Lizica Marinescu

Drepturi de autorToate drepturile rezervate. Nicio parte a acestei publicații nu poate fi reprodusă sau transmisă sub nicio formă și cu niciun fel de mijloace fără acordul în scris al autorului.

Sunt Lina și menirea mea este să fac lumea să zâmbească, sau cel puțin așa-și pusese în minte tatăl meu, autorul.
Nu sunt foarte arătoasă, căci vorba ceea , am surate care sunt mai reușite, trase ca prin inel, cu coperți care-ți iau ochii, mai ales reeditările astea din ultimii ani. De multe ori văd cum rând pe rând ele sunt luate de pe raft, iar eu sunt privită cu oarece dispreț. Ce-i drept port destul de vizibil semnele timpului. Am vreo două colțuri îndoite, sunt lipită și cusută pe ici-colo, plus că am câteva pagini care poartă urmele celor ce m-au folosit, ceva dulceață de afine dacă-mi aduc eu bine aminte, și vreo două pagini lipite cu înghețată de vanilie, ce să-i faci, așa-s ăstia micii, nu se-ndură să lase cartea din mână. Sau parcă faza cu înghețata s-a întamplat în parc, când nepoțelul se dădea în tiroliană și buni Anica m-a frunzărit voind să vadă de ce zâmbea Filip citindu-mă. I-am iertat, au avut măcar bunăvoința să încerce să dreagă stricăciunile.
Nu știu dacă v-am spus, eu sunt Lina Cartolina, o carte de povești pentru copiii de toate vârstele. Îmi doream să călătoresc prin țări străine, la Tärguri de carte, să iau premii, să fiu în centrul atenției. Viața m-a readus la realitate.Sunt un simplu număr, pe un raft, ca multe alte cărți, într-o bibliotecă de cartier. Dar chiar și așa am învățat să mă bucur de fiecare întâlnire cu cititorii mei.
Am întâlnit copii care mă citeau silabisind cuvintele încetișor. Unii care mă citeau pe diagonală. Unii care m-au imprumutat, au deschis cartea acasă să verifice cuprinsul, și atât. M-au returnat NECITITĂ! Dar și unii pe care de-a lungul anilor i-am văzut revenind pentru mine, iar, și iar.Și nu caută reeditările, pe mine mă vor! Ba, mai și verifică cartea mea de identitate, să vadă dacă-și regăsesc numărul permisului de bibliotecă înregistrat în ea!
Sunt jucăușă, nu-mi place însă că mă rătăcesc adesea unii prin mulțimea de cărti din bibliotecă. Sunt căutată dar trebuie timp și răbdare ca să mă găsești, dacă după retur nu sunt pusă la locul meu.
– Bună ziua, aș vrea să împrumut P21/777.Mă puteți ajuta, nu o găsesc la raft? am auzit zilele trecute un glas cunoscut.
– Păi da, le-am spus de atâtea ori, să nu le mai mute anapoda, se lamentă bibliotecarul.
– Să vedem, sistemul spune că a fost returnată, spuse colega lui, după ce verifică evidența electronică.
– La literatura pentru copii nu este, la engleză nu este, la noi achiziții nu este! se plânse tânăra.
– Vă rugăm să reveniți în câteva zile, sau mai bine vă căutam noi când va fi disponibilă, încercă bibliotecarul să rezolve situația.
– Iată, avem o reeditare de anul trecut, v-o putem da pe aceea, ce spuneți? se oferi să ajute colega bibliotecarului.
– Nu, multumesc, o să revin! spuse tânăra, dezamăgită.
Bine, recunosc, că nici eu nu prea am stare, cum văd că sunt șanse să ne ia cineva la răsfoit, cum îmi fac loc pe rândul din spate, îmi place să-i văd cum depun ceva efort căutandu-mă. Dar de aici și până la a fi uitată pe raft, e cale luuungă!
Cum eu sunt o carte de povești, netrecută încă în categoria lecturilor obligatorii, cititorii mei sunt fie împătimiți ai poveștilor, fie vreun căutator de lecturi de vacanță. Aceștia din ultima categorie nu știu că vor trece în cel mai scurt timp în prima categorie.
Ascultați la mine, că nu vorbesc în dodii! Păi unde să mai găsesca ei atâtea călătorii imaginare, atâtea povești fermecate, atâtea personaje care mai de care mai năstrușnice! Dar cel mai fain lucru este că poți schimba finalul, găsești în carte două variante de final, dar poți alege să termini tu povestea, așa cum îți dorești.
Chiar zilele trecute, o fetiță și un băiețel, au venit in bibliotecă însotiți de bunică, să împrumute, ce credeți? O carte de povești. Dar nu orice carte, pe “Lina Cartolina”. Copiii știau o parte din poveștile mele, mama lor obișnuia să le citească înainte de culcare. Acum, știind deja să citească, copiii voiau să și le mai aducă aminte.
Cel mic se ridică pe vârfuri, mă luă de pe raft și deschizând-u-mă la întâmplare începu să descifreze:”A fost odată, ca niciodată, o bunică care nu asculta de nepoții săi. Nu-și strângea jucăriile, nu voia să intre în casă, nici măcar la lăsarea întunericului, nu știa altceva decât joacă, joacă și iar joacă.” Băiatul îi zämbi ștrengărește bunicii și spuse:
– Mai știm noi pe cineva, nu-i așa buni? Dar nu jucăriile rămân nestrânse, ci ațele pentru goblenuri.
Ce alte povești găsiți în “Lina”? Să verificăm cuprinsul: Câti pitici are Cenușăreasa?/ Doi urși păcăliți de-o vulpe/ Cum poți face copiii să viseze frumos?/ Viteazul Ceapraz călare pe-un cal breaz/ Bivolița pe frânghie/ Cum te poți distra la Iarmaroc fără să ai cont de Joc/ Galoșii cu dulceață ai lui Moș Corneață/ Cum a văzut Trinky eclipsa la Observator?/ Lina Cartolina, sau povestea unei călătorii fermecate.
În final, am plecat acasă cu cei doi copii însoțiți de bunică. Ca in vremurile mele bune!
Și, cratime și parafraze! Uite că am plecat și eu cu ei în vacanță, pe malul marii, la Saturn. Nu vă mai spun că am petrecut pe plajă câteva zile, că s-au certat copiii care dintre ei să mă citească primul, că mi-a plăcut cum își povesteau fragmentele preferate, că ne-a prins furtuna într-una dintre zile, și ne-a cam udat. La întoarcerea mea acasă, în bibliotecă, purtam cu mine câteva fire de nisip, doar cât să-mi amintească pe unde mi-am petrecut vara. N-a fost rea deloc, prima mea plimbare la mare!