Lizica Marinescu

Drepturi de autorToate drepturile rezervate. Nicio parte a acestei publicații nu poate fi reprodusă sau transmisă sub nicio formă și cu niciun fel de mijloace fără acordul în scris al autorului.

Nu demult, într-un cartier obișnuit, într-un bloc obișnuit, la etajul 1, scara B, într-o bună zi s-a întamplat un lucru nemaipomenit. Se iviră pe pervaz, stând cu nasurile lor improvizate din semnele de carte, lipite de geam și privind afară, câteva cărți. Păreau să converseze între ele, ba chiar sunt sigură că asta făceau, dacă mă uitam mai atent.

Oare ce-și spuneau?

 – Gata, se auzi o voce răgușită dinspre etajeră, dacă nici acum nu-și fac timp pentru noi, înseamnă că suntem o cauză pierdută! 

– Uita-te la noi cum stăm, înghesuite într-un colț, păi am sperat degeaba la plecarea din anticariat că vom aduce bucurie în viața cuiva! 

– Hai, că la mine nu aveam pretenții, sunt doar un ghid de călătorie, și unde să mai pleci zilele astea! 

– Dar voi? Una dintre voi este despre controlul anxietății, mormăi ghidul, și dacă nici acum nu te deschide, stau să mă întreb de ce te-a mai luat?

– Și astea care stau pe raftul de lângă mine… sunt una cu povești și mituri irlandeze, iar celelalte sunt cărți de călătorie sau cu povestiri fantastice, așa cum sunt majoritatea cărților din camera asta. Nici ele n-au mai fost deschise de mult. 

– Aaa, au fost mutate zilele trecute, pe măsuța de citit, lângă lampă. Dar ieri s-au intors pe raft lângă noi, fără să fi fost deschise. Măcar au schimbat perpectiva. Oare de pe măsuță au putut vedea ce se întâmplă pe afară?

– Ia ziceți, suratelor, au înflorit pomii? se interesă dintr-un colț de raft  „Regeștile cronici ale lui Garcilaso de la Vega”. Că prea s-a întețit afară zarva! Măcar păsările să se bucure de ei! 

– Da, au înflorit, se vede treaba că a venit primăvara! spuse „Fântâna paradisului”.

– Dacă ești pe marginea măsuței poți vedea Apusul pe un petic de cer, continuă ea. Am avut bucuria să-l văd vreo două seri la rând. Stele n-am apucat să văd, dar măcar am la ce visa. 

– Ba chiar, spuse fosta colegă de pe măsuța de citit, nimeni alta decât „Limbajul Florilor” , îi poți vedea pe cei doi omuleți din vecini, jucându-se în balcon de-a „Ghici mami ce-am mai stricat azi?… Ai voie doar 3 încercări”. Îi vezi cum țipă și râd în timp ce spun regulile jocului.

– La drept vorbind, supergemenii sunt chiar haioși, mai puțin atunci când se aude până la noi țipătul cărții de colorat, completă ghidul. Săraca, va avea aceeași soartă ca perechea ei! Sau poate că nu… gemenii s-au mărit între timp, și au învățat zilele acestea să împartă unul cu altul cărțile și jucăriile.

– Să visăm deci! Că doar asta mai putem face, spuse încetișor, „Fântâna Paradisului”. La drum!

– Nu ne rămâne decât să sperăm că ne va veni timpul fiecăreia dintre noi, să-i ducem pe cititorii noștri pe tărâmuri neumblate sau poate pe unele bătătorite deja și de alții, completă ghidul.

– Eu, ca să fiu sinceră, spuse „Controlul Anxietății” nu mă încumet să plec în călătorie cu vreun anxios cu acte în regulă. Aa, dacă ar fi vreun medic, da… nu zic nu, că poate i-aș fi de folos. Ce mă fac însă dacă de mine depinde buna dispoziție a cititorului meu? Mi-e cam frică!

– Și pe unde n-am fost, dacă mă întrebi pe mine… se auzi iar vocea răgușită a ghidului de călătorie. De pe etajeră pe măsuța de citit, apoi în geantă, plimbat prin metrou câteva zile, apoi răsfoit și însemnat, iar pus pe raft, atunci când și-au amânat concediul, ba chiar câteva zile am stat pe pervaz, mi-au ținut umbră mușcatele. Și din nou pe raft de câteva săptămâni bune.

 *

  – Hei! Uite că se întâmplă până la urmă, sunt luat de pe raft, verificat și în cele din urmă  însemnat ici colo, n-am apucat să văd prea bine, dar cred că am semne puse la Maramureș și la Ardeal  și cei trei vecini ai mei de apartament încep să-și facă planuri, asta înseamnă că ne pregătim de plecare.

 – Deci să vedem, spuse tatăl, mergem cu trenul de noapte până la Vatra Dornei, apoi luăm microbuzul până în Vișeu, căutăm cazare și dacă nu găsim mergem mai departe până la Sighet; pe hartă nu pare să fie prea mult. Apoi mergem spre Cluj, ia să vedem, caută ce putem vedea în zona. Da, mi-am notat tot eu, Salina Turda, Defileul și poate cetatea Deva, la întoarcere. Să nu uiți să pui ghidul în bagaj, s-ar putea să mai avem nevoie de el.

– Pentru sfârșitul ăsta de săptămână e de ajuns! își dădu mama acceptul pentru traseul ales.

– Aa, continuă tot mama, și dacă ajungem spre Sighet o ducem pe cea mică cu trenul până la granița cu Ucraina. Tot își dorea ea, de când a completat puzzle-ul cu Harta Romaniei să ajungă până acolo. Și poate o mai întâlnim pe doamna conductor de locomotivă. I-am povestit Ilincăi ce surprinși am fost noi când am văzut-o în concediul de acum 2 ani. „Două bilete până la Sighet”, vă rugăm, i-am spus noi, iar ea zâmbind ne-a îndrumat spre colegul său precizând, „Eu sunt mecanicul”. Și de atunci Ilinca ne tot zice că și ea se va face mecanic de tren sau de aeronavă.

– Și dacă tot ne facem planuri, mai ținu mama să precizeze, următorul drum îl vom face spre Comana. I-am promis Ilincăi că mergem să vedem rezervația de bujori. Am citit undeva, nu-mi mai amintesc unde, că bujor înseamnă speranță.