mă așez încrezătoare pe covorașul vrăjit. Aș dori să îi pun atâtea întrebari, dar cel mai bine este să le păstrez pentru mai târziu.
Pregătită? fară să mai am timp să răspund la întrebarea pe care tocmai mi-a adresat-o, pornește cu viteza luminii și o zbughește pe fereastra camerei mele.
Sunt atât de încântată de această călătorie. Aștept cu nerăbdare să văd unde dorește să mă ducă covorașul. Observ că zboară din ce în ce mai sus, trecând ușor ușor de nori. Este un peisaj extraodinar și cu siguranță aceasta este o experiență unică în viața mea.
Totuși devin plictisită din cauza liniștii și decid să rup tăcerea întrebându-l dacă asta e slujba lui și cum de s-a hotărât să facă acest lucru.
Da, într-un fel este munca mea. După cum probabil ai observat deja, sunt foarte pasionat de lectură și de călătorii, așa că ajut copii să ajungă în tărâmul personajelor favorite. În fiecare seară, ajung la câte un alt princhindel, în alt colț al lumii. Fiecare copilaș are câte o carte sau poate câte o poveste preferată, iar eu sunt acel covoraș magic care le îndeplinește dorințele, termină el de legat frazele.
Uau! Este chiar interesant! Până la urmă, niciun un adult sau un alt om, în afară de copii, nu știe de existența ta? întreb eu mirată.
Nu, chiar deloc. În acest lucru constă măiestria, spune și începe să râdă.
După ce îi mai cer câteva detalii despre meseria lui și despre viața sa, ajungem într-un loc foarte îndepărtat de casa mea. În orice parte te-ai uita, observi doar multe uși mari, pe care scrie denumirea anumitor romane. Trecem pe langă multe titluri cunoscute de mine, dar ne oprim la o ușa pe care scrie ”La cinci pași de tine”. Mă simțeam ca în al nouălea cer. Imediat am deschis ușa și atunci mi s-a îndreptat direct către personajele cărtii, Stella și Will. Arătau exact așa cum m-i imaginasem. Am vorbit cu ei, iar aceștia mi-au arătat cât de multe locuri au putut din acest minunat tărâm.
Timpul a trecut extrem de repede, iar eu dintr-o dată mă trezesc înapoi în patul meu. Este dimineță. Acum realizez ce s-a întamplat cu adevărat: totul fusese doar un vis. Un vis minunat, în care am putut să îmi văd cartea favorită printr-un alt mod decât citind-o, printr-un mod real. Îi mulțumesc covorașului pentru aceasta experiență deoarece știu că mă pote auzi.
Sper ca va mai veni și în seara aceasta la mine și poate vom descoperi împreună tărâmul inedit al unei noi cărți!