Anca Stancov

Drepturi de autorToate drepturile rezervate. Nicio parte a acestei publicații nu poate fi reprodusă sau transmisă sub nicio formă și cu niciun fel de mijloace fără acordul în scris al autorului.

Salut. Numele meu e John B6. După cum observați, sunt subțirel și port un costum negru lucios, extrem de elegant. Nu știu dacă ați auzit de James Bond…. Am impresia că semăn un pic cu el. Știu, știu, și mie mi se pare că sunt extraordinar și cu toate astea sunt înțepenit aici, de câteva luni bune. Şi nu e recomandabil să rămânem prea mult în același loc. Fiecare avem câte o misiune și trebuie să ne-o îndeplinim. Pe de altă parte, nu e așa rău acum. E răcoare, miroase frumos și am și niște vecini drăguți. Mă rog, nu toți, dar ce să facem, nimic nu-i perfect în lume. Domnișoara de pe raftul doi e chiar simpatică, aşa cu sclipiciul ei roz în obraji. Știu cum o cheamă dar o să mă prefac că habar n-am, ca să pot intra în vorba cu ea. Aşa am văzut eu în filmele la care se uită pe tabletă domnul care are grijă de noi. Când un băiat vrea să discute cu o fată drăguță, îi spune simplu:
–  Hello, my name is Bond. James Bond. 
Eu nu o să îi spun aşa, o să îi spun:
–  Dobrý den, jmenuji se John. John B6. Adică “Bună, pe mine mă cheamă John. John B6.” 
Păi cum de ce? Fiindcă am venit aici fix din Republica Cehă, doar nu o să mă prezint în engleză sau în română, mai ales că știu sigur că și ea e tot de-acolo. Trebuie să-i fac o impresie bună de la început. Și când o să mă întrebe de unde până unde aşa un nume, o să îi fac mărturisirea care o va da gata: este numele meu de agent secret, sub acoperire de artist. Da, da! Eu sunt un creion special de desen și am un cod, ca spionii din filme: 6B. Vă dați și voi seama că a trebuit să mă adaptez … de la cre-ion am făcut ION care s-a transformat în John B6. Ce nume mai bun pentru un tip aşa special ca mine? Pot să schițez foarte bine portrete, aşa că bandiţii trebuie să se teamă de mine, nimic nu-mi scapă!
Hai că se deschide ușa! Nu-mi vine să cred că oamenii ăia o vor tocmai pe viitoarea – fosta mea iubită. Pfff – au cumpărat un ghiozdan de grădiniță și carioca aceea roz, cu sclipici. Luați-mă și pe mine, vă rog. Puștoaico, nu mă lăsa aici !! 
Câte zile or fi trecut, am auzit că s-a făcut toamnă?!! Trebuie să ies cumva de-aici, urgent. Nu mă aude nimeni când încerc să explic ce calități deosebite am. Vin, se uită, câte unul mă pipăie  câteva secunde, nu știu ce-or fi vrând să vadă. Oricum sunt prea bun pentru ei. Și ce să vă spun, dintre creioanele astea ieftine tot pleacă zilnic, cu zecile. Ce-or avea domnule aşa de interesant, aud??  Bine, înțeleg oarecum succesul celor de pe raftul trei. Sunt creioane cu tabla înmulțirii imprimată pe ele. Nici nu cred că sunt legale, nici n-ar trebui să lase copiii cu aşa ceva la școală, dar ce să-i faci. Înțeleg și că fetele de grădiniță aleg instrumente de scris cu prințesele astea, Elsa și Ana din Frozen. Și că băieții mici nu pot să învețe corect alfabetul decât folosind stilouri cu Spiderman. E normal, super-eroii sunt întotdeauna de ajutor. Adică și eu, dar ce să te faci când numai nepricepuți  intră în librăria asta? De ce n-am noroc să se facă un film și cu mine? Poate ar trebui să mă rostogolesc de-aici, să intru în sacoșa cuiva, să pornesc într-o aventură. Vorba lui vecinu’ Buzz Lightyear: “Spre infinit și dincolo de el”. Măcar la “Știrile de seară” să apar.
Uite-i și pe ăștia doi, ce listă lungă au scos din buzunar. Și se uită aşa unul la altul … cum vedeam eu în filmele alea frumoase, despre prima dragoste. Hmmm, instinctul meu de spion sub acoperire îmi spune că precis vor pleca de-aici cu o trusă banală de culori, niște acuarele și vreun penar inutil, că oricum o să-și piardă lucrurile prin ghiozdane. Fata o să-și ia niște mărgeluțe și cine mai știe ce mărunțișuri, lipici strălucitor și Fimo. Dar ce se întâmplă? Domnul care are grijă de noi umblă prin sertare pe care nu le-a mai deschis de foarte mult timp și uite ce începe să le dea: tuș de desen, mine de grafit pentru artiști, creion alb și caiet de desen cu hârtie neagră, ascuțitoare tip limbă de pisică. Asta înseamnă … oare să fie posibil?!
Da, da, am plecat și eu cu ei; în sfârșit mă îndrept către prima mea misiune! Nici nu știu ce tot mormăie despre arhitectură și de anul doi și de expoziție, pe mine nu mă interesează decât că fata are în geanta ei mare o grămadă de instrumente de desen. Ei bine draga mea, cred că acesta este începutul unei frumoase prietenii!