CAZAN Bianca Ioana Lavinia

13 ani

Fiecare etapă a vieții este importantă. Aceste etape sunt precum capitolele unei cărți: nu îl poți înțelege în totalitate pe actualul dacă nu l-ai încheiat pe precedentul.

În viața mea, fiecare prag de care am trecut a avut momente unice alături de persoane minunate și speciale, dar și alături de obiecte reprezentative pentru acestea. Nu voiam să uit absolut nimic din trecut, de la amintiri până la jucării, așa că am decis să păstrez câte un obiect pentru fiecare an al vieții mele până voi împlini vârsta de optsprezece ani, voi termina liceul și voi pleca la facultate.

În camera mea mare și luminoasă, pe lângă toate lucrurile împrăștiate peste tot, am un colț special. Am un dulap decorat cu tot felul de abțibilduri cu diferite ciudățenii și cu lumințe multicolore ce licăresc. Este un dulap înalt cu multe rafturi pline, ce pare doar un simplu obiect de mobilier la fel ca toate celelalte, la prima privire. Dar pentru mine nu este așa. Este portalul meu către trecut. Sunt prezente multe poze din diferiți ani cu familia, cu prietenii și cu colegii mei dragi.

Pe lângă acestea, am așezat jucării care cântă melodii de leagăn din perioada în care nu puteam avea un somn liniștit fără ele și multe plușuri îngrămădite. De asemenea, am început să adaug în ultimii ani și cărți deoarece mi-am descoperit această pasiune fascinantă pentru lectură; am pus și stiloul cu care am scris prima oară la un concurs de creații literare, unde am reușit să câștig un premiu minunat. Desigur, am adăugat și parfumuri, machiaje din perioada recentă de când am început să mă preocupe mai mult aspectul și modul în care îmi aleg vestimentația. Toate aceste lucruri sunt neprețuite pentru mine.

De fiecare dată când intru în cameră, ochii mei de un căprui ciocolatiu se îndreaptă către acel colț: colțul amintirilor. Privesc cu drag toate obiectele și îmi aduc aminte totul pentru fiecare în parte. Apoi merg să mă privesc în uriașa oglindă de lângă fereastă prin care intră multe raze de soare care împrăștie lumină în încăpere. Mă observ în oglindă și realizez că au trecut treisprezece ani de amintiri, treisprezece ani de visuri devenite realitate, în care am adăugat în fiecare an câte un obiect pe raft, treisprezece ani pe care i-am petrecut în această cameră, în care am fost fericită, supărată, tristă sau poate chiar indignată, treisprezece ani în care am pus capul de pernă seară de seară și m-am gândit la toate momentele extraordinare trăite. Îmi va fi dor de camera asta. Aici mă simt întotdeauna în largul meu.

Clipesc și mă uit în oglindă. Îmi dau seama că de fiecare dată când așez un obiect în dulap, un an mai trece; toate acele amintiri au trecut, iar vârsta la care voi părăsi această cameră se apropie din ce în ce mai mult. Dar nu sunt tristă. Sunt fericită pentru că acesta este firul vieții. Linia de plutire.

Fiecare etapă este unică, dar știu că fiecare etapă trebuie finalizată pentru a face pași spre următoarea. Nu am planuri încă pentru viitorul meu îndepărtat dar știu sigur că îmi voi pregăti o valiză specială pentru când voi merge la facultate, în care îmi voi pune toate amintirile. Toate cele optsprezece obiecte acumulate an de an. Astfel cu siguranță mă voi simți mai bine, în largul meu, exact ca în camera mea. Ca acasă.

Știu că oriunde aș fi, când voi reveni acasă, camera mea dragă mă va aștepta exact la fel cum am lăsat-o, cu brațele deschise, primitoare ca întotdeauna.

 Acum, însă, mai am timp. Încă patru ani de strâns amintiri, încă patru obiecte speciale de pus pe raft. Sunt de-a dreptul nerăbdătoare să văd ce voi alege, cu ce voi urma să înfrumusețez camera, locul meu unic de liniște.