Adina Denora

Drepturi de autorToate drepturile rezervate. Nicio parte a acestei publicații nu poate fi reprodusă sau transmisă sub nicio formă și cu niciun fel de mijloace fără acordul în scris al autorului.

Nu-i așa că și tu te-ai întrebat unde se duc șosetele, atunci când dispar din mașina de spălat? Că doar nu devin invizibile pufff și gata, nu mai există pe fața pământului. Nu, nu. Hai să-ți spun eu cum stă treaba. Am găsit răspunsul la întrebare și am trăit aventura vieții alături de o rochiță bulinoasă și o cămașă cu imprimeu cu zmeu. Sunt eu un prosop mai în vârstă, dar așa ceva n-am mai pomenit. Vrei să afli și tu?

1
Rochițeta, Prosopino

Într-o zi în care lucrurile au cam mers de-a-ndoaselea, am nimerit din neatenție în dulapul cu rochii și rochițele. Cum așa? Nici eu n-am idee.

ROCHIȚETA: Salutare pufosule! Ai venit în vizită?
PROSOPINO: Ei în vizită…am venit din greșeală!
ROCHIȚETA: (chicotind) Dar e chiar o surpriză plăcută!
PROSOPINO: Da, în fiecare zi putem avea parte de multe surprize. Unele mai plăcute, altele… Uite, joia trecută, Dantelata a intrat cu perechea sa în piscina învârtitoare și ceva misterios s-a întâmplat. A rămas singură. Flaușel a pățit-o la fel. S-au întors fără pereche.
ROCHIȚETA: Și unde se duc șosetele atunci când dispar din mașina de spălat? Unde?
PROSOPINO: În mașina de spălat!
ROCHIȚETA: Cum adică în mașina de spălat?
PROSOPINO: Uite așa bine! Tu nu știai că în mașina de spălat rufe există o portiță magică, prin care uneori șosetele dispar într-o altă lume?
ROCHIȚETA: (entuziasmată) Exact ca în Alice în Țara Minunilor?
PROSOPINO: Mmmmm, pe aproape…mai degrabă, aș zice că e un fel de gaură neagră…
ROCHIȚETA: (aproape strigând) O gaură din șosete?
PROSOPINO: Hahahahaa, nu, Rochițetă. E mai degrabă o gaură neagră pentru șosete!
ROCHIȚETA: (se bosumfla) Tu râzi de mine, Prosopino!
PROSOPINO: Râd cu tine! Pentru că râsul ne ține în viață, draga mea.
ROCHIȚETA: Ei, ce baliverne mai sunt și astea. Aerul ne ține în viață și apa și…prăjiturile.
PROSOPINO: (râde) Așa e, și prăjiturile.
ROCHIȚETA: Și noi, mă rog, de ce nu putem să vizităm gaura neagră?
PROSOPINO: Dar ce, crezi că o gaură neagră e muzeu să mergi la vizitat? He, he! Chiar vrei să știi ce e cu adevărat o gaură neagră?

Și i-am povestit Rochițetei despre găurile negre, ziceai că sunt un bunic molcom și răbdător care îi spune nepoatei o poveste înainte de culcare.

PROSOPINO: A fost odată ca niciodată un aspirator tare flămând, care mânca tot ce îi ieșea în cale: praf, asterozi, rachete, astronauți rătăciți prin spațiu, stele. Ffffffuuuup sugea chiar și lumina. În el încăpeau o grămadă de chestii, iar puterea sa de aspirare era uriașă. Acolo puteai să găsești lucruri nebănuite. Acest aspirator spațial se numește gaură neagră.

Dar pe când povesteam, m-a cam furat somnul. Bănuiam eu că Rochițeta nu o să poată dormi si o să se gândească la șosetele dispărute și la găurile negre. Dar nu mi-am imaginat nici o clipă că o să meargă la Cămășel și împreună o să pună la cale un plan de acțiune.

2
Rochițeta, Cămășel

ROCHIȚETA: Cămășel! Dormi?
CĂMĂȘEL: Nu. Nu dorm. Mă gândesc la călătorii.
ROCHIȚETA: Nu acum! Acum nu ai timp să te gândești la asta! Trebuie să mergem să salvăm șosetele dispărute la spălat. Joia trecută, Dantelata a intrat cu perechea sa în pisicina învârtitoare și s-a întors de acolo singură. Flaușel a pățit-o la fel. Au rămas fără pereche. Hai să ne stoarcem mințile să găsim o idee, Cămășel. O idee de șosete salvatoare. Nu putem sta fără să facem ceva. Trebuie, trebuie să facem ceva!
CĂMĂȘEL: Dar de ce ne grăbim atât de tare?
ROCHIȚETA: Pentru că fiecare secundă pierdută înseamnă miliarde de șosete rătăcite.

Și ce să vezi! Tot discutând, până la urmă cei doi s-au hotărât să plece chiar în seara aia în căutarea șosetelor dispărute. Au coborit tiptil din dulap, au străbătut întreaga casă și au ajuns la pisicina învârtitoare. S-au urcat în ea și au început să bâjbâie pereții metalici și reci. Dar n-au găsit nici o portiță secretă. Obosiți și somnoroși s-au gândit să rămână acolo și să înceapă căutările a doua zi. Dar dimineață, avu loc o întâmplare neprevăzută. He-he, nici eu nu mă așteptam la asta.

3
Rochițeta, Cămășel, Prosopino și unele ființe stranii

ROCHIȚETA: Cămășeeeel trezește-te! Se învârte piscina. Nu asta era planul. Hai să fugim!
CĂMĂȘEL: Preaaaa târziuuuuu! Ne scufundăăăăăm.
PROSOPINO: Hei, voi! Ce faceți aici?
ROCHIȚETA, CĂMĂȘEL: Prosopinooooooo! Dar tu ce faci aici?
PROSOPINO: Fac o baie, he, he. Mama Lili și-a dat seama că am nevoie de una. Și cred că v-a văzut și pe voi aici și a dat mai repede drumul la mașină. Iar voi, lăsați-mă să ghicesc, cred că ați plecat în căutarea găurilor negre de șosete înfulecătoare. Eu nu cred că o să le găsiți nicioda…

Bâldâbâc, dâbâc, bâc, nici nu am terminat de rostit cuvântul, că în spatele nostru se deschise o gură neagră, ca de aspirator, care ne-a tras, unul câte unul, într-o lume nemaivăzută și nemaipomenită pe fața niciunei planete din acest univers.

Locul ăsta straniu semăna cu o mare grădină. Doar că totul era neon strălucitor. Copaci de un verde fosforescent, flori pictate în roz aprins și galben țipător, iarba jurai că-i de plastic, iar pământul era ca un amestec de plastilină în toate culorile. Și liniște. Prea multă liniște. Parcă prevestea ceva, nu tocmai grozav. Pășeam cu atenție pe pământul multicolor și moale, și cercetam cu uimire locul în care am ajuns.

Când deodată, niște clinchete de clopoței au început să se audă în rafale. Iar sunetul creștea tot mai puternic și mai puternic și mai puternic, înconjurându-ne într-un nor de zgomote asurzitoare. Ne-am astupat urechile, am închis ochii strâns și am așteptat așa, câteva minute. Când totul s-a terminat, am văzut că în fața noastră se aflau trei creaturi tare ciudate, cu cinci picioare: două în locurile normale ale picioarelor, două în locul brațelor și un picior în loc de cap. S-au prezentat ca fiind familia Chicior și au fost supărați că cineva a îndrăznit să le calce teritoriul (care se pare că era cât se poate de secret) fără invitație.

Am fost conduși către un fel de navă neagră, în formă de cub. Speriați și nedumeriți de întreaga pățanie, am început să vorbim unii peste alții, pentru a explica fiecare cum și de ce am ajuns acolo. Și acum când îmi amintesc, îmi vine să râd. Eram tare buimăciți. Dar ființele alea parcă nici nu ne auzeau. Ne-au închis pur și simplu în curioasa navă și au plecat.

ROCHIȚETA: Nici nu mi-e frică.
PROSOPINO: Foarte bine, nici nu are de ce. Sigur este o neînțelegere la mijloc. Mâine o să lămurim totul.
CĂMĂȘEL: Doar că e atât de întuneric aici.
ROCHIȚETA: Hai, termină! E ca într-o noapte în natură, în care nu se văd stelele.
PROSOPINO: Vreți să vă povestec un pic despre stele?

Și am început iar să povestesc cu vocea mea așezată, dar să știți că nu eram prea calm. Aveam inima cât un purice săltăreț. Dar când sunt agitat, prefer mai mult să vorbesc, decât să tac. Să nu-mi aud gândurile cum zburdă care încotro.

PROSOPINO: Stelele nu sunt niște chestii mici și plăpânde, așa cum le vedem noi de pe Pământ. Stelele sunt de fapt niște bile imense și strălucitoare, formate din gaze fierbinți au-au. Și sunt chiar bătrâne, o stea având între 1 şi 10 milioane de ani vechime. Cea mai apropiată stea de Pământ este Soarele, dragii mei. Iar cele mai multe stele sunt stelele pitice roşii. Știați că lumina lor ajunge pe Pământ în milioane de ani?

În nava cub negru domnea bezna și nu se auzea absolut nimic în afară de vocea mea. Aerul din jur avea ceva liniștitor, iar întunericul te învelea într-o plapumă grea și călduroasă ce te îmbia la somn.

PROSOPINO: Somn ușor!

4
Rochițeta, Cămășel, Prosopino și trilioane de șosete

Când ne-am trezit, zeci de culori se zbenguiau voioase prin încăpere. Păreau că țâșnesc dintr-un glob de lumini rotativ, invizibil. De afară se auzea o voioasă zarvă și o muzică veselă ce te invita la dans. Rochițeta și Cămășel au zbughit-o imediat, să vadă ce se întâmplă. Am ieșit și eu, dar drept vă spun, eram cam amețit de întreaga atmosferă.

Se pare că familia Chicior, aceste ciudate creaturi cu cinci picioare, erau de fapt niște acrobați extrem de iscusiți. Mai ceva ca cei de la Cirque du Soleil. Se avântau pe niște sfori la o înălțime amețitoare, se aruncau pe niște cercuri care pluteau prin aer, făceau tumbe și tot felul de mișcări care de care mai uluitoare. Și ce să vezi, spectatorii erau milioane sau trilioane. Trilioane de șosete de toate culorile, care admirau  numerele de acrobație. Sorbeau din licori colorate și parfumate, se hlizeau și țopăiau, ca la un mare festival al șosetelor bucuroase.

PROSOPINO: Deci aici erau toate. Și noi care ne gândeam…
ROCHIȚETA: Da, ne gândeam că șosetele au fost răpite. Și am crezut că …
CĂMĂȘEL: Am crezut că aceste ființe le-au răpit ca să le folosească…

De fapt, toate șosetele dispărute în mașina de spălat, au fost invitate de către familia Chicior să asiste la spectacolele lor și să se distreze într-o lume secretă plină de culoare și de voie bună. Se pare că alegerea de a pleca cu sau fără pereche, precum și decizia de a se întoarce sau nu, le aparținea în totalitate șosetelor.

Văzând toate acestea, după spectacol, i-am rugat pe cei din familia Chicior să ne ajute să ajungem acasă. O poartă invizibilă s-a deschis din neant, și am fost transportați înapoi cât am clipit. Misiunea noastră se încheiase. Am găsit răspunsul la întrebarea care ne frământa pe toți de atâta timp. Acum, e tare posibil ca această vizită să fi deschis invitația către lumea secretă și colorată a familiei Chicior și pentru alte obiecte. Deci, dacă mai dispare ceva la spălat, să nu îți faci griji. Știi unde se află.