Iosif Anastasia Maria

12 ani

În primele clipe am crezut că e doar o urmare a oboselii, căci eram de multe ore pe display, concentrată. Mintea îmi era frământată de o problemă căreia nu îi găseam o soluție. Poate îi dădusem computerului o comandă greșită… rând cu rând, am reluat instrucțiunile, cu răbdare. Nu găseam greșeli. Nici nu am apucat să termin de verificat când am realizat că era vorba despre cu totul și cu totul altceva! Un mic soldățel intrase în computerul meu să mi-l hack-uiască numai ca să mă întorc la jucăriile mele, cu care mă jucam acum mulți ani.

Nu-mi venea a crede ce vedeam, era de-a dreptul imposibil! Când soldățelul și-a dat seama că i-am descoperit năzbâtia și secretul (că el ar avea viață), Buzz Lightier, un robot verde care trăgea cu lasere, veni zburând spre mine de pe noptieră, și-mi spuse:

– Avem o misiune! Nu am timp de explicații!

Și dintr-o dată m-am transformat într-o jucărie foarte importantă pentru mine, care mereu m-a ajutat să mă simt mai bine – și anume, ursulețul meu de pluș, Bonnie, cu care nu m-am mai jucat de ani buni.

Buzz mi-a explicat că trebuia să facem o călătorie în jurul camerei mele. Nu am înțeles de ce, fiindcă îmi știam camera la perfecție! Fără alte replici, l-am urmat pe Buzz nedumerită… când, în colțul camerei, i-am găsit în întuneric supărați pe camarazii soldatului care mi-a hack-uit display-ul. Erau așa de triști… dar, în același timp erau pregătiți să mă părăsească!

Buzz nu m-a lăsat să mă apropii de ei. El doar îmi spunea să continui drumul. Ajunsesem aproape de pat, când îl văd pe Woody, un cowboy pe care l-am primit de ziua mea și la care am ținut foarte mult; era dezamăgit. Lângă el, era Jessie, care avea aceeași stare de tristețe. Aproape de noptieră, sub un dulap, văd un pinguin plin de praf. Nici nu mai țineam minte că am o astfel de jucărie! Următoarea oprire a fost pe coperta cărții mele preferate – „Povestiri istorice”… câte întâmplări minunate și nostalgii am întâlnit în această carte!

Când Buzz mi-a spus că surprinzătoarea călătorie s-a încheiat, am realizat motivul acesteia. Jucăriilor le e era dor de mine și cred că și mie îmi era dor de ele!

Revenind la realitate, mi-am luat prietenii din cameră și m-am jucat toată ziua cu ei. Pinguinul, șters bine de praf, stătea acum la un loc de cinste; de atunci, în fiecare zi, măcar pe seară mi-am salutat prietenii copilăriei mele, care surprinzător… au sentimente!