Teodora Mihoci

Cel mai iscusit NouPovestitor (categoria 11-13 ani)

Este încă o zi în care stăm acasă. Încă o zi în care stau în camera mea. Ştiu, poate ţi se pare plictisitor, dar dacă mai aştepţi câteva rânduri vei afla cum mă distrez eu pe cinste, chiar dacă stau doar în camera mea.

De mică eu adoram şi încă ador să călătoresc – prin România sau peste hotare. Mi se pare cel mai frumos lucru de pe acest pământ: să poţi vedea întreaga lume, cu ajutorul imaginaţiei şi al unei bucăți de hârie pe care scrie „Destinaţie : Paris”. De când am vizitat Parisul pentru prima oară, am ştiut că mă voi întoarce la el. Dacă ar fi să aleg un oraş preferat (pe lângă Bucureşti, bineînţeles) acela ar fi Paris. Din păcate, momentan nu se poate, căci pandemia şi restricţiile încă sunt valide, aşa că eu improvizez.

Seara, înainte de culcare, sau ziua când mi se face dor, încep să îmi văd camera asemeni unui aeroport. Pixul albastru este avionul în care mă voi îmbarca spre Franţa, iar marginea biroului este pista de aterizare. Pilotul, care este capacul pixului, ne anunţă:

-Următoarea oprire, biroul!… adică Parisul.

Avionul a avut câteva turbulenţe, căci m-am împiedecat de o gumă de şters pe drum, dar am ajuns cu bine într-un final. Ajunsă în acel oraş, am zburat mai ceva ca Superman până la Turnul Eiffel. Nu aveam chef de trafic, ştii? În mai puţin de zece secunde am ajuns la acel turn, aşa că, ajunsă acolo, mi-am imaginat peisajul aşa cum era înainte. Cu lumea fericită  care se plimba pe afară fără măşti şi cu soarele senin pe cer pe care îl puteai vedea şi simţi cu adevărat, nu doar de la balustrada balconului.

-Teodora, vino la masă! îmi spune bunica.

Se pare că s-a terminat călătoria de azi… Mâine, oare, unde să mă duc?