Macrina Grigore

14 ani

Cel mai iscusit NouPovestitor (categoria 14-16 ani)

Dragă bunico,

Probabil te întrebi ce este această scrisoare (dacă ai primit-o) și de ce tocmai eu am trimis-o. Păi… Mi s-a întâmplat ceva ce sfidează orice lege a științei sau a gândirii raționale. Mai ții minte când îmi povesteai de balauri cu 7 capete, prințese capturate și flăcăi viteji? Ei bine, probabil acele relatări ți se vor părea mult mai realiste decât ce am să-ți povestesc eu… Mă rog, acum lasă-mă să-ți explic, în primul rând, de ce nu sunt în camera mea. Sau… mai bine zis, de ce sunt în odaia mea și nu mă vezi.

Totul a început ieri? Nu prea mai am noțiunea timpului…Și credeam că tu ai o memorie proastă! Mă plictiseam cum se plictisesc păpușile în vitrine. De când cu carantina, știi și tu prea bine că pur și simplu creierul mi-a făcut un scurt-circuit major. Trecând peste asta … stăteam tolănită pe covor ca motanul Alin de la etajul opt și mă gândeam la mai nimic. Probabil încercam să găsesc un leac pentru cea mai periculoasă boală din univers, plictiseala!

Contemplând la niște soluții convenabile, mă mișcam de colo-colo. Mai știi și tu că mi-ai zis din bucătărie, uitându-te la televizor: „Mai încet cu tropăiala că n-aud ce zice omul ăsta!”

Ei bine, m-am așezat cu un sunet crocant pe pat și m-am întins ca aluatul ăla pe care-l făceai tu pentru cozonaci. Am stat și am stat acolo c-am și adormit (mai mult moțăiam) și a trecut o perioadă de timp… Cred. Acum ceea ce urmează este peste puterea oricărui cuvânt. După ce îmi deschid ochii lipiți bine cu aracetul somnului, observ ceva nemaipomenit. Eram în patul meu (asta pot spune cu siguranță pentru că îmi recunoșteam cuvertura cu flori albastre), însă nu eram chiar în camera mea… Mai mult zburam prin cameră! Așa că îți dai seama cum am reacționat.

Nu-mi venea sa cred! Mi-am frecat ochii până la un roșu cărămiziu și mă uitam împrejur. Știu că eram în odaia mea simplă, însă puteam vedea stele și mări învolburate. Vântul sufla mânios și cerul lucea mai tare ca orice nestemat prețios. Zburam și mă înălțam spre împărății mărețe. După o lungă vreme de inspirat și expirat aerul neprihănit al nopții, observ că patul meu era mijlocul meu de navigație. Baldachinul patului arăta acum ca pânzele gălbui din Jules Vernes și mișcându-le mecanic din nord în sud, îmi puteam schimba direcția cu ușurință.

Aveam totul sub control când cerul, brusc, prinse o culoare de un vernil închis. Vântul era de o furie nemărginită. O furtună strașnică se apropia amenințător de mine și de biata mea corabie fragilă.

M-am uitat în carantină la multe documentare despre navigat, însă niciunul nu pomenise de o corabie-pat, așa că din acest punct de vedere eram… Neștiutoare, pe puțin spus. N-am stat prea mult să mă gândesc la rezolvări și m-am lăsat în mâna rece a furtunii. Când am simțit că nu mai aud fulgere, tunete și onomatopee ciudate, m-am decis să-mi scot capul de sub pilota cu fulgi de gâscă și din nou, observ ceva straniu! Eram din nou în cameră! Îmi puteam vedea oglinda de pe dulap și tabloul vechi al familiei.

Te gândești probabil, dragă bunico, care mai e rostul scrisorii și de ce mă ambalez din pricina unor astfel de (vorba ta) bazaconii. Păi am decis să mai dau o tură și de data asta să navighez în tărâmuri mai îndepărtate, poate chiar să vizitez și Egiptul, doar te-am înnebunit cu el! În plus, ți-am scris și pentru a avea ca un fel de bon fiscal la peripeția mea. Asta-mi mai trebuie… Să aflu că am visat!

Până la cină mă întorc, promit. Ai mai pomenit, bunico, o astfel de călătorie? O călătorie în jurul camerei mele!

 

                                                                                                                                                                                          De la scumpa ta nepoată, cu iubire.