Tudor Țintă

9 ani, București, Școala Gimnazială “Nicolae Grigorescu”, Clasa a III-a

Mențiune specială (ilustrație)

Zburam deasupra Orasului White Blocks cu covorul meu zburător. Era o vreme bună, dar fiind rafale foarte mari de vânt am căzut deasupra caselor și părea că nu se mai sfârșește drumul până jos.
Când am ajuns jos, nu am mai văzut covorul căzând lângă mine. Mi se părea că s-a dus în White Blocks și am plecat să îl caut.
Pe drum m-am întâlnit cu un fermier, care mi-a spus că pentru a ajunge în oraș trebuie să trec prin Pădurea fără sfârșit și prin labirintul de case.
Am început să merg spre Pădurea fără sfârșit, pe drum am dat peste un copil pe nume Antim. El mi-a spus că și-a pierdut în oraș pisica care îi aduce noroc. I-am spus că și eu merg spre oraș.
Am pornit amândoi prin pădure și la scurt timp am devenit foarte buni prieteni. Am mers până s-a făcut seară și am căutat un loc unde să dormim.
Antim a văzut un luminiș și a propus să ne culcăm acolo, am acceptat. Antim știind de la bunicul său, care a trăit puțin prin junglă, cum sa face acest lucru, și-a construit dintr-o creangă o suliță și s-a dus să vâneze.
Fiind întuneric și frig m-am gândit să fac un foc. Am adunat o grămăjoară de surcele, le-am pus în centrul luminișului, am luat două pietre care mi s-au părut mai potrivite și am început să le frec una de alta. Mi-am dat seama că, deși săreau scântei focul nu se aprindea, surcelele erau prea groase. Am adus iarbă și frunze uscate, punându-le peste surcele, am încercat din nou și focul s-a aprins. Când s-a întors Antim cu mâncarea crudă am pus-o pe foc și așteptând să se prăjească ne-am căutat locuri bune pentru dormit. Când s-a făcut mâncarea am început să înfulecăm.
Ne-am culcat fără nici un gând. De dimineață am continuat călătoria. Antim a observat copacii care se răreau și mi-am dat seama că mai e puțin și ieșim din pădure. Am auzit niște zgomote, credeam că este un urs, dar am văzut un război între furnici, era atât de mare gălăgia încât nu ne puteam auzi gândurile. După ce am trecut de acest raid al furnicilor s-a terminat pădurea.
Am văzut o întindere mare de case și drumuri. Am luat-o pe primul drum, nu știam pe unde să mergem, dar ținând minte dintr-o carte, de toate pericolele care se pot întâmpla (la capitolul 13, pagina 500, paragraful 10) și că dacă vrei să ieși dintr-un labirint trebuie să mergi mereu spre stânga, am respectat sfatul și așa am ieșit din labirint.
Iată-ne în fața orașului White Blocks. Am mers pe strada Vialins și acolo am văzut un Indian, care încerca să se suie pe un covor zburător care nu îl lăsa. Am mers mai aproape și am văzut că are același model ca și covorul meu, avea puncte mov, cercuri cu linii albastre și ciucuri negri. L-am strigat pe numele lui, Kraninsken, și acesta a zburat spre mine.
Eu și Antim ne-am suit pe el și am început căutările pisicii. Am găsit-o stând lângă pisicile de aur și argint. Când Antim a strigat-o pe numele ei, Pisi-Pisi-Miau-Miau aceasta a venit spre el. Antim ne-a spus să ne ţinem de el, acesta a tras pisica de coada și ea ne-a teleportat la începutul Pădurii fără sfârșit. Antim s-a dus la tatăl lui, care era acel fermier ce mi-a spus cum să ajung în oraș, iar eu și covorul meu am zburat spre Bucureşti.