Cine sîntem NOI?

Sîntem un grup de autori interesați să scrie și să publice literatură pentru copii.  O literatură modernă, actuală, nonconformistă, în care să se regăsească copiii de astăzi, din România și cu care să se identifice (atît ei, cît și părinții lor). Nu scriem povești cuminți, „de adormit copii”, scriem povești „fără expresii frumoase” și fără diminutive, uneori incomode, dar care să ilustreze teme, realiste sau fanteziste, din societatea de acum. Unii dintre noi sînt părinți și scriu din nevoia de a le spune copiilor lor altfel de povești, alții nu sînt și scriu pur și simplu pentru ei înșiși, pentru a evada din viața banală a „oamenilor mari”.

Ce sînt NOI Povești?

Ideea a pornit de la un atelier de scriere creativă – literatură pentru copii, susținut de Adina Popescu, autoare pentru copii. Acolo au apărut primele NoiPovești care există deja pe site. Ne-am dorit să existe o continuitate și aceste povești să ajungă la un public, la copii și la părinți, în condițiile în care literatura românească pentru copii este încă la un început de drum, iar editurile, cu mici excepții, nu se înghesuie să publice cărți pentru copii scrise de autori români. Și să continuăm să scriem AltePovești…

Ce ne propunem?

Ne dorim să vă inspirăm și pe voi să scrieți pentru copii. Fie că sînteți scriitori deja consacrați (ne-am bucura), autori necunoscuți cu povești „de sertar”, părinți care vor să comunice cu copiii lor prin povești originale, copii care vor să le explice părinților care e mai e viața lor, prin intermediul poveștilor pe care le scriu, profesori care pentru a comunica cu elevii lor au nevoie de povești, dincolo de cele „de manual”. În același timp, ne-am bucura să descoperim și ilustratori care, alături de Magdalena Voiculeț (care deja desenează pentru NoiPovești) să-și dorească să ne ilustreze poveștile.

În mod normal, între scriitori și cititori (sau între povestitori și public în general) se încheie o înțelegere informală prin care se spune că simțul critic și al realismului sunt suspendate de dragul poveștii. Iar dacă povestitorul eșuează în demersul său, publicul „este scos” din poveste. Convenția asta dramatică pare a fi inversată în copilărie: realismul este plictisitor, iar coarda incredibilului poate fi întinsă mult mai mult cu ușurință. Firește, până și copiii mai taxează incoerența, astfel că și în nișa asta trebuie menținută o logică internă a realității imaginate. Însă ficțiunea pentru copii este diferită de oricare alt gen, iar atunci când este realizată cu succes, impresia pe care o lasă rămâne cu cititorul pe viață. Astfel că în cele mai bune lucrări ale genului, joaca devine treabă serioasă, temele și valorile ilustrate în cadru fantastic au rădăcini în realitate, iar dialogul dintre povestitor și cititor devine și el unul dintre doi adulți. Cel puțin așa a fost experiența mea în copilărie cu acest gen literar: autorii cu care „am rămas prieten” m-au tratat ca pe un egal.

EMIL DUHNEA

Membru fondator NOI Povești

Pe vremea când nu existau telefoane mobile, tablete și, mai ales, internet (teribil, nu-i așa?), undeva între Aventurile lui Habarnam și Poveștile lui Mircea Sântimbreanu, am început să scriu. Am descoperit că stiloul știe să danseze doar pe hârtie, că magia există și că praful magic aruncat peste cuvinte transformă lumea, sufletele devin mai ușoare, iar copilul interior își poate spune pe numele adevărat fără să se ascundă. Cei doi spiriduși din viața mea îmi amintesc în fiecare zi să nu mă las amăgită de iluzia maturității.

ALINA GODRA

Membru NOI Povești

În copilărie, prin clasele primare, am născocit prima mea poveste pentru copii. Se numea “Secretul scoicilor marine” și personajul principal era o fetiță curioasă și curajoasă, cu talent de detectiv particular.  Anii au trecut, povestea scrisă într-un caiet din hârtie reciclată a dispărut pe undeva, iar eu am zăvorât Scrisul într-un sertar, amintindu-mi de el din ce în ce mai rar. Și ca să nu se simtă prea singur, am înghesuit acolo și Desenul. Asta până într-o zi, când micul popor din sertar s-a răzvrătit și s-a eliberat. Apoi s-a proțăpit în fața mea, cerându-și drepturile. Ne-am privit adânc în ochi și ne-am spus tot ce aveam de spus. Fără cuvinte, doar din priviri. Pentru doar câteva clipe. Însă clipele acelea au fost de-ajuns, căci nu ne-am mai despărțit de atunci.

ANA GROSZLER

Membru fondator NOI Povești

Tata este inventatorul uzinei exbulisfantascomagice. Aici găsești cazane uriașe cu fantezie și utopii, tot soiul de eprubete cu idei năstrușnice, mașinării care născocesc povești și mașinării speciale pentru cugetări. În copilărie, când nu era la uzina lui, sau nu citea Boris Vian, era cu mine la bibliotecă, la ștrand, la bunici sau pe coclauri adunând plante medicinale cu nume amuzante pe care mi le explica din latină (cică Achillea millefolium nu înseamnă mila înfoliată a lui Achile, ci coada șoricelului). El mi-a dăruit aripi de imaginație pe care le desfac și astăzi în povești.

DENORA JENA

Membru NOI Povești

Sunt o devoratoare de poveşti, ȋmi plac cultura şi arta populară. Copilăria petrecută alături de bunici, mi-a rămas vie în suflet. Poveştile bunicului aveau un farmec deosebit, parcă vedeai în faţa ochilor faptele şi ȋntȃmplările povestite.

LIZICA MARINESCU

Membru NOI Povești

Când am împlinit opt ani, tata mi-a dăruit o felicitare pe care scria: Pentru Babu, bucuros că știe să citească. Acum, mă alintă Povestașul, pentru că Babu a devenit un adult căruia îi place foarte mult să scrie.

FLORENTINA MĂRĂCINE

Membru fondator NOI Povești

A fost odată ca niciodată că dacă n-ar fi fost nu  s-ar fi povestit o fetiță care nu avea nici frați, nici surori, dar care avea multe cărți. Tot mai multe. Și cum fetița era mică, cea care îi citea era bunica. Așa că fetița repeta iar și iar: “Citește buni, te rog citește!” Și buni citea. Dimineața, la prânz și mai ales seara. Citea iar și iar și nu obosea niciodată. Pe urmă fetița a mers la școală. Și, în prima zi din clasa întâi, doamna învățătoare a vrut să știe ce meserie îi place cel mai mult și mai mult. Fără să se gândească prea mult fetița a răspuns:”Eu am să mă fac scriitor.” Pe atunci nu cunoștea niciun scriitor și nici măcar nu văzuse un scriitor în carne și oase. Dar știa că toate cărțile sunt scrise de scriitori. Colegii ei își doreau să devină doctori sau învățători, numai ea se visa scriitoare. Anii au trecut și fetița a crescut. Și abia când a ajuns om mare, a înțeles că meseria de scriitor e foarte grea. Și totuși nu s-a dat bătută. Uneori scrie povești și continuă să se viseze scriitor.

MONICA PATRICIU

Membru fondator NOI Povești

Adina „scrie” literatură pentru copii de cînd era mică și pe la 5 ani le spunea povești inventate tuturor celor care aveau răbdare s-o asculte, inspirîndu-se din cărțile pe care le citea – „Morcoveață”, „Povești cu zîne”, „Cipi, acest pitic uriaș” etc.. Cînd s-a făcut „mare”, nu că asta s-ar fi întîmplat vreodată, a scris mai multe povești neconvenționale pentru copii care s-au reunit în volume precum „Doar un zbor în jurul lumii” (Editura Compania) sau „Miriapodul hoinar și alte povești”. A pledat pentru necesitatea unei literaturi românești contemporane pentru copii în revistele „Dilema” și „Dilemateca” pe vremea cînd aceasta nu exista (încă). Acum există, din fericire, vă puteți bucura de noipovești și de alte proiecte. A mai scris (și) pentru copii „Povestiri de pe Calea Moșilor” și acum se luptă cu o trilogie fantasy – „O istorie secretă a Țării Vampirilor” căreia încearcă să-i dea de capăt.

ADINA POPESCU

Membru fondator NOI Povești

În zodia Vărsătorului sunt mulți visători. Acesta este un clișeu și alt clișeu despre vărsători e că lor nu le plac clișeele. Se mai spune despre vărsători că ar vrea să salveze lumea dar cu toții știm că nimeni nu poate salva lumea de ea însăși. Încăpățânați, unii vărsători continuă să creadă că educând mai bine oamenii mari și mici, lumea va fi un loc mai bun. Și pentru asta, unii scriu povești. Pentru oameni mari și oameni mici.

ASTRIG POPESCU

Membru fondator NOI Povești

Sunt un om mare care a fost copil dar care n-a uitat niciodată asta, păstrând mereu deschisă poarta către Neverland. Mi-am pus pantofii de alergare acum 4 ani, doar ca să mai „fur” un pic de timp alături de băiatul meu, care a sărit prea repede în adolescență, lăsând în urmă mașinuțele și dragonii cu care de-abia mă împrietenisem. Sunt un inginer care lucrează în publicitate, citește povești și așteaptă întâlnirea cu Micul prinț, cu Han Solo sau măcar cu un extraterestru prietenos. Şi, da, uneori scriu povești!

ANCA STANCOV

Membru NOI Povești

M-am bucurat de o copilărie grozavă, într-o mică așezare înconjurată de munți. Vacanțele treceau întotdeauna prea repede: vara, ocupată cu traseele montane dar și cu strânsul fânului cosit pe dealul bunicilor, iarna alternând turele de schi cu poveștile la gura sobei. Nu-mi amintesc să mă fi plictisit vreodată. Poate și pentru că am găsit destul de repede cheile lumii poveștilor, lăsate la vedere de către părinții mei, mari amatori de lectură. Am intrat voinicește în acest univers ținându-i de mână pe “Păcală” și pe “Cipi, acest pitic uriaș”. Și încă mai hălăduiesc pe acolo… La rândul meu, las și eu una-două chei de la intrarea în această lume, sperând să vă tenteze. Căci, știm cu toții, poveștile devin mai captivante atunci când sunt împărtășite.

ADRIANA ȘTEFAN

Membru fondator NOI Povești

Unchiul Nuță era profesor de geografie și nu-l  simpatizam prea mult. De câte ori ne întâlneam ne punea, nouă nepoților, întrebări legate de geografia patriei, cum îi spunea pe atunci. Mă descurcam la întrebările lui, pentru că la școală îmi plăcea ora de geografie, mai ales de ”tovarășa” profesoară  Călugăru. Așa că nu prea dădeam greș. Nu cred că aveam mai mult de 11 ani, când am avut o discuție aprinsă cu unchiul Nuță, despre cum e să fii adult. Mi-a prezis, cu ochi severi și voce de tunet, că nu voi mai fi copil într-o zi. Am avut prima mea criză de plâns adevărată, de nu  îmi mai intra nimeni în voie și am suferit enorm de groaznica prorocire, sus în vârful unui vișin din curte, unde îmi petreceam mai toate după-amiezile vacanței de vară. Sus în vârful vișinului, am decis să rămân copil toată viața. Au trecut de atunci atâția ani cât să devin mămică și mai apoi, bunică. Nu s-a schimbat nimic. Bine, fac și lucruri pe care oamenii mari le fac de obicei. Dar, în sufletul meu, am rămas în vișin. Mă bucur ca orice copil de ce îmi place, visez la cai verzi pe pereți, mă cert câteodată cu prietenii mei imaginari și râd. Râd din tot sufletul. Așa că prezicerea unchiului meu, nu s-a adeverit. Ceea ce vă doresc și vouă.

CRISTINA TRIFAN

Membru fondator NOI Povești

Un jurnalist mereu în căutare de povești faine. Îmi place să le ascult, dar și mai mult îmi place să le scriu. Când nu iau interviuri și nu pun întrebări oamenilor faini, născocesc întâmplări și “noi povești” pentru copii. Nu stau departe nici de versuri cu sau fără rimă. Sunt creativă, iubesc cărțile și colecționez “Micul Prinț” în toate limbile pământului. Pe scurt, asta mi-e povestea!

OANA ȚEPEȘ-GREURUȘ

Membru fondator NOI Povești

Copilăria este ca un zmeu ușor și fragil care se înalță atât de sus pe cât îi permit curenții de aer și lungimea sforii. Niciodată nu am știut mai bine cum funcționează lumea ca atunci când am fost copil. Mi se părea oarecum nedrept că există o graniță între posibil și imposibil, așa că îmi făcusem un obicei din a finaliza în imaginația mea lucruri greu de atins în realitate. Apoi, cu timpul, am devenit o idealistă, semn că lungimea sforii a fost destul de lungă. Dar cine știe, poate că a fi cu capul în nori este plata pentru care beneficiezi de un orizont cât mai larg. Nici acum nu am renunțat la scenariile fanteziste și le transpun cu bucurie în povești și ilustrații.

MAGDALENA VOICULEȚ

Membru fondator NOI Povești